Religii noi

Cum altfel să se numească fanatismul bio, sentimentul „verde“ care a cuprins multă lume, revelaţia reciclării, salvaţi balenele şi altele asemenea? Subiectul e generos şi generator de aprige dispute, însă nu mă pot stăpîni să nu vă reamintesc una dintre iniţiativele parlamentare de după ’89: abia se deşteptase lumea largă şi aflase de clonare, de probleme morale, etice, bisericeşti şi aşa mai departe, că România era moţ în vîrful listei cu semnatarii care ziceau „nu“ bietei Dolly. Aşa, din principiu. Las la o parte că, într-o ţară realmente misogină, nepăsătoare faţă de probleme reale de mediu, cu o capitală care nu are staţie de epurare, cu plaje pe cale de dispariţie şi o mare aproape moartă, e nevoie şi de feminism, şi de ecologişti, şi de activişti, şi de Green Peace, şi de ce vreţi dumneavoastră. Deranjant mi se pare – peste tot în lumea asta – modul în care se vrea a se impune un stil de viaţă. Agresivitatea asta „verde“, isteria bio, sănătatea impusă aproape că mă fac să mă simt exclusă din viaţa socială pentru că fumez şi mănînc nişte amărîte de chipsuri pline de E-uri, cu sentimentul că fac o vitejie fără de seamăn.

Am o bună amică emigrată de îndelungă vreme în Canada. Acolo i s-au născut cele două fetiţe, una este la vîrsta gimnaziului, cealaltă la grădiniţă. Vin în fiecare vară în România să-şi vadă bunicii. Terminînd una dintre copile o sticlă de suc, i-o întinde bunicii s-o arunce la gunoi. Femeia se întoarce de la bucătărie, iar fetiţa o controlează: „Buni, ai reciclat?“. Păi, dragii moşului, buni nu prea are ce să recicleze în România. Aici există acele tomberoane clasificate „hîrtie, plastic, sticlă“, numai că sînt deseori la 3-4-5 străzi depărtare de locul în care stai. În plus, nu de puţine ori, gunoiul pus acolo pe căprării ajunge în aceeaşi maşină de salubritate. Din maşină, la buza gropii de gunoi, se sortează încă o dată de mînă. Pe o bandă luuungă mai multe femei aleg din zoaiele noastre şi plasticul, şi cartoanele, într-un miros şi zgomot infernale.

Urmează apoi sindromul „apei plate cu lămîie“ atribuit, de regulă, famelicelor modele de cat-walk. Un întreg popor vegetal se hrăneşte programatic cu soia, salate şi diverşi muguri exotici. Şi opţiunea asta (perfect valabilă pînă la un punct) are la rîndul ei mai multe stadii, pînă să ajungă la adevărate scrînteli urbane care modifică stiluri de viaţă. De la nimic care are puls, la nimic gătit pînă la nimic care a fost cules, recoltat sau rupt de pe creangă. Iar aşa numiţii freegans („free“ plus „vegan“) practică ceea ce s-ar traduce prin trăitul din gunoaie. Evident, România nu are (încă) o comunitate de freegans. Tabuurile sociale de acest fel sînt încă extrem de puternice. Are, dacă vreţi, freegans de nevoie: comunităţile exasperate de sărăcie care s-au format lîngă marile gropi de gunoi. Un freegan adevărat mănîncă din gunoi pentru că în aşa fel luptă împotriva consumerismului şi a risipei. Şi a globalizării. Şi a încălzirii globale.


Ceea ce mă duce la altă istorie dubioasă. Temuta încălzire globală. Efectul de seră de care au fost găsite vinovate pînă şi vacile cu arderi metabolice mai intense. Privirea ucigătoare a posesorului de Prius aruncată şoferului de SUV. Probabil că multă lume a citit şi a văzut (tremurînd sub pături, într-una dintre cele mai friguroase ierni pe care le-am avut în ultimii ani) ştirile legate de documentele şi mesajele trimise între diverşi climatologi, din care înţelegeai că ideea acestei încălziri globale ar fi o mare manipulare. Asta dacă n-o fi fost chiar o manipulare faptul că documentele au ieşit la iveală cu o lună înainte de întîlnirea de la Copenhaga, unde urma să se stabilească o serie de măsuri „prietenoase cu mediul“. Neîndoielnic e, însă, cinismul cu care ţări dezvoltate şi ajunse cu sacii în căruţă vor să impună suratelor, care abia ajung să se împlinească economic, o emisie de gaze cumpătată.

Orice pare a fi impus cu forţa devine automat dubios. Nu contează cît de generoasă e ideea. Dacă îţi hărţuieşti ca societate „responsabilă“ carnivorii, fumătorii, consumatorii de benzină şi alte asemenea se cheamă că data viitoare pot avea probleme şi persoanele cu ochi albaştri, cele cu părul creţ şi, în general, oricine nu e de acord cu tine.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la SBS Media Broadcasting.