Încă ne amintim bine cum, într-una din serile revoluţiei, în direct la TVR, Victor Rebengiuc a pus pe masă un sul de hîrtie igienică, recomandîndu-le celor care mai vorbesc la televizor să se şteargă întîi la gură. Gestul a rămas antologic. Iar dacă telespectatorii l-au înţeles, nu acelaşi lucru se poate spune despre mulţi dintre oamenii de televiziune de atu unci. Chiar dacă unii şi-au făcut mea culpa, au continuat apoi să se murdărească în lunile şi anii ce au urmat revoluţiei.

Cu timpul, generaţiile s-au schimbat, iar televiziunile s-au înmulţit ca ciupercile. Studiourile lor au fost umplute de oameni tineri ce păreau entuziaşti şi dădeau speranţa că pot fi şi profesionişti. Totuşi, tentaţia de a te murdări pe „sticlă“ pare un dat al acestor locuri.

Cea mai recentă împrospătare a fenomenului s-a petrecut (la mai bine de 20 de ani de la gestul lui Rebengiuc) la emisiunea Gabrielei Firea. E deja notoriu dialogul în care aceasta l-a întrebat pe deputatul Cristian Boureanu (care încerca să deturneze discuţia), dacă a „mîncat ceva stricat înainte de emisiune“, iar el a răspuns că a mîncat ce a găsit pe masă „ce mîncaţi dumneavoastră în fiecare seară aici“. Au urmat replicile cu „mucii-n freză“, cu amanţii şi aşa mai departe.

Toate astea se întîmplă nu doar pentru că sîntem o ţară plină de ţaţe şi mahalagii, nu doar pentru că trăim într-un loc în care fără cei şapte ani de acasă poţi ajunge politician sau jurnalist, nu doar pentru că spoiala unei educaţii se şterge la prima provocare. Aşa ceva se întîmplă şi fiindcă televiziunile sînt prost construite, pentru că şefii şi patronii lor n-au auzit şi nici nu vor să audă de vreun fel de reguli jurnalistice; pentru că moderatorii şi şefii lor nu ştiu şi nu vor să-şi selecteze invitaţii dintre cei capabili să poarte o discuţie civilizată, cu argumente; pentru că scandalagii şi scandalurile pe post sînt chiar încurajate, în ideea că fac audienţă; pentru că moderatorii nu ştiu să închidă microfonul unui invitat cînd acesta începe să bată cîmpii şi nu ştiu să impună invitaţilor o atitudine adecvată; pentru că responsabilii din televiziuni nu ştiu să-i tragă de mînecă, să-i sancţioneze sau chiar să-i dea afară pe moderatorii şi jurnaliştii care încalcă regulile profesionale şi pe cele de bun-simţ. După ce moderatoarea emisiunii Antenei 3 a intrat în pomenita dispută cu deputatul, televiziunea a găsit de cuviinţă să emită un comunicat în care „îşi exprimă solidaritatea cu realizatoarea emisiunii Ştirea Zilei, acţionînd-ul în justiţie pe domnul Cristian Boureanu“. Culmea e că respectiva emisiune tocmai fusese premiată de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România. Profesioniştii de televiziune sînt acum reprezentaţi de o astfel de emisiune care, în cele din urmă, a fost şi (profesionist) amendată de CNA.

E vorba de o televiziune care se vrea de ştiri. S-a spus despre televiziunile noastre de ştiri că s-ar fi „otevizat“. Adică, ar fi început să adopte stilul OTV, după ce au constatat că aceasta are mare succes la public.

N-am urmărit decît sporadic şi pur întîmplător emisiunile OTV. Din ce-am văzut totuşi, nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată pe Dan Diaconescu jignind pe cineva sau măcar adresîndu-i-se nepoliticos. Ba, dimpotrivă, mi-l aduc aminte păstrîndu-şi cumpătul şi în situaţii din cele mai penibile, chiar şi atunci cînd cineva a încercat să-l bage într-un tomberon (cum ar fi reacţionat oare doamna Firea dacă, Doamne fereşte, domnul Boureanu, în loc să bată cîmpii, ar fi încercat de-a dreptul, s-o arunce la gunoi?). Prin comparaţie, putem descoperi cu surprindere că, dincolo de conţinutul emisiunilor sale, Dan Diaconescu este un moderator mai elegant decît o bună parte a celor de la televiziuni ce se pretind cu ştaif. Televiziuni care, în ciuda formatului serios, se dovedesc oricînd gata să abdice de la regulile şi valorile jurnalistice recunoscute. Credibilitatea se poate pierde brusc şi nu se recuperează decît foarte greu sau deloc. La noi se pare însă că televiziunile au hotărît că n-au nevoie de reputaţie. Şi-au obişnuit telespectatorii cu mizerii pe ecran. Rezultatul e că oamenii care se mai uită la ştiri sau la talk-show-uri, o fac aşa cum s-ar uita la o ceartă de pe stradă: din pură curiozitate şi fără să dea doi bani pe ce văd.