Aprigul gudurător
De cîţiva ani, mă tot întreb cum de a ajuns Mihai Gâdea un personaj important al audiovizualului românesc. Acum e pe cai mari, căci, în afară de moderarea emisiunii Sinteza zilei, i s-a dat pe mînă, precum ştim, şi conducerea Antenei 3 (după ce, în prealabil, fusese directorul Antenei 2). Mi-l amintesc pe cînd făcea interviurile acelea leşinate la Realitatea TV – şi pe atunci n-aş fi crezut în ruptul capului că băieţaşul acela plat şi care-şi peria cu sîrg invitaţii o să facă mare carieră în televiziune. Mihai Gâdea a rămas, profesional, la acelaşi nivel ca în urmă cu şase-şapte ani, cînd realiza emisiunile de la Realitatea, numai că acum ne vorbeşte de pe cu totul alte poziţii. Explicaţia pentru ascensiunea lui fulminantă poate fi dată de faptul că e un mercenar dispus să lupte fără de prihană împotriva inamicilor patronului Voiculescu. Dar această explicaţie nu este de ajuns, fiindcă lătrăi sînt destui pe la Antena 3 şi doar el e pus director. Cu ocazia împlinirii a celor şase ani de existenţă a Antenei 3 şi a show-ului montat pe post în acea zi, mi s-a relevat întreaga hartă a carierei lui Mihai Gâdea.
La un moment dat, el a început să ne spună despre ceva care ar ţine de normalitate. Desigur, era vorba de normalitatea lui: „Vreau să fac un lucru care cred că ţine de normalitate. Doamnelor şi domnilor, aş vrea să-l evoc în această seară pe fondatorul trustului Intact, domnul Dan Voiculescu“. După această prezentare, a urmat un filmuleţ parcă realizat de cei care făceau, înainte de ’89, materiale despre conducătorul iubit. Vocea din off, însoţită de o muzică de genul „strîns uniţi în cuget şi-n simţiri“, ne spunea: „Dan Voiculescu este omul căruia i-a plăcut dintotdeauna competiţia. De tînăr, de cînd juca hochei, a înţeles că duritatea nu este doar în sport. Competitori sînt peste tot, oriunde întorci privirea. Unii corecţi, alţii mai puţin corecţi (şi imaginile arătau poza lui Traian Băsescu). Dar tot din sport a învăţat cum să lupte împotriva lor“. Mă uitam şi nu-mi venea să cred că mai poate exista aşa ceva. „La începuturile anilor ’90 – continua vocea din off –, cînd mulţi dintre români ieşeau nedumeriţi din comunism, Dan Voiculescu a decis că presa poate fi o afacere, dar şi un cadou pe care-l face românilor.“ Spre deosebire de ceilalţi, dumnealui a ieşit din comunism foarte dumerit. La dumerirea lui au contribuit, desigur, Crescent şi toate celelalte firme ale Securităţii. Dar el e doar un suflet nobil, care a vrut să facă daruri poporului... Despre aceeaşi nobleţe, cu care răspunde tuturor răutăţilor, ni s-a vorbit şi în continuare: „Forţa media nu i-a adus lui Dan Voiculescu numai bucurii, ci i-a atras şi antipatia adversarilor politici, care au făcut tot ce au putut pentru a-l determina să cedeze presiunilor de tot felul. I s-au aruncat în spate fapte pe care nu le-a făcut, s-au inventat poveşti pe care credulii le-au înghiţit. Ce face vicepreşedintele Senatului în faţa atacurilor? Ce nu fac mulţi. Prin fundaţiile sale, încurajează performanţele tinerilor talentaţi, îi ajută să-şi întregească educaţia şi îi ajută pe cei oropsiţi de soartă să ducă o viaţă mai bună. Iar, ca om politic, acţionează pentru ca românii să nu fie umiliţi în ţara lor“. Mare om, mare caracter, ce mai! Pe scurt, asistăm la fericita întîlnire dintre petec şi sac. Adică dintre lingău şi cel care se înnebuneşte după osanale. Mihai Gâdea este făcut pentru Dan Voiculescu şi viceversa.
Trăim, ca şi-nainte, vremea gudurătorilor, în care capacitatea de a lustrui cu sîrg ţine loc de orice alte calităţi.
Cîndva, în anii ’90, poetul Cristian Popescu îmi spunea: „Nu dispera, bătrîne, pînă la urmă tot noi vom avea cîştig de cauză în faţa dinozaurilor comunismului: îi vom învinge prin moarte naturală“. Voia să spună, desigur, că ei sînt mai în vîrstă şi le vom supravieţui. Între timp, săracu’ Cristi s-a prăpădit. În schimb, un dinozaur ca Dan Voiculescu nu numai că plesneşte de viaţă, dar iată că reuşeşte să-şi şi perpetueze specia.
