Bucurii de telespectator

În foarte multe articole pe care le-am scris pentru această rubrică am fost, de-a lungul timpului, destul de critic cu ceea ce se întîmplă pe micile noastre ecrane, astfel încît probabil pentru unii oi fi părut un tip ifosat, care dă, cu superioritate, lecţii celorlalţi. În realitate, sînt departe de a fi unul căruia îi pute totul şi nici să trag de urechi loazele clasei nu mă dau în vînt. Ceea ce făceam eu în articolele mai acide nu era decît să-mi exprim enervările. Nu sînt un analist al fenomenului (nu fac parte din tot mai marea familie de inşi care doresc să-şi ataşeze numelui eticheta de "analist"), ci doar un simplu telespectator. Dacă oamenii de pe la televiziuni îşi fac treaba fără profesionalism, asta e pînă la urmă problema lor. Deranjant e însă cînd te iau pe tine, ca telespectator, de prost. Cum să nu te irite una ca asta? În fine, acum am ajuns să mă enervez de tot mai puţine lucruri pe care le văd la televizor şi asta nu pentru că au dispărut monumentele de prostie agresivă de pe micul ecran, ci pentru că nu mă mai uit eu la ele. Înainte, în virtutea ideii că, de fapt, totul e "cultură pe sticlă", chiar şi divertismentul, mă uitam conştiincios la orice tîmpenie şi mă revoltam cînd vedeam cantitatea de lături care mi se vărsa în casă. Admit că s-ar putea să fi fost şi un soi de masochism, camuflat îndărătul interesului profesional. Acum popularii care îşi iau revanşa, zîna bună care împarte bilete de avion şi lacrimi contra rating sau soţii înşelaţi care se iau la bătaie, aţîţaţi de un prezentator stupid, mă lasă rece. Consider că nu merită să ne pierdem vremea cu ei. (Pe de altă parte, nici publicul lor nu-şi va pierde niciodată vremea cu articolele mele.) Apoi, am observat că, dincolo de enervări, televizorul poate oferi şi momente plăcute - şi am început să caut producţiile în stare să-mi asigure aşa ceva. În fond, nu e niciodată rău să îmbini utilul cu plăcutul. Şi, după cum se vede, în ultima vreme scriu despre lucruri care mă bucură. Data trecută scriam despre emisiunea Marfă de pe Realitatea TV, produsă de Ana-Maria Caia. Tot ea produce şi o altă emisiune excelentă, de data aceasta de pe TVR 2: Bazar. După cum spuneam şi altă dată, TVR 2 a devenit de ceva vreme un post la care chiar ai ce vedea, cu emisiuni una şi una. Şi, dacă tot vorbim de cultură, este un post care, deşi n-o declară, face cultură mult mai bine şi mai eficient decît altele. Emisiunea Bazar este una din categoria celor de travel. Un prezentator, pe numele lui, Răzvan Marc, se plimbă prin lume şi ne arată şi nouă lucrurile pe care le-a văzut. Din cînd în cînd, mai face şi shopping. La prima vedere, nimic interesant. Cu ce s-ar deosebi această emisiune de plictisitoarea No Comment a Monicăi & Irinel Columbeanu sau de ridicola Mănînc, deci exist a lui Dan Chişu, cînd aceştia se dădeau pe meridianele lumii? Diferenţele sînt însă ca de la cer la Pămînt. În primul rînd, Răzvan Marc este un tip inteligent şi deschis, în plus, un foarte bun profesionist. El nu merge la derută, aşa cum făceau cuplurile Iri&Moni sau Dan&Chişu, ci se vede că se documentează serios cu privire la fiecare locaţie pe care o vizitează. Răzvan Marc nu îşi propune să se distreze şi să ne arate şi nouă cum se simt bine indivizii stupizi şi cu bani, ci, pur şi simplu, munceşte. Spre deosebire de Dan Chişu, care se înţelegea cu oamenii locului mai mult prin semne, iar cînd încerca să vorbească părea că joacă într-o emisiune umoristică, Răzvan Marc ştie la perfecţie cinci limbi de circulaţie (engleză, italiană, franceză, germană şi spaniolă). Şi, investigînd aplicat oraşul pe care-l vizitează, reuşeşte să ne ofere tot felul de detalii semnificative, să găsească oameni interesanţi şi, pînă la urmă, să surprindă excelent spiritul locului. Bazar nu e o emisiune care-ţi bifează obiectivele turistice din ghiduri, ci una care-ţi propune căi mai puţin bătătorite şi o privire originală asupra locurilor vizitate. O bucurie de emisiune - ce mai!