Europass

Niciodată nu poţi şti ce ascunde un e-mail! De aceea le citesc totdeauna doar seara tîrziu, cînd pot să mă ascund rapid sub plapumă, la o adică. Şi să uit pînă dimineaţă, dacă e chiar angoasant... De data asta promitea să fie ceva academic, elevat – mă rog, d-ale intelectualilor. A început cu mail-ul propriu-zis: să completez un CV dacă vreau să fiu plătit ca profesor coordonator de doctorate (să fiu plătit cîndva în viitor, căci pe anul acesta universitar nu am văzut, deocamdată, nici un ban...). Desigur, normal, vi-l trimit imediat – am dat eu să răspund. Ne, ne! – a anticipat comanditarul naivitatea mea – nu un CV banal, d-ăla avem, ci un CV european, un europass. Nici o problemă – am zis eu în sinea mea şi am descărcat template-ul. Şi pînă aici mi-a fost!

După nume şi date de contact, m-am aşezat mai apăsat în fotoliu şi am dat să-mi aştern pe ecran producţia de profesor care pretinde să-i înveţe şi pe alţii cum e cu ştiinţa asta în care el e ditamai doctorul: ceva cărţi publicate, ceva articole mai răsărite, oareşice conferinţe. Ioc, pentru aşa ceva nu exista nici o rubrică. Am întors formularul pe toate părţile, l-am printat că poate ascunde ceva, am revenit la mail, nimic; s-ar zice că toată zestrea asta prăfuită de intelectual nu face obiectul unui CV „ca-n ţările civilizate“.

Spaima a venit însă de-abia după aceea. Am dat pagina şi o rubrică uscăţivă s-a uitat brusc la mine din capul paginii cu ochi de funcţionar de ghişeu: ce competenţe şi abilităţi sociale aveţi? Aoleu, ce vor ăştia de la mine? – am dat eu s-o iau la fugă. Înainte de a apuca însă să fac vreun gest, rubrica uscăţivă a întins o nouă pătrăţică după mine şi mi-a ordonat mofluz: Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobîndite. Vai de păcatele mele! – m-am năruit eu în fotoliu, cuprins brusc de panică. În primul rînd că mama m-a învăţat de mic să fiu modest şi mi-a repetat de cîte ori a avut ocazia că numai proştii se laudă, aşa, pe toate gardurile – sau, mă rog, în toate CV-urile. Ce să spun deci eu aşa, de bun-simţ, despre mine, care să dea şi bine în europass şi să nu fie nici prea cu tupeu? M-am gîndit ce m-am gîndit, dar tot n-am găsit ceva potrivit.

– Ce trebuie să trec la rubrica asta cu „abilităţi sociale“? – am dat eu fuga la domnişoara responsabilă cu europass-urile.
– Păi, spuneţi şi dvs. ceva care să vă pună în valoare – îmi explică dînsa, amabilă şi uşor amuzată. Ceva ce credeţi că vă pune într-o lumină bună...
– O carte, am scris o carte destul de nostimă care a avut ceva succes la public! – m-am repezit eu, întrezărind o speranţă.
– Nu, nu, asta nu! Competenţe şi abilităţi sociale, nu d’astea intelectuale! – a precizat ea ca pentru începători. După care a conchis: Lăsaţi, ştiţi dvs.! Şi m-a lăsat să mă descurc singur. Am început aşadar, spăsit, să înşir mici introspecţii timide: sînt politicos, ba chiar curtenitor uneori, sînt împăciuitor, intru uşor în vorbă cu oamenii (adică s-ar putea spune că sînt sociabil), am simţul umorului (asta e foarte important!)... A, şi ştiu să ascult, asta e o mare calitate a mea! Dar la ce dracu’ folosesc toate astea pentru a coordona un doctorat în antropologie? – m-am nedumerit eu singur uitîndu-mă la ce aşternusem pe ecran la rubrica respectivă.


După care mi-am dat seama că dacă despre competenţele mele sociale nu prea ştiu ce să spun, apoi despre cînd şi cum au fost ele dobîndite ştiu şi mai puţin. Pe deasupra, am mai făcut şi ceva psihanaliză în facultate, cît să încurce toate datările astea ontogenetice. M-am blocat aşadar, drept care m-am uitat la rubrica următoare, că poate acolo apuc să spun şi eu ceva util. Şi m-a luat cu vertij: următoarea rubrică era despre „Ce competenţe şi aptitudini organizatorice aveţi? Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobîndite“. Am mers mai departe: „Ce competenţe şi aptitudini tehnice aveţi? Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobîndite“. După care urmau competenţele şi aptitudinile de utilizare a calculatorului, competenţele şi aptitudinile artistice şi, nu în ultimul rînd, alte competenţe şi aptitudini.

În final, în josul paginii, am remarcat cu coada ochiului o ultimă rubrică: Menţionaţi dacă deţineţi un permis de conducere şi categoria. Am răsuflat uşurat: am! Pot deci să conduc doctorate!...