„Sînt atentă la balanța dintre premeditare și accident“ – interviu cu artista Codruța CERNEA

Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
„Sînt atentă la balanța dintre premeditare și accident“ – interviu cu artista Codruța CERNEA jpeg

În 2013, mi-am dorit mult să am lucrarea The Bath a Codruței Cernea pe coperta cărții mele, Aleargă. M-a atras în primul rînd pentru că, în nemișcarea ei hipnotică, se simțea un ritm alert. Am regăsit apoi senzația și în alte lucrări ale sale. Expoziția „Viitoare Nostalgie“, de la Galeria Mobius, care poate fi văzută pînă la sfîrșitul lui martie, e un mic îndreptar al neliniștii, care se insinuează în cea mai calmă și „perfectă“ imagine. Am vorbit cu Codruța Cernea despre stil și narațiuni, despre curaj și suprapuneri de planuri. (A. M. S.) 

Ce e important pentru dumneavoastră ca artistă? Care sînt obsesiile dvs.?

Esențial e să simt că cresc continuu, că pășesc pe un teritoriu nou cu fiecare serie de lucrări, dar în același timp, păstrez o anumită consistență. Sînt conștientă de felul în care se derulează parcursul zilelor, de oamenii care mă înconjoară, de ceea ce consum, în sens larg, pentru că toate îmi vor influența starea de spirit și, într-o măsură mai mare sau mai mică, ceea ce ajung să pun pe pînză.

Mai nou, cînd mă uit la lucrările mele, sînt atentă la balanța dintre disciplină și relaxare, dintre premeditare și accident. Cu alte cuvinte, cît controlez și cît las să se întîmple.

Cum pictați în facultate? Cînd ați simțit că v-ați găsit „vocea“?

Intrînd în mediul artistic ceva mai tîrziu de 18 ani și cu un alt tip de studii formatoare, am început să pictez cu poftă, dar destul de constrînsă. În loc să îmi ofer libertatea să greșesc, încercam să finisez impecabil fiecare lucrare, „să o desăvîrșesc“. Aproape că încercam să livrez o concluzie. Realizez acum că în acest fel de a picta era și o formă de neacceptare a organicității și imprevizibilității vieții. Dar „desăvîrșirea“ e un ecou dintr-o altă lume, iar gîndul ei ne împiedică uneori să înaintăm firesc. În cele din urmă, să fii om implică să fii imperfect, în lucru, în transformare.

Un moment important, de conștientizare a „propriei voci“, a avut loc în al doilea an de facultate, în urma unui curs de dans contemporan. Lucrînd direct cu corpul, am reușit să înțeleg mai bine ideea de autenticitate și, într-un mediu care îndemna la impact, șoc și la o privire orientată spre exterior, am decis să-mi aliniez explorarea artistică cu investigarea propriului interior și să o fac după principii proprii.


– Foto: expoziția de la Galeria Mobius, credit Tudor Codre Isac

foto expozitie tudor codre isac jpg jpeg

Albastrul e o marcă foarte puternică în ceea ce faceți. E senin și neliniștitor. A fost mereu așa?

Asociez albastrul cu ideea de serenitate și detașare. E culoarea cerului, a mării și a distanței. Ca pictor, e greu să nu iubești această culoare care se declină mereu în nuanțe curate, spre deosebire de altele care se îmbîcsesc ușor. Cartea Blue: The History of a color de Michel Pastoureau prezintă lunga și surprinzătoarea istorie a acestei culori.

De la ce porniți și cum ajungeți să legați lucrările între ele pînă cînd știți că vor deveni o expoziție?

Momentele de început sînt marcate de confuzie și entuziasm anticipativ, totul pare fluid și posibil. E o perioadă de intensă visare și o aparentă lipsă de focus.

Înainte de începerea unei serii de lucrări, petrec destul de mult timp timp punîndu-mi întrebări, încercînd să conștientizez cît mai bine momentul în care mă aflu și ce ar avea sens să pictez. Deși am carnete și documente pline cu idei, mereu unele dintre ele par să aibă vocea mai puternică.

Această interogare se desfășoară la unison cu preocuparea legată de cum aș vrea să materializez diversele direcții care încep să se contureze. În timp, am ajuns să văd pictura ca pe un spațiu vast, care se cere explorat, iar pe mine, ca pe un etern student care descoperă, cu fiecare lucrare, alte și alte fațete ale acestui mediu generos și provocator.

