România – un stat mai social decît îşi permite

Articolul despre reducerile de cheltuieli trimis redacţiei de către Victoria Stoiciu (pagina 20) cred că merită o dezbatere şi poate ne alegem cu nişte concluzii utile. Sper că dialogul va continua. 

Dragă Victoria,

Dacă ai vrut să demonstrezi că avem politicieni răi şi fără suflet, care iau de la săraci pentru a îmbogăţi clientela, apreciez modul elaborat şi argumentat în care ai făcut-o. E o plăcere în acest peisaj mediatic isteric să găseşti argumente şi cifre, chiar şi ca preambul la nişte concluzii greşite.

Tu argumentezi că România cheltuie puţin pe protecţie socială, raportat la PIB, oricum mai puţin decît statele din vestul Europei. Premisa ar fi că există un procent „corect“, pe care nu îl atingem. Aceasta este o dezbatere ideologică în care nu am de gînd să intru, doar semnalez dezacordul meu de principiu faţă de premisa că există un asemenea prag „corect“. Plecăm deci de la faptul ca atare: România cheltuie comparativ puţin raportat la PIB. Oare cum se face că, după ce am avut atîtea guverne populiste care au cumpărat voturi, tot nu am reuşit să cheltuim cît nemţii pe pomeni sociale? E o dilemă interesantă.

Propun o explicaţie: poate că raportarea la PIB este irelevantă în cazul nostru. Sau ar fi relevantă doar dacă ne uităm permanent şi la partea de venituri: România este pe ultimul loc la colectare. Cineva care citeşte articolul tău nu va pricepe cum se face că România cheltuie atît de puţin, chiar în comparaţie cu Bulgaria, de pildă. Însă veniturile totale colectate de stat reprezintă în România 32% din PIB. Faţă de media europeană care este 44%. Deci europenii colectează în medie 44% din PIB-ul lor la buget, din care îşi permit să redistribuie 22%. Românii colectează 32% din PIB-ul lor din care redistribuie social 13%. Să fie o coincidenţă că distanţa este aceeaşi, 9 – 10%?

Logic este că, dacă colectezi puţini bani la stat, nu prea ai de unde să redistribui la nivelul procentual al altora. De ce colectează statul român atît de puţin? Pentru că avem impozite mici pe proprietăţi şi venituri, mi se va spune. Dacă ne comparăm cu Germania şi Danemarca, da. Dacă ne comparăm cu bulgarii, nu (ei colectează 37%). Cum se face că bulgarii colectează 5% din PIB mai mult decît noi? Impozitele le au mai mici, cum ziceam. Or avea un stat mai puternic? Or fi bulgarii mai respectuoşi faţă de fisc şi legi decît românii? Nu cred. Toţi aceşti factori – nivel impozite, stat puternic – pot explica diferenţa între România şi Germania, dar nu între România şi Bulgaria. 

Să vedem cum cheltuim banii pe care totuşi îi strîngem. Preşedintele Băsescu spunea recent la TVR că din totalul veniturilor bugetare cheltuim în zona socială 42%. Nu ştiu exact ce au inclus consilierii săi în această cifră, mă uit însă pe datele Eurostat, care cuprind ponderea de cheltuieli cu salariile şi cheltuieli sociale din total venituri. Deci cît plăteşte statul pentru bugetari şi domeniul social, raportat la cîţi bani reuşeşte să strîngă. Raportarea la venituri e mai logică, pentru că pe astea le strîngem, le avem. PIB-ul doar îl măsurăm pe ghicite. PIB-ul e cioara de pe gard, veniturile colectate sînt vrabia din mînă. Cît plăteşte statul pentru bugetari şi asistenţă socială? Aici media UE este de 64%, iar cel mai mult cheltuie nemţii (71%). Cine cheltuie cel mai puţin? Englezii, doar 52%. Unde stă România? Anul acesta am cheltuit 63%. Adică doar un procent sub media europeană. Şi mai mult decît englezii, olandezii sau ungurii. Ba chiar cu 0,1% mai mult decît… suedezii. Deci din cît strîngem plătim pentru salarii şi cheltuieli sociale exact în linie cu media europeană, mult mai mult decît liberalii aceia sălbatici de englezi şi la nivelul modelului social suedez. Dacă ne raportăm la cioara de pe gard, atunci cheltuim puţin, dar faţă de vrabia din mînă sîntem mai boieri decît englezii. În aceste condiţii, eu găsesc că totuşi cheltuim prea mult. Sîntem săraci lipiţi, dar ne dăm suedezi.

Spui că, deşi există multe exemple anecdotice despre faptul că ajutoarele sociale sînt distribuite prost şi corupt, „nu înseamnă decît că avem nevoie de mai multă integritate, de mai multe controale şi nicidecum că trebuie să îi penalizăm pe cei a căror supravieţuire depinde de aceste ajutoare“. Dar dacă avem atîtea dovezi anecdotice că sistemul este corupt, de unde ştim că ajutoarele ajung acum la cei în situaţii extreme? De ce ar face primăriile audituri corecte, din moment ce promit unora ajutoare contra voturi (şi nu celor aflaţi în sărăcie extremă, aceia nu votează de regulă). Ştim cum se dau ajutoare, cum funcţionează venitul minim garantat? Eu am doar exemple anecdotice din presă şi exemple aflate direct de la mine la ţară. 

Să nu mai investim pentru că există corupţie pe partea de investiţii? Îţi întorc argumentul de mai sus: „avem nevoie de mai multă integritate, de mai multe controale, de audituri“. Oricum, discuţia este pur teoretică, pentru că eroarea de fond e aceeaşi ca mai sus: ignorăm colectarea. Poate că investim mai mult procentual din PIB. Dar colectăm puţin din acelaşi PIB, deci, de fapt, investim mai puţin în bani reali pe cap de locuitor decît ceilalţi. Nu am aceste statistici la îndemînă, dar logica aşa ar trebui să arate. În fine, reajustarea cîtorva politici sociale nu echivalează cu desfiinţarea statului social, iar unele măsuri cred că le putem găsi amîndoi binevenite (anularea subvenţiei pentru căldură pentru toată populaţia, de pildă, de care eu şi tu nu aveam nevoie, dar rămîne pentru familiile sărace). Altfel, închei cu toată simpatia folosindu-mă de un citat din George Bernard Shaw: „Numai oamenii cu adevărat inteligenţi pot fi impresionaţi de statistici“.