"Cărăuşi culturali ai noilor simboluri dominante"

Publicat în Dilema Veche nr. 89 din 29 Sep 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

interviu cu Ovidiu ŢICHINDELEANU, editor la Indymedia România Văd pe site-ul Indymedia o listă lungă de motive de protest. Rasismul, ignoranţa mediei, sexismul, natura, politica privind concediul pentru creşterea copilului. Ce leagă aceste teme? Participarea activă la viaţa societăţii, solidaritatea cu cei defavorizaţi şi dorinţa de mai bine. Protestele sînt expresii directe ale nemulţumirii sociale, exprimate de jos în sus. Spre deosebire de modul obişnuit de lucru al presei centrale, ele nu sînt publicate pentru a atrage atenţia ori pentru a consuma o chestiune arzătoare, ci vin în general de la grupuri şi oameni care se confruntă cu probleme şi întreprind deja ceva în acest sens. Abundenţa şi acuitatea rapoartelor ce se adaugă protestelor sancţionează atît aberaţiile Puterii, cît şi incapacitatea presei mainstream româneşti, a experţilor şi intelectualilor, de a se raporta independent la realitatea socială. Independent faţă de ce? Eu, Ghinea, de exemplu, dacă mă consider intelectual, faţă de ce/cine sînt dependent? Independenţa înseamnă autodeterminare, rezistenţa la orice determinare verticală, atît în concepţia politică, cît şi în producţia culturală. Slăbiciunea intelectualilor români faţă de "canoane", faţă de repere de autoritate, e suficient de cunoscută şi ridicolă în sine, însă incapacitatea de a gîndi pe cont propriu a atins cote alarmante după alegerile de anul trecut: principalele reviste de presă şi cultură s-au transformat în instrumente de diseminare a noilor simboluri dominante, venite dinspre politica radicală neoliberală şi neoconservatoare îmbrăţişată de noua Putere. Extreme precum taxa unică, strategia militară preventivă, chiar segregarea socială, au fost prezentate sub numele "normalităţii" şi "democraţiei"! Mai rău, am asistat, mai cu seamă în acest an, la intensificarea luărilor de poziţii în care autori cunoscuţi se preschimbă în miliţianul de serviciu, gata să îşi transforme glasul de publicist în baston aplicat celor ce îndrăznesc să conteste această "normalitate"; mişcările altermondialiste au fost, de pildă, imediat plasate sub prezumpţia de vinovăţie şi incriminate. Mult invocata "libertate de exprimare" e un eufemism în presa românească: abundenţa cantitativă nu poate ascunde precaritatea calitativă şi provincialitatea produselor culturale din acest spaţiu cultural. Referinţa principală a mediilor româneşti nu e propria realitate socială, ci bulele suprastructurale, puterile politice şi culturale, statul şi vedetele: o mare telenovelă. Coabitarea cu Puterea a fost, în acest sens, turnesolul calităţii culturale a intelectualilor români, a capacităţii lor de autodeterminare şi creativitate, iar arhivele demonstrează felul în care cei mai mulţi, inclusiv în Dilema veche, au ales de bunăvoie să se transforme în cărăuşi culturali ai noilor simboluri politice dominante pe plan global. Pentru detalii care nu pot fi reproduse aici, iată însă o discuţie care răspunde punctual la întrebare - "dependenţele" presei democratice româneşti: http://romania.indymedia.org/ro/2005/02/684.shtml. Văd multe adjective şi puţine argumente. Adică, aş fi independent dacă aş zice ca tine, dar dacă am militat pentru taxa unică (ce are a face cu segregarea socială!?) sînt cărăuş al simbolurilor dominante? Las adjectivele, iată argumentele: problema e dublă - pe de o parte, e vorba de istoria conceptului "taxei unice", apoi de retorica cu care acest concept a fost promovat în spaţiul cultural şi politic românesc. Istoria conceptului: taxa unică este o măsură extremă, în dezacord chiar cu principiile liberalismului clasic; face parte din registrul ideologiei neoliberale a actualei puteri mondiale; nu a fost aplicată niciodată în nici una dintre democraţiile occidentale puternice; rezultatele sale sînt îndoielnice în toate ţările în care a fost aplicată. Or, tocmai în mediile intelectualităţii, taxa unică a fost promovată sub auspiciile unui imperativ al "normalităţii", identificată ca o măsură "absolut necesară" pentru "democratizarea" economiei naţionale, şi sub ameninţarea unui şantaj: dacă nu votaţi taxa unică, vin "comuniştii"... În acest sens, un prim pas spre "gîndirea independentă" ar fi fost rezistenţa la acest şantaj al imperativului: încă de atunci, nimic nu demonstra necesitatea sa, taxa unică nu e totuna cu "normalitatea" şi cu "democraţia" lumii reale în care ne aflăm. Eşti liber să militezi pentru taxa unică, însă nu impunînd imperativul "normalităţii": abia atunci poate începe dialogul. (Cît despre segregarea socială - e.g. eliminarea bătrînilor din procesul democratic - o invocasem ca un alt exemplu ce ilustrează frecvenţa acestei retorici ce îmbracă idei extreme în haina "normalităţii".) Într-un comentariu de pe site-ul Indymedia la un articol al lui Sever Voinescu se spune că "Dilema veche e o altă publicaţie ce se autoproclamă mereu ca fiind democratică, publicînd însă în mod constant articole pro-militariste ce desconsideră dreptul la existenţă al opiniilor adverse". Cînd am citit asta, mi-am adus aminte de un alt articol al lui Sever care se numea chiar aşa: "Îmi lipseşte partea stîngă a fiinţei mele". Militaristul ăsta intolerant spunea acolo: "nu cunosc, cel puţin în generaţia mea şi în generaţia mai tînără mie, nici un comentator valabil cu vederi de stînga. Cred că această situaţie este, din punct de vedere intelectual măcar, inadmisibilă". Ce ne facem cu Sever Voinescu? Nu intră în şablon. Simplu: după cum se vede, acelaşi Sever Voinescu nu face nici un efort propriu de a investiga orizonturile de sens ale "stîngii", le exclude ontologic... De ce ar trebui să existe undeva un "expert" ori un "maestru" în stînga care să ne înveţe despre ce e vorba? Departe de a "ieşi din şablon", gestul lui Sever Voinescu mi se pare chiar simptomatic: enunţul său nu face decît să nege existenţa unui comentariu "valabil". Ei bine, practica socială musteşte de proiecte de "stînga"; cît despre teorie, de pildă, revista Idea artă + societate durează de ceva vreme...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.