Casa Macca

Săptămîna trecută a venit vorba despre Cezar Bolliac. Poetul a fost şi arheolog, calitate în care a întreprins periegeze îndrăzneţe şi săpături de diletant, dar care, prin rapoartele redactate de el, aparţin operei sale literare. Descrierea peisajelor străbătute şi chiar a vestigiilor dezgropate în cursul acestor cercetări are o vioiciune în care nu te poţi împiedica a recunoaşte scriitorul creator de limbă. De la arheolog, să trecem la arheologie. Acel institut al Academiei care studiază trecutul ascuns în pămînt îşi are unul dintre sedii, cel mai vechi, la nr. 11 de pe strada Henri Coandă. A intrat acolo peste Muzeul Naţional de Antichităţi care se găsea în casă din 1931, cînd N. Iorga, fiind atunci prim-ministru, a evacuat Biblioteca Pedagogică pentru a instala în locul ei muzeul. Acesta exista din 1834 şi fusese mai întîi găzduit în incinta Mănăstirii Sf. Sava, cuprinzînd şi colecţia particulară a lui Mihalache Ghica, provenită din casa ce se păstrează pînă acum la colţul dintre Splaiul Independenţei şi strada Ilfov nr. 6. După 30 de ani, printr-un decret al lui Vodă-Cuza, a început existenţa oficială a muzeului de "arheologie şi belle-arte". Ce se putea vedea în el, pe vremea cînd era director Tocilescu, povesteşte Tzigara-Samurcaş: o mumie egipteană lîngă catapeteasma de la Cotroceni, reproducerea turnului Eiffel îmbrăcat în scoici alături de Cloşca cu puii de aur, frescele de la Curtea-de-Argeş deasupra unui "dulap cu arme şi zeităţi ale sălbaticilor Americii de Sud"! Colecţia, adusă de Pârvan şi Andrieşescu în bună rînduială, a rămas la Universitate pînă în 1931 şi l-a avut ca prim vizitator pe Charles Diehl, după mutarea ei în casa Macca. Acest nume grecesc îl purta şi pasajul, zis mai tîrziu "Bijuteria", dintre Calea Victoriei şi str. Eugeniu Carada, care a fost construit în 1891 pe un teren ai cărui proprietari erau Mihail Macca, Ioan Vilacros (Villacrosse) şi prinţul Alexis Karagheorghevici (1859-1920), din dinastia sîrbească. Casa a fost a colonelului Petre Macca, rănit la Griviţa. El a avut doi fii, Ioan şi Mihail, amîndoi licenţiaţi în drept la Paris. Arhitectul, după stilul decoraţiei cu mascheroane, pare a fi fost I.D. Berindei, iar data la care s-a clădit locuinţa familiei ar fi de căutat în ultimii ani ai secolului al XIX-lea. O fotografie din 1906, în cartea despre Bucureşti a lui Frédéric Damé, arată această casă splendidă, cînd era nouă. Halul în care a ajuns ea astăzi este de neînchipuit, mai ales ţinînd seama de faptul că adăposteşte un institut al Academiei Române. De sus şi pînă jos, tencuiala, refăcută prin anii 1970, este acum leproasă, descojită. Jgheaburile ciuruite au îmbibat-o de apa tuturor ploilor, aşa că, din capitelurile de ipsos, mai cade cîte unul. Scara care coboară în grădină de la biroul directorial are treptele înverzite şi roase. De fapt, atît în grădina din faţă, cît şi în curtea care se întinde de-a lungul clădirii, s-au îngrămădit inscripţiile şterse de lapoviţă şi sculpturile antice, care nu sînt de marmură elenică, ci din piatra noastră locală, poroasă şi înnegrită. Cele două grădini de iarnă în care, odinioară, erau portocali şi palmieri, sînt depozite de cărţi, cu cîte un ochi de geam lipsă. De-o parte şi de alta a intrării, doi atlanţi susţin balconul de la etaj. Înăuntru, scara măreaţă urcă spre hall-ul împodobit cu picturi care, pe alocuri, s-au umflat de umezeală, ca şi imitaţia de lambriuri cu care sînt căptuşite alte încăperi. Ferestrele cu vitralii nu se mai închid. Neoanele, în loc de becuri, despre care se zice că vor fi peste tot impuse de ecologiştii Uniunii Europene, accentuează impresia că ne găsim, ca în poveştile lui Bulgakov, într-un palat din Petersburg ocupat de proletari. Într-o sală de la etaj, a căzut o bucată de tavan şi, prin paie şi rabiţ, se scurge zăpada pe podeaua sub care este biblioteca, fără să fie măcar o găleată ca s-o oprească. Un proiect de restaurare există, el a fost demult alcătuit de arhitectul Al. Beldiman. Printr-o şansă extraordinară, Fundaţia Leventis din Cipru, care a restaurat superb Muzeul Arheologic din Odessa, precum şi alte sedii de muzee din ţările sărăcite ale Estului, a venit cu propunerea de a plăti o mare parte din lucrare, cu condiţia de a se asocia cu un sponsor român. Cînd Videanu era primar, s-a avut în vedere această soluţie. Academia a găsit suma necesară pentru a răscumpăra Casa Oamenilor de Ştiinţă, restaurant de nunţi şi botezuri, fiindcă plănuieşte să construiască un hotel în curtea acestui monument istoric! Iar pentru Institutul de Arheologie, ale cărui depozite ar avea loc în celălalt sediu, cel din Calea 13 Septembrie, nu s-a făcut nimic! Proiectul de restaurare a fost plătit, ceea ce înseamnă mulţi bani aruncaţi, dacă nu se lucrează mai departe la salvarea casei din strada Coandă.