sînt la spital, de gardă

sînt asimptomatic, însă simt că sînt și COVID pozitiv și COVID negativ

deși testele sînt negative mă tem ca eu să nu mă infectez pe mine

mă duc și mă spăl îndelung pe mîini, pe încheieturi, pe față, pe nas

încă și încă o dată

 

pentru că nu pot să mă izolez eu, de mine, nu mă pot carantina

de poveștile mele senzaționale, de amintirile mele voluptoase

sper ca eu cel rău să nu îl infecteze pe eu cel bun

îmi aduc aminte de superpopescu și de minipopescu

îmi aduc aminte de mine, cel rămas în urmă, și de mine cel trecut mai departe

 

și mă gîndesc că tot ceea ce face infecția asta acum a făcut mintea mea mai înainte

și hotărăsc să mă despart eu de mine, să nu ne mai întîlnim niciodată

eu cu mine, și se întîmplă în mintea mea

cum că și minipopescu și superpopescu s-ar îmbolnăvi, pentru că această infecție

nu poate despărți tot fără niciun efect advers.

 

viața, de acum, chiar cu teste bune, este despărțită de ea însăși

viața nu mai are orchestre.

viața nu mai are grandoare.

transmiterea de la mine la mine reduce polifonia lumii la un fluierat.