Săptămîna trecută, cînd televiziunile noastre au vorbit numai despre sinucidere şi ne-au oferit un nesfîrşit priveghi televizat, mi-am amintit de nenea Anghelache. Care Anghelache? Personajul lui Caragiale din schiţa Inspecţiune, un funcţionar care se sinucide după ce aude mai multe poveşti cu colegi de-ai lui găsiţi cu lipsă în gestiune, în urma controalelor. După moartea lui Anghelache, inspectorii descoperă că registrele lui contabile erau ireproşabile şi că nu-i lipsea nimic din casa de bani. Spre sfîrşitul schiţei, avem o întrebare celebră: „De ce?… De ce, nene Anghelache? a întrebat plîngînd ca un prost cel mai tînăr“.

Exact ca tînărul care întreabă prosteşte „de ce?“ au procedat şi televiziunile – au organizat dezbateri peste dezbateri, cu psihologi, cunoscuţi de-ai cîntăreţei sau băgători de seamă, care să găsească răspunsul la teribila întrebare. (Şi cu tot felul de indivizi care vorbeau despre „noi, artiştii“ – aşa cum făcea, printre alţii, şi un Romică Ţociu.) Toţi îşi dădeau doct cu presupusul şi se afundau în penibil. Cum altfel, cînd chibiţezi pe marginea unui astfel de gest dramatic?

Discutam deunăzi cu nişte jurnalişti care recunoşteau, cinic, că un asemenea eveniment este, pentru presă, o adevărată binecuvîntare într-o perioadă de secetă, cum e vara. Poţi să te înfrupţi mult timp din el! Prin urmare, televiziunile, alături de restul presei, au tocat tot ce s-a putut din toată povestea. Aici îl invocăm din nou pe nenea Iancu: „Îndată după apelul ce l-am făcut către sf. nostru patron şi după intervenţia acestuia în favoarea noastră, Dumnezeu ne trimise oribila dramă din strada Uranus, dramă menită să rămînă în analele criminologiei universale, după ce va fi înviorat leşinata presă română, măcar pentru o lună de zile. O lună! O lună întreagă salvată! Ascultaţi ţigănuşii pe stradă: «Drama din strada Uranus! Noi destăinuiri asupra dramei din strada Uranus! Adevărul asupra dramei din strada Uranus! Portretele eroilor dramei din strada Uranus! Epilogul dramei din strada Uranus! Mama dramei din strada Uranus! Fratele dramei din strada Uranus! Fidanţatul dramei din strada Uranus! Justiţia în faţa dramei din strada Uranus! Societatea în faţa dramei din strada Uranus! Adevărul adevărat în privinţa dramei dm strada Uranus!» Sfinte Karkaleki! patron al presei române, roagă-te la bunul creator să ne trimită curînd altceva, ca să isprăvim odată cu: Toate mofturile în privinţa înfiorătoarei şi îngrozitoarei şi oribilei drame din strada Uranus!“

Aşadar, toate-s vechi şi nouă toate. Stilul de presă tabloidă, care stoarce ca pe o lămîie orice tragedie umană, nu s-a inventat ieri. În plus, se pare că cei implicaţi în tragedie nu sînt nici pe departe aşa de deranjaţi de această tabloidizare, precum am crede: vinerea trecută, înainte de înmormîntare, Mediafaxul anunţa că familia Mădălinei Manole a solicitat ca numai OTV să aibă acces la funeralii. Pînă la urmă, au participat toate televiziunile – şi asta poate pentru că s-au pliat pe stilistica OTV.

Apoi, tevatura mediatică din jurul unei morţi nu e nici măcar ceva specific românesc. Presa din Statele Unite a întors şi ea pe toate părţile moartea lui Michael Jackson.

E adevărat, nu a avut nici un post de peste Ocean breaking news cu sicriul deschis, dar asta pentru că la americani coşciugul rămîne închis pe toată perioada ceremoniei. E, iarăşi, adevărat că la noi se vorbea despre o sinucidere şi că, prezentînd în detaliu „modul de operare“ şi produsul folosit, televiziunile au făcut o incredibilă reclamă. Amatorii au beneficiat, astfel, de idei preţioase. Dar, în fond, nu acesta e rolul televiziunii – să se pună în slujba publicului ei?

 Pînă una-alta, să ne mai întoarcem puţin la schiţa Inspecţiune. Textul nu se încheie cu întrebarea tînărului funcţionar. După „De ce?… De ce, nene Anghelache?“, Caragiale adaugă: „Dar nenea Anghelache, cuminte, n-a vrut să răspunză.“