Imaginea lui Cărtărescu (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 392 din 18 - 24 august 2011
Imaginea lui Cărtărescu (II) jpeg

● Mircea Cărtărescu, Zen. Jurnal 2004-2010, Editura Humanitas, 2011.  

(continuare de săptămîna trecută)

„E o mare capcană să crezi că jurnalul meu mă exprimă mai adevărat pe mine însumi decît Travesti sau Orbitor. El arată pur şi simplu altă zonă a minţii mele...“ mărturisea Mircea Cărtărescu într-un interviu publicat de Dilema veche în 2005, imediat după publicarea volumului doi din jurnalul său. Fiind vorba şi de un jurnal publicat, practic, pe măsură ce se scrie, devine cu atît mai dificil de estimat în ce măsură se amestecă autobiografia cu autoficţiunea, ce lasă pe dinafară şi ce inventează, asta dacă nu cumva tocmai acest complex şi pervers joc de-a convenţia autenticităţii, de-a negocierea cu propriul eu („cel mai misterios cuvînt din lume“), este speculat de un autor postmodern căruia trucurile, ambiguităţile şi libertăţile literaturii îi sînt prea bine cunoscute. De altfel, citindu-i atent jurnalele, sînt destule indicii că scriitorul se livrează sub forma propriului personaj egocentric, narcisist, maniacal, un postmodernist mistic ce visează, la propriu şi la figurat, literatură, conectat cu trup şi minte la propria operă care este însăşi viaţa şi chemarea lui, un personaj după chipul şi asemănarea scriitorului, dar un personaj al extremelor, capricios, contradictoriu, perfect antinomic, cu cît mai fascinant/detestabil, cu atît mai construit. Iată un fragment din Zen unde diaristul ne spune clar ce (nu) citim cînd îl citim: „Cel care-mi citeşte jurnalul nu intră în viaţa mea, şi nu (doar) pentru că orice text scris mistifică viaţa. Dar pentru că sensul jurnalului meu nu e de a-mi dezbrăca inima-n fundul gol, ca la doctor. Cochilia nu este şi nici nu reprezintă viaţa melcului. Dacă este o proiecţie a acesteia, regulile acestei proiecţii sînt imens, ininteligibil complicate. Doar regulile, ele, seamănă cu viaţa, nu şi proiecţia. De fapt, cochilia are rolul să protejeze viaţa, cît timp ea zvîcneşte încă, băloasă, în interiorul ei. Cînd viaţa dispare, abia atunci poţi duce jurnalu-ăsta la ureche ca să auzi în el vuietul mării.“ 

O întreagă tradiţie a jurnalului literar, dar, mai ales, tipul de literatură mesianic-vizionară pe care îl practică Mircea Cărtărescu avertizează că acel M.C. din jurnal nu poate fi decît un altul proiectat cu totul în arhitectura propriei opere. De aceea, am citit Zen, cum am arătat săptămîna trecută, ca pe un fel de punere în abisul convenţiei jurnalului, ca pe o ficţiune confesională/fabulă mistico-autobiografică, o meta-notă de subsol a Orbitorului, roman construit pe mai multe niveluri auctoriale şi al cărui efect este tocmai convergenţa mai multor proiecţii narative, unele ieşind din cadrul propriei ficţiunii: dacă manuscrisul din trilogie îi este revelat personajului Mircea, povestea/destinul lui Mircea a cui revelaţie este?! De aici figura aproape tragică a psalmist-diaristului învăluit în propria lamentaţie ca într-un cocon, strigîndu-şi îndoiala şi deplîngîndu-şi părăsirea în faţa operei care nu i s-a revelat pînă la capăt şi pe care încearcă s-o legitimeze metafizic. Ipostază şi discurs care i-au iritat pe cîţiva critici care au rămas pînă la capăt la un nivel al percepţiei foarte terre-à-terre, izolat de universul metaforic al romanului, tentaţi mai degrabă de judecăţi morale aplicate personajului diarist ca unui nelegiuit în carne şi oase. 

