Din 1999, de cînd a fost numit (la doar 29 de ani) director la Schaubühne din Berlin, Thomas Ostermeier este mereu provocator: cu Nora, de Ibsen (aţi putut vedea spectacolul şi la Festivalul Naţional de Teatru, acum doi ani); cu Concert la cerere (de Franz Xaver Kroetz); cu Chip de Foc (de Marius von Mayenburg) etc. Hamlet-ul produs în 2008 pentru festivalul „Epidaurus“ de la Atena şi prezentat în acelaşi an la Avignon e însă spectacolul care a provocat cele mai aprinse discuţii. Criticii au vizat nu numai regia, ci şi dramatizarea.

Într-adevăr, dramaturgul Marius von Mayenburg a tradus piesa lui Shakespeare şi a operat modificări substanţiale, tăind nemilos intrigi colaterale şi adăugînd furibund accente noi, pentru a aduce drama la zi. Limba lui Mayenburg este, aici, super-funcţionalistă, neutră, aparent inexpresivă. E un text din care sensurile duble, ambiguităţile, trăirile sugerate au fost evacuate aproape în totalitate. Criticii germani i-au reproşat traducătorului şi dramaturgului faptul că limba e lipsită de poezie (Schlegel, unul dintre traducătorii germani ai lui Shakespeare, a mizat tocmai pe versificaţie şi limbaj metaforic) sau că nu are expresivitatea concret-spirituală (a altui reputat traducător, Erich Fried). Aşa o fi. Mayenburg mizează pe replicile simple, sincere şi tăioase, pe el îl interesează direcţia acţiunii, nu ce e dincolo de cuvinte. Ce atîta demersuri epistemice – şi-o fi spus dramaturgul – cînd plotul e suficient de ofertant: fratele şi ucigaşul regelui ia tronul şi nevasta defunctului; fiul celui ucis nu suportă să trăiască în această minciună şi vrea să se răzbune, să le arate celor doi şi lumii întregi că ştie adevărul. Pentru a ajunge la public, acţiunea dramatică nu are neapărat nevoie de un limbaj metaforic care s-o transporte, ci mai degrabă de un regizor care să o organizeze şi de actori care să-i ofere un corp.


Aici intervine, evident, Ostermeier, care (cel puţin) în această privinţă se înţelege perfect cu dramaturgul: susţinător înfocat al misiunii sociale a teatrului, artist angajat, om al acţiunii (şi nu al sloganelor), director al poate celui mai militant şi creativ teatru din Germania, Ostermeier preia din Hamlet-ul shakespearian esenţialul (sau ceea ce el consideră esenţialul). În această montare care se situează la graniţa dintre teatrul de mişcare şi teatrul vorbit german, el ne prezintă un anti-erou romantic: un om incapabil de acţiune.

Faptul că regizorul a ales să joace pe scenă ceea ce în piesa originală se petrece înainte de debutul acţiunii trădează intenţia de a ne arăta spectrul ameninţător al morţii. Pe care ni-l sugerează încă de la început: cadavrul regelui e greu de îngropat. Groparul se împleticeşte şi se răstoarnă în cavou, participanţii la ceremonie alunecă prin noroi şi se murdăresc. Prezenţa concretă a pămîntului (care îi maculează pe eroi ori de cîte ori îl traversează), mormîntul regelui (în dreptul şi în jurul căruia se petrec dialogurile-cheie) indică originea dramei lui Hamlet şi oferă un argument vizibil şi tangibil pentru tulburările sale. Masa pe care se ţine parastasul  regelui defunct e aceeaşi cu cea la care se celebrează şi banchetul de nuntă. Spectacolul lui Ostermeier e un psiho-thriller al cărui suspans este întreţinut de puseele paranoice tot mai evidente, tot mai violente, ale eroului principal (interpretat magistral de Lars Eidinger). Schimbările permanente de identitate ale personajelor (actriţa Judith Rosmair, de pildă, interpretează rolurile Ofelia şi Gertrude) sînt un argument în plus pentru sminteala lui Hamlet. Care, treptat, subtil, trece de la nebunia prefăcută la nebunia patologică. Figura, vocea, ipostazele în care apare, chipul încremenit şi rictusul nefiresc (arătat pe proiecţia video) sînt trăsăturile acestui Hamlet incapabil să-şi joace pînă la capăt rolul de nebun. Pentru că el însuşi ajunge să se întrebe dacă vocea i-a spus adevărul, şi-atunci îşi găseşte tot felul de scuze pentru a nu duce la bun sfîrşit actul răzbunării. Ostermeier a inventat un Hamlet depăşit de nebunia pe care o joacă, un Hamlet încremenit, incapabil de decizie, incapabil de acţiune. 

Spectacolul Hamlet în regia lui Thomas Ostermeier s-a jucat la Bucureşti şi la Craiova în cadrul Festivalului Internaţional „Shakespeare“.

Foto: Lars Eidinger în Hamlet.