În ce privește seria „Viitoare Nostalgie“, fără să fi avut o viziune perfect conturată, întrezăream doar fragmente dintr-un univers populat de personaje angajate în activități artistice sau pierdute într-un timp meditativ, înconjurate de cîteva obiecte semnificative, încercînd „să spună“ povestea unui viitor nostalgic după contactul nemijlocit cu ce e viu și natural, cu spațiul exterior, așa cum îl experimentăm acum.

Mă imaginam un autor de nuvelă grafică cu aer SF, construind diverse scenarii în jurul temelor care mă preocupau în acel moment: legătura om-natură, relația muncă-practica artistică, amestecate cu atașamentul meu față de ritmul lent, de timpul reflexiv petrecut izolat și fascinația față de spațiile arhitecturale. Compozițiile au devenit mai complexe, fiecare lucrare s-a dovedit un univers în sine, iar seria s-a conturat treptat, pe măsură ce pictam, printr-un proces viu, organic, uneori surprinzător, în care „accidentul“ și gestul spontan au avut un rol definitoriu.

Ce mai înseamnă să fii curajos în artă?

Să nu îți fie teamă de greșeală, de eșec și astfel să te simți liber să experimentezi și să te exprimi în feluri care riscă să fie chiar ridicole sau absurde. Să fii capabil să te desprinzi de ce îți e familiar, să te provoci continuu și să te îndrepți fix în direcția care te intimidează mai tare și care îți e necunoscută.

Ce ați păstrat și ce s-a schimbat în „Viitoare Nostalgie“?

Pentru mine, „Viitoare Nostalgie“ a putut să apară doar în urma seriilor anterioare. Am păstrat atmosfera meditativă, singurătatea cu rol protector, claritatea și sentimentul de ordine, apetitul pentru culoare. Mi-a plăcut chiar să reiau o parte din draperia unei lucrări din seria Singuri Împreună.

Noutatea este dată în primul rînd de faptul că am scos conversația din spațiul experienței personale, iar ideea care a generat seria este legată de o temă actuală, cea a crizei mediului, care pentru mine este o preocupare reală de mulți ani.

Existența urbană pe care o trăiesc, într-o criză de comunicare cu natura, m-a îndemnat să mă alătur, în felul meu, vocilor care ne atrag atenția în legătură cu necesitatea păstrării legăturii profunde cu ea.

Compoziția mai complexă este noul teritoriu cucerit odată cu această serie de lucrări. M-a interesat să lucrez cu imagine în imagine, cu jocuri optice, cu relația între natural și artificial, între exterior și interior. Mi-am propus să nu mă repet și să găsesc unghiuri noi cu fiecare pînză pictată. M-am surprins folosind culori din ce în ce mai saturate și preferînd constraste mai puternice, am revenit mereu la culoarea ultramarin, cu textura ei pudrată, de catifea.


– Foto: Andreea Macri

codruta cernea foto andreea macri jpg jpeg

Din suprapunerile planurilor de acum, aș zice că e vorba despre realități și ficțiuni.

O parte din fascinația pe care pictura o exercită rezultă din faptul că totul e posibil pe pînză. Văzut într-o nouă lumină, familiarul poate deveni straniu, iar o experiență prezentă, motiv de nostalgie pentru un viitor imaginat. Lucrînd cu imagine în imagine și eliminînd aproape total umbrele, îl fac pe privitor să aleagă între a vedea un tablou pe un perete sau o fereastră spre un peisaj „real“.

Decupaje din fotografii de vacanță, obiecte din spațiul casnic și schițe mai vechi au ajuns să fie înglobate în universul mental al pînzei pictate, susținînd scenarii imaginate și animînd spații arhitecturale aparent probabile, dar, la o mai atentă inspecție, de multe ori imposibile.

Personajele sînt aici, acum, dar și departe. În același timp. Cît de mult vă seamănă?

