De la vaca de caimac la industria laptelui

Publicat în Dilema Veche nr. 332 din 24-30 iunie 2010
Branduirea optimismului jpeg

Cultura este treaba statului, a statului naţional, care trebuie să apere şi să promoveze cultura naţională. El trebuie să dea dacă vrem să avem cultură, căci aceasta nu este mercantilă, nu creează altceva decît tot cultură, spiritualitate, hrană pentru suflet, şi nu bunăstare pentru corp. Cultura nu produce, ci consumă, dar important este să existe. Desigur, frumos ar fi să dea ceva şi bogătaşii, care şi-ar adăuga astfel o reputaţie onorabilă de mecena, dar acesta este doar un deziderat secundar. De restul se ocupă oamenii de cultură... 

Această viziune despre cultură, în înţelesul său clasic de „cultură înaltă“, îmi evocă o imagine ireverenţioasă: un ţăran care, după ce a muls vaca sa cea grasă, ar „lua caimacul“ (ştiu, expresia vine de la cafea, dar se potriveşte şi aici!) şi ar arunca restul laptelui. Da, desigur, ar putea fi un rafinat, căci ce este mai gras, mai „esenţial“ decît caimacul? Şi totuşi, cîte alte lucruri se pot face din lapte! Şi cîţi oameni participă – şi pot astfel trăi – de pe urma prelucrării, transportării, comercializării, promovării etc. acestor produse, pe scurt, de pe urma industriei laptelui! De fapt, chiar aşa se şi întîmplă în realitate, doar că unii nu cunosc – sau nu reţin – altceva decît caimacul. Şi visează la rasa pură a vacii de caimac... 

Ajungem, astfel, la ceea ce se cheamă astăzi economie culturală. Termenii sînt uşor diferiţi de la ţară la ţară şi de la legislaţie la legislaţie. Astfel – după cum precizează un excelent studiu al Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii (CSCDC) – francezii preferă termenul de industrii culturale, cu o accepţiune mai restrînsă la activităţile care intră în mod obişnuit în sfera „culturii înalte“; în spaţiul anglofon, termenul preferat este mai degrabă cel de industrii creative, care lărgesc sfera de cuprindere spre publicitate, IT sau modă. În sfîrşit, termenul cel mai cuprinzător şi sistematic – deoarece trebuie să genereze legi – este cel de industrii bazate pe copyright. Acestea „includ acele ramuri industriale care depind de drepturile de autor şi legile proprietăţii intelectuale, în scopul menţinerii exclusivităţii pe piaţă“, activităţi care merg de la editarea cărţilor şi ziarelor la software şi baze de date şi de aici la bîlciuri şi parcuri de distracţie. Ei bine, în 2005 aceste industrii culturale au contribuit la PIB cu 5,5% şi cu 2,36% la ocuparea forţei de muncă (pentru mai multe detalii vezi studiul „Contribuţia economică a industriilor bazate pe copyright în România“, publicat în 2008 de un grup de cercetători – de-ai noştri, nu de-ai lor).

Există, deci, o economie culturală în care „cultura“ nu se rezumă la a cere bani, ci produce (şi) bani. Mai corect spus, această „economie culturală“ se referă la „dimensiunea economică a culturii, înţeleasă ca generatoare de bunăstare şi profit, nu doar ca sumă a valorilor estetice şi artistice“ (CSCDC). Ea nu este un alt gen de activitate (mai mult sau mai puţin) culturală, ci alt mod de a privi activităţile culturale existente – ceea ce permite, în principiu, şi o mai bună gestiune a lor. Dacă privim din această perspectivă situaţia culturii în Bucureşti, de pildă, vom constata că statul este practic un Deus otiosus. Acesta deţine doar 1,5% din instituţiile culturale din Capitală (sub 70 de unităţi, subordonate fie Ministerului Culturii, fie Municipalităţii), în timp ce societatea civilă are peste 400 de ONG-uri cu domeniu de activitate cultural, reprezentînd 9% din totalul unităţilor culturale, iar sectorul privat deţine aproape 90% din ansamblul instituţiilor de cultură. Cultura pare să fie deci şi rentabilă, nu doar frumoasă... 

Pentru aceasta însă, reprezentarea noastră despre cultură trebuie să se schimbe şi ea şi, corespunzător, politicile şi strategiile culturale. Altfel spus, cultura trebuie făcută (şi) altfel. Să dau un exemplu: rugaţi să indice trei dintre cele mai importante teatre/cinematografe/muzee/librării/etc. din Capitală, bucureştenii au dat dovadă de un conservatorism simptomatic, numind pe primele locuri aproape exclusiv instituţii dinainte de 1990, cu o reputaţie veche şi stabilă: Teatrul Naţional, „Bulandra“ şi „Nottara“, cinematografele Patria şi Scala, muzeul „Antipa“ şi Muzeul Satului, librăriile Eminescu şi Sadoveanu etc. Singurele instituţii care au reuşit să spargă acest conservatorism şi să intre în top ten au fost cele care au ştiut să facă nu neapărat altceva, ci puţin altfel: Teatrul Masca, librăria Cărtureşti, Muzeul Ţăranului Român... Aceleaşi piese de teatru, aceleaşi cărţi, acelaşi patrimoniu, dar în jurul lor existau şi o serie de alte activităţi user friendly, de spaţii şi manifestări alternative care deschideau cultura la public fără a face concesii oportuniste publicului. Sau alt exemplu: de la Lăptăria lui Enache sau La Scena la Green Hours sau Clubul Ţăranului, tot mai multe cluburi şi baruri (încă foarte puţine...) pun în scenă cultură. Cultură de bună calitate. Şi cîştigă din ea, cultura fiind în toate aceste cazuri o reţetă de marketing. Este, adică, o formă de economie culturală. 

Scandalul, apoi indiferenţa care au însoţit cercetările CSCDC cînd au început să vorbească pentru prima dată în spaţiul public românesc despre acest gen de probleme, sugerează că deocamdată nu prea ştim cum să facem cultură în secolul XXI. Mi-e teamă însă că mai indică şi altceva: ne interesează mai mult prestigiul şi posedarea culturii, decît bucuria şi împărtăşirea ei... 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.