Nu pot să respect nefericirea

23 aprilie 2020
Nu pot să respect nefericirea jpeg

Acum vreo două luni m-am apucat să recitesc Cutia neagră a lui Amos Oz. Am abandonat-o, însă, pe parcurs fiindcă m-am apucat de citit alte cărți. Atunci cînd am decis să o recitesc, am făcut-o dintr-un singur motiv: eram curioasă dacă la vîrsta de acum mă va impresiona la fel de mult ca atunci cînd am citit-o prima dată, în urmă cu mai bine de zece ani, dacă va avea același impact puternic asupra mea. Mi se pare interesant felul în care, peste ani, ni se schimbă perspectivele asupra lecturilor noastre, asupra personajelor, asupra poveștilor. Zecile, poate chiar sutele de cărți în care ne pierdem sau ne cîștigăm între timp și, de fapt, propriile noastre povești ne fac să simțim altfel viețile, iubirile altora. Poate, uneori, și pe ale noastre.

Din același considerent am răsfoit, recent, Clar de femeie a lui Romain Gary. Pe aceasta, însă, fără intenția de a o reciti integral, ci pentru plăcerea unor pasaje anume. Am dat, astfel, peste o replică peste care, recunosc, am trecut repede la prima lectură, o replică pe care n-o reținusem: Nu există nici un motiv să respectăm nefericirea. Nici unul. Am sentimentul că, deși evident fără nici o legătură cu situația actuală, cuvintele lui Gary exprimă fără echivoc toată revolta mea față de contextul prezent, concentrează toți nervii mei față de perpetua stare de zen a celor care, zilele astea, ba se redescoperă, ba se dezvoltă personal, ba - asta mi se pare mai grav - devin dătători de lecții de viață despre cum se trăiește, „de fapt”, în vremea pandemiei. Am cunoscuți și chiar prieteni care îmi povestesc despre cît le place perioada asta, despre faptul că se simt bine acum, despre filmele și cărțile pe care le citesc și care nu înțeleg că eu nu mă simt la fel. Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate. Replica lor - toți sîntem la fel - nu poate să mă liniștească nicicum. Nu sîntem toți perfecți. Nu cred că sîntem toți la fel, pentru că nu ne simțim cu toții la fel, pentru că nu avem toți aceleași resorturi interioare care ne fac să rămînem pe linia de plutire, să cădem sau să ne ridicăm.

Ceea ce mă scoate „din toți săriții” este nevoia constantă, promovată obsesiv și pe rețelele de socializare, și de presă, de a rămîne în standarde, de a fi fericiți la comandă, de a avea psihicul care trebuie, nu altul. Îi admir sincer pe oamenii care, chiar și în contextul prezent, rămîn ei. Recunosc că mi-ar plăcea ca acești ei să înțeleagă că inimile noastre nu bat la fel, că nu funcționează la fel, că panicile, fricile noastre nu sînt aceleași. Mai mult decît pe oamenii ăștia îi admir și îi înțeleg pe aceia care își dau voie și să fie vulnerabili, și să se enerveze, și să se revolte, și să le fie frică. De ce, pentru ce această obsesie a perfecțiunii? De ce să respectăm perioada asta și altfel decît prin protecția impusă strict de pandemie (măști, mănuși și o repetată spălare pe mîini, plus statul în casă)? Nu e și-așa destul de greu de dus? De ce trebuie să rămînem în normă, să corespundem și emoțional?

Am tot văzut titluri și mărturii despre sudarea cuplului, despre redescoperirea în cuplu. Despre zeci, sute de activități cu cei mici. Despre mii de rețete culinare. Îmi place să cred că astea sînt doar felii de tort, că omul e mai mult decît soț, iubit. Mai mult decît părinte. Mai mult decît persoană care gătește. Sîntem mult mai mult decît cei care sîntem în spațiul strict al propriei locuințe și nu putem, cred, să ne resemnăm cu atît. Respect condițiile impuse de situație și de autorități, dar în nici un moment de la debutul acestei crize nu m-am oprit din revolta asta interioară. Știu, ea nu rezolvă mare lucru, dar este modul meu de a rezista. M-am agățat și o voi face pînă la finalul acestei perioade, de orice contact fizic sau virtual cu oamenii care contează pentru mine, oamenii pe care îi iubesc și fără de care eu nu aș mai fi eu. Și fără de care nu aș fi eu niciodată în viața mea, de fapt. Asta include și tot restul vieții mele de după pandemie. Sau mai ales acel rest al vieții.

Nu pot să respect nefericirea. Pentru că, așa cum frumos spune Gary, nu există nici un motiv. Nici măcar unul. Nici nu vreau să o fac. Pentru c-ar însemna să nu mai cred în bine, în frumos, în tot ce iubesc fără măsură.

Foto: flickr.com

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.
Eternitate şi răgaz jpeg
Eternitate şi răgaz
Fiecare are din nou ceva preţios de aşteptat. Un semn bun, o speranţă, un telefon de la iubitul sau iubita de acum două decenii.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.