În seria „Viitoare Nostalgie“, m-am folosit pentru prima dată ca model. Am făcut alegerea fără să mă gîndesc prea mult, probabil pe fondul unei mai bune acceptări de sine. Pot spune că aceste personaje exemplifică un anumit ritm de viață lent, de care sînt atașată, pe care l-am experimentat și pe care îmi e din ce în ce mai greu să îl păstrez. Să pot parcurge zilele firesc, fără să mă grăbesc și fără ore fixe, să am bucăți mari de timp în care să pot reflecta la diverse subiecte sau să mă pierd într-o activitate anume, continuă să fie o necesitate pentru mine și pentru procesul meu de creație.

Nu mă consider însă o persoană nostalgică, ci am gîndirea orientată mai mult spre viitor.

Cît de complicată e piața de artă, văzută din interior? Reușiți să trăiți din pictură?

E important de conștientizat că un artist are nevoie de ani de zile pentru a experimenta liber și pentru a crește. E un proces sensibil, care trebuie susținut în orice fel posibil și care nu ar trebui să poarte povara retribuției financiare imediate. Așa-zisa „carieră artistică“ este o construcție complexă și de lungă durată, iar succesul de orice fel, inclusiv financiar, dacă se întîmplă, este o consecință și nu un scop în sine.

În ce mă privește, m-am bucurat de susținere financiară din plan personal și am avut norocul să găsesc un apartament care a devenit atelier pentru o mică și efervescentă comunitate de artiști, cu rol important în dezvoltarea mea din primii ani.

Pot spune că, dînd dovadă de o anumită constanță, în timp, se poate atinge „idealul“ de a trăi din arta proprie, dar capacitatea de a tolera o anumită insecuritate financiară cred că este esențială.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto sus: Paul Alexandru

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

vama 1, foto Facebook AVR jpg
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global.
Liderul opoziției din Ungaria, Magyar Péter FOTO: Tisza Párt
Alegeri legislative în Ungaria. Tinerii ar putea să-l trimită în opoziție pe Viktor Orban după 16 ani de putere. Divizare tot mai accentuată între generații
Un val de mobilizare în rândul tinerilor din Ungaria ar putea schimba echilibrul politic al țării, punând sub semnul întrebării cei 16 ani de dominație ai premierului Viktor Orbán, înaintea alegerilor programate pe 12 aprilie.
zodii zodie horoscop istock jpg
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Într-o perioadă în care mulți resimt presiunea incertitudinilor cotidiene, astrele vin cu vești excepționale pentru trei zodii care par să intre într-un adevărat vortex al succesului.
emily willsphotography outdoors 3285239 jpg
Refuză să se maturizeze? Adevărul despre „sindromul Peter Pan” pe care îl ignori
Nu e doar „mai copilăros/oasă” sau „dezordonat/ă”. Dacă evită responsabilitățile, fuge de conversațiile serioase și te lasă pe tine să duci totul în relație, s-ar putea să nu fie o fază - ci felul său de a fi. Iar dacă nu recunoști asta la timp, te va costa mai mult decât crezi. Ce-i de făcut?
Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (40) jpg
Cetățile ridicate de habsburgi de teama turcilor. Ce soartă au avut fortărețe greu de cucerit din România
Ridicate în urmă cu trei secole, cetățile din Alba Iulia, Arad și Timișoara au fost construite pentru a apăra regiunile de amenințarea otomană. Fortificațiile cu dimensiuni impresionante și-au pierdut de mult rolul defensiv, însă au devenit simboluri istorice și turistice ale orașelor.
Gennaro Gatusso (EPA) jpg
Atac Isfahan FOTO captura video jpg
Ce se ascunde în spatele bombardamentului SUA asupra sitului de la Isfahan
Bombardamentele SUA asupra instalației nucleare de la Isfahan par să reflecte o strategie menită să neutralizeze mai degrabă decât să captureze stocul de uraniu îmbogățit al Iranului.
Cafea la volan - masina FOTO Shutterstock
Obiceiul zilnic care ar putea reduce riscul de demență cu 35%
Consumul zilnic de cafea ar putea reduce riscul de demență cu până la 35%, potrivit unui studiu recent.
soldati francezi
Războaiele din Ucraina și Iran au determinat Franța să-și revizuiască planurile militare
Războaiele din Ucraina și Iran au devenit, pentru Franța, mai mult decât simple conflicte îndepărtate: sunt studii de caz care forțează Parisul să-și regândească din temelii strategia militară.