Valorile familiei

Publicat în Dilema Veche nr. 364 din 3 - 9 februarie 2011
Valorile familiei jpeg

• Copiii sînt bine-mersi / The Kids Are All Right (SUA, 2010), de Lisa Cholodenko.

În The Kids Are All Right, o seriocomedie deşteaptă despre valorile familiste, familia în cauză nu e compusă din tată, mamă şi copii, ci din mamă, mamă şi copii – doi adolescenţi, băiat şi fată, născuţi unul din mama nr. 1 (Annette Bening) şi celălalt din mama nr. 2 (Julianne Moore), cu contribuţia anonimă a unui donator de spermă. Una dintre subtilităţile filmului este că această familie, la prima vedere atît de puţin tradiţională, e, în unele privinţe, şocant de tradiţională. În casa acestei familii, rolurile de „bărbat“ şi de „femeie“ sînt la fel de clar şi de rigid definite ca în casa celui mai neemancipat cuplu heterosexual. „Bărbatul“ e personajul lui Bening, printre funcţiile căruia se numără pusul pîinii pe masă (e medic), vocea groasă, fermitatea, înjuratul şi consumarea ocazionalului păhărel în plus. Iar „femeia“ e personajul lui Moore, printre funcţiile căruia se numără pasivitatea, neîncrederea în sine (nu merge la serviciu) şi nemulţumirea difuză.

Tocmai repartiţia asta burgheză a funcţiilor e cea care, la fel ca într-o farsă clasică, favorizează intruziunea unui personaj perturbator: tatăl biologic al copiilor, pe care aceştia îl caută şi îl găsesc. Prin intermediul acestui personaj (Mark Ruffalo), regizoarea şi coscenarista Lisa Cholodenko dramatizează un fel de miniatură a marilor dezbateri (americane) curente pe tema dreptului homosexualilor de a creşte copii. Mai exact, acest personaj îi permite să introducă două dintre argumentele opoziţiei. Unu: oare un copil nu are nevoie şi de părintele de celălalt sex – masculin în cazul de faţă? (Într-adevăr, unul dintre copii – băiatul – pare să aprecieze şansa de a juca baschet şi de a discuta despre viaţă cu tatăl său, iar atunci cînd acesta îl avertizează în privinţa unui prieten nepotrivit, cuvîntul lui pare să aibă mai mult efect decît au avut avertismentele identice ale mamelor.) Şi doi: oare natura nu vrea ca bărbatul şi femeia să fie împreună? (Şi, într-adevăr, la scurt timp după ce face cunoştinţă cu donatorul de spermă, mămica nr. 2 – aia mai fragilă – începe să se tulbure la vederea unora dintre expresiile copiilor ei, pe chipul lui.) Dar, pînă la urmă, aceste argumente sînt respinse: apariţia bărbatului nu aduce mai nimic bun; departe de a duce la reinstaurarea unei aşa-zise „normalităţi“, ea duce la anarhie. Şi familia construită de cele două mame se dovedeşte capabilă să se salveze de la anarhie, expulzînd intrusul şi regîndind repartiţia rolurilor din casă pe linii mai puţin rigide. Cu alte cuvinte, filmul e totodată conservator (familia trebuie salvată, anarhia trebuie respinsă) şi îndrăzneţ (conceptul de familie pentru care pledează include fără probleme cuplul homo, iar anarhia e asociată, prin personajul tatălui, cu ceea ce este natural şi hetero). E exact genul de film american „independent“ care devine popular şi primeşte nominalizări la Oscar: are o morală oarecum îndrăzneaţă, servită de o construcţie retorică finuţă şi vivace, dar îndrăzneala lui se opreşte departe de orice idee radical-transgresivă (atacă mitul că familia de tip clasic ar fi unicul depozitar de nădejde al aşa-numitelor valori familiste, dar nici prin gînd nu-i trece să chestioneze fundamental valorile însele), iar din punct de vedere stilistic e, la fel ca majoritatea filmelor hollywoodiene, lipsit de orice semnătură personală.   

Bening e nominalizată la Oscar şi, într-adevăr, scenariul i-a oferit destule elemente ca să construiască un rol spectaculos: vocea groasă, autoritatea, păhărelul în plus, cîntatul a cappella (după păhărelul în plus), lungul gros-plan din momentul în care începe să creadă că a fost trădată. Dar atît rolul ei, cît şi cel al lui Moore se reduc la un număr de trăsături alese cu grijă, astfel încît să îndeplinească funcţii dramaturgice şi tematice precise. Pînă şi jocul lor sexual favorit e unul ales anume de autoarea filmului, astfel încît să prefigureze conflictele de mai tîrziu. Ar fi fost bine dacă, pe lîngă trăsăturile astea care, cum se spune, joacă „la greu“ în organizarea dramaturgică şi retorică a filmului, li s-ar fi dat şi nişte trăsături care să nu joace alt rol decît acela, modest, de a ne mai spune, în mod gratuit, cîte ceva despre ele. Cît despre fostul donator de spermă, acesta e acum proprietarul unui restaurant şi al unei ferme organice – Cholodenko îl leagă zdravăn de ideea de natură. În compania lui, una dintre mame se trezeşte folosind cuvîntul „fecunditate“, la care el o tachinează blînd pentru preţiozitatea ei.

