Dintr-o altă viață, dintr-o altă lume: cred că așa vedeau oamenii din timpul gripei spaniole perioada belle époque. Și poate tot astfel ne gîndim și noi la zilele unui februarie 2020, cînd viața era normală și un violonist britanic lansa un disc intitulat chiar așa: Belle époque.

Sînt o mare admiratoare a violonistului Daniel Hope, care nu doar că este un muzician excepțional, dar are și numeroase idei care îi transformă fiecare apariție discografică într-un adevărat eveniment. A fost elevul lui Yehudi Menuhin, căruia i-a dedicat în 2016 albumul My tribute to Menuhin – se împlineau 100 de ani de la nașterea marelui violonist. Și pe acest disc din 2016, Hope nu a uitat să includă două piese care evidențiază legătura lui Menuhin cu profesorul său iubit, George Enescu: Horia Unirii de George Enescu și Rumanisch de Jo Knumann.

În 2016, Daniel Hope mi-a acordat un interviu, cu ocazia lansării albumului My tribute to Menuhin, în care spunea că lucrează și la interpretarea Impromptu-ului concertant de George Enescu, iar Sonata a III-a în caracter popular românesc de George Enescu este una dintre lucrările lui favorite.

În 2020, găsim Impromptu-ul concertant de George Enescu pe albumul Belle époque semnat de Daniel Hope, printre alte numeroase lucrări camerale și concertante existente pe acest dublu CD cuprinzînd două ore și jumătate de muzică.

Cred că pentru cei care au trecut peste Primul Război Mondial, perioada anilor 1871-1914, așa numita „belle époque”, le evoca paradisul pierdut: o epocă liniștită, de dezvoltare din istoria omenirii, cînd artele și știința au înflorit. În muzică, în această perioadă apare și se dezvoltă stilul modern, impresionismul în Franța și stilul celei de-a doua școli vieneze coexistînd cu romantismul.

Albumul Belle époque evidențiază aceste caracteristici stilistice, păstrînd ca notă unitară ethosul muzicii, pe care l-aș numi nostalgic. Avem un mix de lucrări foarte cunoscute, cum sînt Meditația din opera Thais de Jules Massenet, preludiul Fata cu părul bălai de Claude Debussy, Chanson du matin de Edward Elgar, Suferința dragostei de Fritz Kreisler, cu lucrări foarte rar cîntate, ocazie de a-i descoperi pe Schonberg, Webern și Berg în lucrări din perioada cînd încă scriau într-un limbaj mai curînd romantic.

Daniel Hope este din 2015 directorul muzical al Orchestrei de Cameră din Zürich, alături de care apare și pe primul disc al acestui album. Pe al doilea disc, avem înregistrări cu vioară și pian, partenerul lui Hope fiind pianistul Simon Crawford Phillips.

Piesa de rezistență a albumului este Concertul op. 21 pentru vioară, pian și ansamblu de coarde semnat de Ernest Chausson, o lucrare compusă între 1889 și 1891 de un compozitor francez care s-a stins din viață la doar 44 ani, exact în momentul cînd începea să culeagă roadele talentului său (a murit într-un stupid accident de bicicletă, lovindu-se de un zid, coborînd de pe un deal). Alături de Daniel Hope, solistă este pianista franceză Lise de la Salle, căreia i se potrivește foarte bine această partitură eminamente romantică, impetuoasă și plină de avînt.

Sînt de acord cu alți cronicari internaționali care remarcau fie că lungimea albumului e nejustificat de mare, fie că mai bine savurezi pe rînd piesele, ca și cum ai alege din cînd în cînd cîte o bomboană dintr-o cutie cu delicatese. Însă nu pot decît să apreciez ideea de a recrea o lume la care încă ne raportăm cu nostalgie, precum și modul cum se realizează această recreere. Belle époque este o experiență auditivă interesantă și potrivită, mai ales în aceste timpuri neobișnuite și pline de provocări pe care le trăim. Cu speranța că într-o zi, vom reveni sau vom ajunge la belle époque...

Albumul Belle époque a fost difuzat de Radio România Muzical și selecțiuni pot fi ascultate aici.

Albumul este disponibil pe platformele de streaming online, de tipul Spotify.