Revista noastră a lansat în luna aprilie un concurs de eseuri pentru liceenii din toată țara. Tema pentru prima etapă a fost „Țara mea“. Am primit cîteva sute de eseuri, care mai de care mai interesante și le mulțumim tuturor celor care au intrat în concurs. Dintre ei, au fost selectați 25 de autori care au fost invitați să intre în finală. Vom publica în paginile revistei cîteva dintre eseurile cîștigătoare. Pe pagina noastră de Internet le veți putea găsi pe toate. (Redacția) 

Asta e Țara Mea. Cînd eram mică o recunoșteam după forma de pește, acum îmi dau seama că e un pește în acvariul de foci al Europei. Asta e Țara Mea. O cheamă Ana, dar Ana nu are mere, Ana are 15 ani și un copil. Asta e Țara Mea. Un țăran beat care a plantat pe Cîmpia Română semințe de corupție și după ploaie au început să răsară capete de politicieni, nu de sfeclă, ca în piesa lui Mărgineanu. Dacă Franța are berete și Elveția ceasuri, noi avem ca accesoriu cătușe, păcat că nu le poartă cine trebuie. Avem păduri frumoase, dacă vreți să le vizitați puteți face o drumeție prin magazinele Ikea, raionul mobilă. Avem mîncare bună, tradițională, însoțită de unul sau mai multe pahare de țuică/palincă/rachiu și de certuri cu nevasta. Avem și femei frumoase, și violatori pe măsură. Avem sportivi cunoscuți: Halep, Hagi, Nadia, păcat că jumătate din populație e obeză din cauza lipsei sportului. Dacă Ștefan cel Mare ar fi trăit și astăzi ar fi fost invidios pe numărul de biserici pe care reușesc să îl construiască preoții români, în timp ce copiii îngheață iarna de frig în școli, pentru că nu s-a inventat sistemul de încălzire pe bază de tămîie și continuăm să ne punem întrebări despre abandonul școlar. Asta e Țara Mea. Jumătate din populație e analfabetă, iar cealaltă jumătate scrie cărți ca să iasă din închisoare. Sîntem țara cu cei mai buni hackeri cînd vine vorba de piratat filme, dar dacă am reuși să hackuim și biletele la cinematografe, ca să nu se mai închidă cu zecile din cauza lipsei de public, ar fi bine. Nu le citim copiilor cărți, ci ziare de cancan. Scoatem copiii la o plimbare în mall și nu în parc. În țara asta, copiii sînt baloane de săpun pe care vîntul le duce departe de părinți, copiii sînt fragili, copiii sar de pe blocuri. Asta e Țara Mea. Soldatul român este o piesă de puzzle trimisă în Afganistan, de unde se întoarce de nerecunoscut și, drept urmare, nu mai poate face parte din marele puzzle numit și România. Destinul românului e dictat de păcănele, sportul național este pariul sportiv și copiii joacă poker la școală.

România e în zodia Balanță, cîteodată o iubești, cîteodată o disprețuiești și dacă alegi să rămîi aici e pentru că ai găsit senzația de echilibru. Iubesc vînzătoarele de la ABC-uri care, atunci cînd intri, te salută cu căldură, ca și cum ai fi intrat la ele în casă și care, în modul lor atît de uman, stau la țigară și la o cafea la plic în pauză și vorbesc, urăsc în schimb că în supermarket-uri nu mai găsești nimic românesc și țăranii noștri mor de foame cu roșiile pe tarabe în piețe sau cu legături de leuștean la colț de stradă. Iubesc copiii români pentru că încă mai bat mingea și joacă ascunsa prin parcuri, dar urăsc ce devin aceștia pe la 14 15 ani, cînd palmează în spatele blocului pliculețe și țigări rulate. Iubesc munții, pădurile, marea, Delta și toate peisajele noastre pentru care orice altă țară ar plăti scump să le aibă, vin mulți turiști să ne vadă frumusețea, însă noi fugim la bulgari și la turci zicînd că e mai ieftin și mai curat, și normal că așa e, pentru că bulgarii și turcii nu își sting chiștoacele pe jos și nu lasă dozele de bere acolo unde le-au băut. În țara asta, iubesc cel mai mult oamenii, care sînt solidari și ies cu miile la proteste, sînt uniți pentru cauza lor și le pasă de viitor, de ceea ce este și ceea ce va fi această țară, urăsc însă că în 2018 încă mai vorbim despre comunism. România e în zodia Balanță și pe talerele ei se pun greutăți din ce în ce mai multe, noi sîntem grei, deși populația scade, umbrele emigranților sînt grele, lacrimile copiilor sînt grele, totul e greu, doar pensiile, pensiile sînt ușoare și puține.

Asta e Țara Mea: un copil abandonat, un soldat rănit, o mamă minoră, părinți plecați departe, politicieni corupți, Ferentari, droguri, șomeri, Pata-Rît, persoane fără adăpost, școli fără căldură, Roșia Montană.

Asta e Țara Mea: olimpici la matematică, peisaje frumoase, oameni ospitalieri, fericire, IT-iști, solidaritate, cultură, natură, inițiativă, inocență, dorință, profesori dedicați, părinți iubitori, universități de prestigiu, bogății naturale. 

Sara Pongrac are 18 ani și este elevă la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia“ din Cluj.

Foto: flickr