(Personajele trăiesc în California şi vorbesc „californeza“ modernă – o limbă plină de clişee din vocabularul psihoterapiei şi al ghidurilor de împlinire personală.) E un tip ultrarelaxat, care nu pare să-şi fi făcut în viaţa lui vreo grijă, şi atitudinea asta, de om care nu simte serios nevoia de a prinde rădăcini (genul de atitudine care în filmele de pe vremea lui Easy Rider semnala în mod infailibil un personaj pozitiv), e cea care face din el nu un personaj negativ (Cholodenko e mai isteaţă de-atît), dar, în orice caz, un pericol la adresa familiei.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

zelenski, intalnire comandati armata jpg
Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
Compania ucraineană SkyFall a dezvoltat un nou sistem de atac la distanță care trece deja prin teste operaționale în misiuni împotriva Rusiei.
image png
Ai voie cu apă și mâncare la ștrand? Ce spune, de fapt, legea
Tot mai multe ștranduri și parcuri acvatice din România interzic accesul cu apă și alimente din exterior, iar măsura stârnește nemulțumirea vizitatorilor. Mulți se întreabă dacă această regulă este legală și dacă administratorii pot refuza accesul persoanelor care vin cu produse de acasă.
titularizare 2026, candidati olt   foto alina mitran (13) jpg
„Ne batem pe locuri care nu există”. Drama profesorilor care dau Titularizarea an de an doar ca să rămână suplinitori
A fost un nou examen de Titularizare, acea probă pe care an de an o trec zeci de mii de candidați care vor un post în învățământul preuniversitar. Cei mai mulți susțin examenul mulți ani la rând, unii obțin și note foarte bune, doar că nu e de ajuns.
femeie unghii lac oja manichiura salon shutterstock 9833860 jpeg
Adio, saloane de înfrumusețare! Serviciile la care renunță tot mai mulți oameni pentru a economisi bani și timp
Tunsul, vopsitul părului, manichiura, pedichiura sau tratamentele faciale sunt doar câteva dintre serviciile pentru care tot mai mulți oameni spun că nu mai sunt dispuși să plătească.
oras antic scufundat jpg
Misterul computerului antic descoperit într-o epavă din Grecia. La ce era folosit, de fapt, în urmă cu peste 2.000 de ani
În 1901, un grup de scafandri care căutau bureți de mare a descoperit, în largul insulei grecești Antikythera, rămășițele unei epave romane. Printre amfore și statui au găsit un obiect corodat din bronz și lemn
Lacul Albastru  Foto Primăria Baia Sprie jpg
Unde se află lacul unicat în România, care își schimbă mereu culoarea. Atracții neobișnuite în micile orașe ale aurului
La două decenii de la închiderea ultimelor mine de aur, micile orașe miniere dezvoltate în jurul lor au încercat să se reinventeze, mizând pe valorificarea potențialului turistic al zonelor care le înconjoară, cu numeroase locuri deosebite.
zodii png
Zodia care primește ajutor divin între 22 iulie și 9 august. Destinul acestui nativ se schimbă radical
Astrologii spun că intervalul 22 iulie – 9 august vine cu o energie aparte, favorabilă transformărilor și noilor începuturi. După luni întregi în care au avut impresia că toate lucrurile merg împotriva lor, unii nativi vor simți că destinul începe, în sfârșit, să lucreze în favoarea lor.
matcha albastra lapte albastru  Foto FT Shop webp
Laptele albastru, băutura plină de antioxidanți care a devenit virală. Ce beneficii are și cât de sănătoasă este de fapt
Laptele albastru este noua băutură care a cucerit rețelele sociale prin culoarea sa intensă și aspectul spectaculos. Preparat din floarea de mazăre fluture, un ingredient bogat în antioxidanți și fără cofeină, acesta este promovat pentru posibile beneficii asupra sănătății inimii.
tomografie AVC, foto pixabay mitrey jpg
„Moartea domnului Lăzărescu”, varianta 2026: o familie acuză că un pacient cu AVC a fost plimbat între spitale. Ce spun medicii
La mai bine de două decenii de când filmul „Moartea domnului Lăzărescu” expunea prin ficțiune absurdul transferurilor dintr-un spital în altul, sistemul de sănătate din provincie trăiește aceeași dramă.