Dilemă: la „spaţiul verde pe cap de locuitor“ se pun cimitirele şi dealurile înconjurătoare? Dacă da, atunci Deva ar sta mai bine la acest indicator de sănătate, civilizaţie şi estetică urbană. Cît de bine, nu se ştie precis, cert este că acum, oraşul are 3,64 de metri pătraţi de spaţiu verde per capita, ceea ce, comparat cu norma europeană de 26 de metri pătraţi, ar trebui să dea de gîndit, înainte de a introduce în ecuaţie cimitirul – sintagma loc cu verdeaţă nu la el se referă, deşi vom vedea că există subtile legături.
Pînă în 2012, anul cînd a fost schimbat, în urma alegerilor, fostul edil-şef al Devei, se părea că scopul administraţiei locale era să vîneze orice metru pătrat de verdeaţă spre a-l concesiona cuiva a cărui primă grijă era să-l betoneze. Cum întreţinerea zonelor verzi părea şi ea o ocupaţie prea subtilă pentru a fi înţeleasă, s-a recurs la o soluţie simplă – gazonul, puţin cît rămăsese, a fost complet acoperit, în toată partea centrală a oraşului, cu bolovani. Ce-i drept, bolovanii erau spărturi de marmură – dacă asta putea consola pe cineva.
Schimbarea de primar a dus la îndepărtarea bolovanilor şi la revigorarea spaţiilor verzi, dar zona verde a dat naştere recent unui episod care a generat multă pasiune, angrenînd laolaltă presă, administraţie, organizaţii civice şi preoţi. Cetăţenii mai puţin – ei au rămas într-o rezervă politicoasă, că mai bine nu te pui cu Domnul, chiar dacă indirect...
Pe scurt, într-o bună zi (de februarie 2014), oamenii au văzut că pinii înalţi de zeci de metri, care străjuiau catedrala episcopală din Deva, sînt tăiaţi, devenind bucăţi de lemn culcate în curtea bisericii. Semnalul de alarmă l-au tras presa şi cîţiva trecători convinşi că nu Dumnezeu personal a venit să taie copacii. În pofida oricărui semnal, cei doisprezece pini au împărtăşit aceeaşi soartă crudă (şi nedreaptă, am putea spune, fără absolut nici o conotaţie ironică). Tăierile au fost dispuse de administraţia parohială, şi de aici a început pasarea responsabilităţii (previzibilă) şi eludarea celei mai elementare logici (regretabilă). A luat poziţie fermă Filiala Judeţeană Hunedoara a Ordinului Arhitecţilor din România, care a condamnat în termeni fermi eliminarea pinilor. „Au fost tăiaţi cu acte în regulă“, s-au apărat autorităţile ecleziastice, care au afirmat că solicitaseră marcarea copacilor de către Romsilva. Care i-a marcat – numai că reprezentantul Romsilva a admis că ei marchează, la cerere, orice copac, fără o expertizare prealabilă. „Am cerut şi aprobarea Primăriei“ – a fost un alt argument. Care l-a dat, precizînd că este necesară respectarea legislaţiei în vigoare. Legislaţia în vigoare cere avizul Agenţiei de Mediu pentru orice tăiere de copac. „Erau pe proprietate privată, a bisericii“, s-a spus. Legea cere aviz pentru orice tăiere, indiferent de forma de proprietate. Tocmai acest aviz al Agenţiei de Mediu lipsea, iar motivul lipsei era simplu – nu fusese cerut.
Totuşi, de ce au fost tăiaţi pinii? „Erau bătrîni“, s-a spus, „aveau peste 100 de ani şi se puteau prăbuşi.“ Arhitecţii au arătat însă că pinii erau foarte sănătoşi şi rezistaseră cu succes furtunilor de vară abătute asupra Devei. Dintr-un simplu search pe Google aflăm că vîrsta unui pin poate ajunge spre 6-700 de ani, ba unii ajung la nişte vîrste de se sparie gîndul – cum se spune prin Ardeal. Explicaţia mai prozaică, sau, ca să fim în ton, mai lumească este că pinii au fost tăiaţi pentru a pune în valoare biserica.
Arhitecţii sînt de părere însă că biserica şi pinii erau parte a aceluiaşi ansamblu şi că, din punct de vedere urbanistic, tăierea pinilor pentru a pune în valoare biserica echivalează cu dărîmarea bisericii pentru a pune în valoare pinii.
Cu sau fără voia Domnului, a fost preferată prima variantă.
Alexandru Gruian este dr. în filologie, director al Centrului Cultural din Deva. Cea mai recentă carte publicată: F. Brunea-Fox – Reporterul cu ochi multiplu.
Foto: D. Guţă