Am revenit asupra acestui aspect tocmai pentru că vreau să remarc două chestiuni problematice legate de receptarea de pînă acum a jurnalului. Mai întîi, destule cronici au ales calea cea mai comodă, mai convenabilă, dar şi mai inadecvată, abuzivă uneori, de a-l citi: aceea de a lua totul de bun. Situată la primul şi cel mai accesibil nivel, cel biografic, deci presupus autentic, al semnificaţiei, lectura criticilor literari n-a reuşit, în cîteva rînduri, decît „performanţa“ de a reproduce spusele şi ideile diaristului sau, mai bine zis, de a produce nişte recenzii de rezonanţă, scrise pe un ton persiflant şi jubilator, citîndu-l pe diarist în favoarea propriilor opinii. Dacă M.C. se lamentează că nu mai are inspiraţie pentru a termina trilogia şi că scrisul său a devenit mediocru, dacă îşi bagatelizează scrierile improvizate dar aducătoare de succes, dacă se arată dezgustat de publicistica sa, de ţara sa, de viaţa sa etc. toate acestea devin sub ochii recenzenţilor dovezi clare ale faptului că au avut dreptate atunci cînd i-au criticat cărţile sau cînd i-au prezis un blocaj al carierei. Ca şi cum M.C. şi-ar fi scris şi publicat jurnalul în aşa fel pentru a le da dreptate tocmai detractorilor săi şi pentru a le alimenta fix reţinerile, ca şi cum Zen ar putea fi vreodată „citat“ împotriva Aripii drepte sau a volumului De ce iubim femeile! Căci cu adevărat cît de relevante pot fi afirmaţiile diaristului pentru judecarea propriei opere şi cît de legitim (ca să nu zic disperat) este recursul criticilor literari la ele!? 

În al doilea rînd, este interesant felul în care criticii au reacţionat la paginile în care M.C., pe lîngă lamentaţiile cu privire la propriul blocaj, deplînge receptarea cărţilor sale în ţară, în paralel cu „contabilizarea“ succeselor traducerilor. Daniel Cristea-Enache e de părere că „personajul atît de suferitor închegat de Cărtărescu [...] va sensibiliza un public larg, preponderent feminin; va impulsiona instituţiile noastre culturale înspre o şi mai bună sprijinire a operei lui M.C.; şi va stîrni ironiile criticilor uscaţi şi insensibili...“, adăugînd că „personajul de jurnal îşi distinge şi îşi setează anticipator categoriile de public, laolaltă cu reacţiile lor, exact aşa cum o face şi autorul cărţii“. În acelaşi număr 582 din Observator cultural, Paul Cernat scrie şi el: „Cu adevărat ingenios este modul în care diaristul îşi programează receptarea, inclusiv prin aparteuri către cititori din viitor, de peste zeci sau milioane de ani. Încă mai persuasive sînt tehnicile de manipulare/contrafacere ficţională a autenticităţii biografice, jocul de învăluire-dezvăluire prin care M.C. avertizează că trece sub tăcere lucruri «grave», ce nu se cuvin spuse, sau strategiile prin care preîntîmpină ori parează preventiv criticile şi înjurăturile cititorilor «ipocriţi» autodenigrîndu-se mai abitir, spre a-şi putea venera mai bine ipostaza din trecut.“ Mi se par două perspective dacă nu necinstite, atunci măcar hazardate, care seamănă mai degrabă a procese de intenţie decît a interpretări critice, şi care duc, o dată în plus, în fundătură relaţia tensionată din ultimii ani dintre Mircea Cărtărescu şi criticii săi.

După cum se ştie, urmarea anchetei de anul trecut a Adevărului literar & artistic care desemna Orbitor drept romanul ultimului deceniu a fost interviul în care scriitorul a emis cîteva judecăţi foarte dure la adresa unor critici care, considera el, i-au desfiinţat cu rea-credinţă ultima parte a trilogiei. (Am mai spus-o şi cu altă ocazie, Mircea Cărtărescu a greşit atunci de două ori: mai întîi pentru că a încălcat codul nescris conform căruia un scriitor nu comentează receptarea propriei cărţi, apoi pentru că a creat un precedent care deja i-a impulsionat şi pe alţi scriitori „să-şi facă singuri dreptate“.) Cum Daniel Cristea-Enache şi Paul Cernat se numărau atunci printre criticii pe care Mircea Cărtărescu îi „învinovăţea“, cineva s-ar putea întreba acum cît de oportune/obiective/cinstite sînt afirmaţiile lor şi dacă nu cumva aceştia mai degrabă au ripostat decît au recenzat jurnalul. E-adevărat că M.C. se arată, de cîteva ori, foarte afectat de receptarea Aripii drepte şi are cuvinte extrem de dure la adresa criticilor pe care-i numeşte „scorpioni“, părerea mea este însă că totul intră în logica discursului lamentaţiei - nimic mai banal ca un scriitor să se plîngă în propriul jurnal de receptarea contemporanilor! - şi că, de data asta, criticii şi-au supraevaluat importanţa fiind cel puţin la fel de „sensibili" ca diaristul căruia i-au aplicat automat prezumţia de ipocrizie. 

