Mă scuzaţi că vă deranjez, sper să nu vi se pară exagerat dacă o să vă rog să vă faceţi puţin timp să citiţi această rubrică, acest articol, vreau să zic, ştiţi, nu e chiar o rubrică, adică, sigur, are un titlu, observaţi, pîine prăjită, mă rog, poate nu vi se pare foarte inspirat, eu l-am ales, nu, nu trebuie să vă simţiţi prost, sînt onorat că v-aţi oprit asupra lui, nu oricine citeşte Dilema veche ştie de rubrica asta, nu, sigur că dvs. nu sînteţi oricine, sînteţi un cititor selectiv, lucrul acesta se vede, nu neapărat din selecţia acestui articol, o prostioară, o bagatelă, un moft, nu vreau să spun că sînteţi genul care-şi pierde timpul cu mofturi, departe de mine aşa o bănuială, spuneam doar că probabil nu citiţi tot ce se scrie în Dilema veche, nu că n-ar fi totul foarte interesant, toţi colegii mei, dacă pot îndrăzni să-i numesc aşa, scriu foarte bine şi sînt, cum se spune, solid mobilaţi intelectual, ceea ce, în fine, nu ştiu dacă se poate spune şi despre mine, dar asta e o altă poveste, nu cred că vă interesează, nu? Aşadar cred că puteţi găsi lucruri interesante oriunde aţi deschide revista, sigur, mie-mi place să citesc mai întîi de toate articolul dlui Pleşu, pentru că nimeni nu mai scrie ca dl Pleşu, poate doar dl Cosaşu, era o vreme, prin facultate, prima facultate, ştiţi, eu am început mai multe şi n-am terminat nici una, bine, asta nu spune foarte multe despre cineva, nu?, dar să ştiţi că n-am abandonat cu totul şcoala, anul ăsta m-am reînscris la facultate, nu, nu filosofie, altă facultate, nu contează care, n-are sens să vă îmbîcsesc memoria cu aşa ceva, sper totuşi că nu vă gîndiţi la management, da, ştiu că vi s-ar părea mai firesc, dar aş vrea totuşi să vă asigur că e vorba de ceva, cum să vă spun, mult mai elevat, ah, acum ştiu ce-o să ziceţi, o să ziceţi că am dat la teologie şi ştiu, e numai vina mea că v-am lăsat să credeţi asta, ei bine, nu, e vorba de cu totul altceva, mai fin, aşa, cum să vă spun, e ceva care se potriveşte sufletelor delicate, e de fapt vorba de istoria artei, nu, nu specializarea de la Istorie, nu, ştiu că se spun pe seama mea tot felul de răutăţi, cum că aş fi coleg cu Belfast, vreau să sper că nu puteţi da crezare unor asemenea enormităţi, sigur că e vorba de specializarea de la Universitatea de Arte, da, sigur că da, nici nu putea fi vorba de alta, la admitere nici nu ştiam că există o specializare similară la Istorie, în fine, pe dvs. nu cred că vă interesează toate lucrurile astea, poate vă plictisesc, nu-i aşa, mai acordaţi-mi doar cinci minute, promit să nu abuzez de timpul dvs., aşadar de unde pornisem? A, sigur că da, vă spuneam că a fost o vreme în facultate, în prima facultate, cînd îl citeam primul pe dl Cosaşu, nu pentru că ar fi scris mai bine decît dl Pleşu, dar era o vreme cînd dl Pleşu nu mai scria deloc la Dilema, bine, asta era pe vremea cînd revista încă nu se învechise, nu, nu, în nici un caz nu vreau să spun că a devenit bătrînicioasă, era doar un joc de cuvinte, Dilema, Dilema veche, învechire, v-aţi prins, nu?, da, era o vreme cînd îl citeam mai întîi pe dl Cosaşu, dar apoi dl Pleşu a început să scrie din nou şi atunci dl Cosaşu a trecut iar pe locul doi, să nu mă-nţelegeţi greşit, nu vreau să fac ierarhii, îmi place foarte mult cum scrie dl Cosaşu, dar dl Pleşu e aşa, cum să vă spun, îmi place că scrie despre actualitate, că e foarte contemporan, ştiţi?, e foarte la zi, bine nu tot timpul, vă spun sincer, cînd publică "note, stări, zile" am aşa o senzaţie că i-a fost lene să mai scrie ceva, dar trec cu vederea, pentru că şi pe dl Cosaşu îl mai apucă uneori lenea şi-i scrie fiului inexistent, nu vreau să credeţi că am ceva cu fiul dlui Cosaşu, nu, nu l-am cunoscut, dar sînt convins, cu aşa un părinte, că n-aş avea ce să-i reproşez, ei, dar uite despre cine-am ajuns să vorbim, o persoană cultivată ca dvs. cu siguranţă că îl şi cunoaşte pe fiul dlui Cosaşu şi eu vă plictisesc cu detaliile acestea superficiale, vă rog frumos să nu vă supăraţi, îmi dau seama că am abuzat de timpul dvs., aşa fac mereu, îmi cer scuze, nu mă pot abţine niciodată, vă rog să mă iertaţi, ştiu că nu se face, aşadar, ce voiam să vă spun, asta dacă nu am depăşit deja numărul de semne, ba tocmai l-am depăşit, asta este, aşadar o să fiu foarte scurt, foarte la obiect, vă rog să fiţi foarte atent, ceea ce am să vă spun e ab-so-lut con-fi-den-ţi-al şi de ma-xi-mă im-por-tan-ţă: încetaţi să vă mai scuzaţi la tot pasul! Vă jur că nu aveţi nici o scuză. Dar absolut nici o scuză!www.bucurenci.ro