Cititul e un lucru foarte mare

Scrisoarea întîi, către o prietenă supărată pe copiii din ziua de azi, care nu mai citesc. Copii ai căror părinţi au fost copiii de ieri care citeau foarte mult. 

Dragă prietenă,
Îţi spun din experienţă proprie şi din cîtă carte ştiu, că nu există o genă responsabilă cu răsfoitul cărţilor cu patimă şi nici una care să-l conducă precum un magnet pe copilul tău către bibliotecile universitare. Aşa că nu abandona lupta.

Ştiu, nedumerirea e mare, noi, la vîrsta lor, citeam de rupeam cotoarele, azi, „altele au ei în sufletul lor“: mîinile şi creierul li se-nfierbîntă doar în faţa jocurilor pe computer şi a tastelor cu luminiţe ale mobilelor.

Ai să faci exact ca mine, ai să dai vina pe amărîtul ăla de calculator, care te-a costat cît o vacanţă în Grecia, ai să înjuri desenele animate proaste de la televizor şi-ţi vei face zeci de promisiuni că n-ai să reînnoieşti abonamentul la mobil. Îţi spun prieteneşte: n-are rost să le declari război, vor învinge, fac parte din viaţa asta, mai bine ajută-l pe cel mic să le vadă doar ca pe nişte instrumente, ale căror reguli de utilizare le stabileşti tu.

Pe de altă parte, te-ntreb, aşa cum mă întreb eu însămi, ori de cîte ori mă aflu faţă-n faţă cu duşmanul venit din lumea electronică: e drept oare să dispreţuim atît influenţa lui nefastă asupra celor tineri, atîta timp cît el ne consumă propria noastră viaţă de adulţi? Cît de des ne văd fiii noştri căutînd o informaţie într-o carte şi nu pe un site? De cîte ori pe săptămînă, familia întreagă îşi îngăduie un răgaz pentru a răsfoi pagini de hîrtie, şi nu de net? Cît de des sîntem dispuşi să renunţăm la drogul numit televizor, pentru o discuţie în pijamale despre un personaj, o istorie, o descriere găsite între filele unei cărţi?

Acceptă deci că, pentru ca cititul să facă parte din timpul liber al copilului tău, trebuie mai întîi să readuci cartea în rutina familiei tale. Cartea trebuie să-i fie la îndemînă, să o vadă folosită de cei care îi sînt modele, respectiv părinţi, şi, mai ales, să-i devină utilă. Cu alte cuvinte, îi vei forma deprinderea de a citi, după ce îi vei dezvolta nevoia de a citi. Şi-mi vin în minte cîteva ritualuri care, sper, îţi vor fi de folos în realizarea acestui vis de aur al tuturor părinţilor: cumpără-i de sărbători, pe lîngă jucăria preferată, o carte apropiată preocupărilor lui. Nu-l lăsa să o azvîrle în bibliotecă, ci găseşte timp pentru a o citi şi discuta împreună cu el. Stabileşte un timp al cărţii în fiecare seară, pentru toţi membrii familiei. Iniţiază, împreună cu ceilalţi din casă, concursuri, discuţii, glume, jocuri pornind de la cărţile citite de tine sau de cel mic. Mergeţi împreună în librării, în biblioteci, vorbeşte cu el despre autorii tăi preferaţi în copilărie, despre poveştile sau personajele lui preferate. Ajută-l să găsească răspunsuri în biblioteca de acasă. Sfătuieşte-te cu el cum aţi putea forma un club al cărţilor de aventuri. Sau de istorie. Cînd îţi povesteşte o întîmplare care l-a nedumerit, caută în memorie o poveste care să-l ajute să găsească răspunsuri. Arată-i cît de folositor i-ar fi să-şi noteze într-un jurnal toate informaţiile interesante pe care le-a găsit în cărţi. Nu este important cît de mult timp dedici acestor activităţi. Ci doar ca acest timp să existe.

Ai să vezi, răsplata va fi enormă: te vei transforma dintr-un copil de ieri care citea, într-un părinte de azi care citeşte împreună cu copilul său.

P.S. Dacă tot ajungi în librării, caută la Editura Humanitas Gramatica fanteziei de Gianni Rodari. E o bijuterie de carte, atunci cînd imaginaţia te lasă baltă: vei găsi în ea idei pentru inventat poveşti şi jocuri pentru copilul tău.

Maria IORDĂNESCU este psiholog.