Pînă una-alta, se pare că „strategiile“ de preîntîmpinare şi de parare preventivă a criticilor şi a reacţiilor nu funcţionează şi că scriitorului i se reproşază acum inclusiv excesul de umilinţă/nefericire, privit, cum-necum, tot ca o formă – necinstită, se-nţelege! – de gestionare a imaginii. Dar care ar fi imaginea lui Mircea Cărtărescu care să mulţumească pe toată lumea?

Foto: Cosmin BUMBUŢ

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

„Zilele Filmului Istoric - Despre comunism în postcomunism”, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea
„Zilele Filmului Istoric - Despre comunism în postcomunism”, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează Zilele Filmului Istoric, ediția a III-a. Despre comunism în postcomunism, un concept cultural inițiat cu scopul de a surprinde modul în care funcționează mecanismele de propagandă și manipulare pe mai multe paliere ale societății, cu apleca
Mark Rutte Davos FOTO EPA EFE jpg
Criză în Golful Persic: NATO caută soluții pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, blocată de Iran
Aliații din cadrul NATO analizează opțiunile pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, o rută strategică esențială pentru comerțul global.
siegfried muresan facebook
Siegfried Mureşan (PNL) acuză PSD că a vrut să saboteze bugetul în Parlament cu voturile AUR: „Așa se comportă partidele extremiste, se torpilează între ele”
Europarlamentarul Siegfried Mureşan (PNL) a acuzat miercuri PSD de o tentativă de încălcare a acordului din coaliție şi de sabotare a bugetului în Parlament cu ajutorul parlamentarilor AUR, afirmând că acest comportament este specific partidelor extremiste şi populiste.
sine de tren FOTO: Pixabay
A intrat într-un tunel feroviar și a oprit traficul! Gestul unui român a declanșat alertă în Germania
Un român a blocat trenurile în Germania după ce a intrat într-un tunel feroviar. Incidentul a dus la oprirea circulației între Ingolstadt și Nürnberg.
Major Anthony Jones   At least one person is dead and one person is injured tonight after a    Nfzqeb mp4 thumbnail png
Atac armat la o bază aeriană din New Mexico: un mort și un rănit
Un incident armat a avut loc la baza aeriană Holloman din statul american New Mexico, unde o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită.
uber taxi 1170x658 jpeg
Cursa de 12 km care a costat mai puțin decât o cafea. Cât a plătit un client pentru un drum din București până în Bragadiru: „Să ferească bunul Dumnezeu!”
Un caz devenit rapid viral pe rețelele sociale a readus în atenție nemulțumirile șoferilor din domeniul ridesharing. Un utilizator al platformei Uber ar fi achitat o sumă surprinzător de mică pentru o cursă de aproximativ 12 kilometri, desfășurată între București și Bragadiru, situație care a stârni
putin epa efe jpg
„Judecați-l ca pe un criminal de război”. Un loialist al regimului lui Putin, răbufnire rară în mediul online
Timp de ani de zile, Ilia Remeslo a jucat un rol bine cunoscut în mecanismul politic al Rusiei: un avocat combativ, loial Kremlinului, care îi ataca constant pe opozanți, jurnaliști independenți și bloggeri critici prin procese și campanii online.
ambulanta, foto shutterstock jpg
Ambulanță implicată într-un accident în Vâlcea. Pacientul rănit anterior a fost lovit din nou în timpul transportului spre spital
Un bărbat care fusese deja rănit într-un accident rutier produs miercuri, în localitatea Câinenii Mari din județul Vâlcea, a trecut printr-o nouă situație dramatică în timp ce era transportat către unitatea medicală. Ambulanța în care se afla a fost implicată într-o coliziune cu un autovehicul de sa
avion vanatoare francez rafale foto epa efe
„Operațiunea Poker”: Franța simulează un atac nuclear cu zeci de avioane Rafale într-un exercițiu de amploare
Un amplu exercițiu militar a avut loc în noaptea de luni spre marți în spațiul aerian francez, unde forțele armate au desfășurat „Operațiunea Poker”.