Eram adolescent la Constanța, cînd profesoara de socialism spunea că s-a desființat chiaburimea ca și clasă. Noi, elevii, făceam un haz nespus, nu mai auzisem așa bazaconie niciodată, iar în media (exista doar radio și presă scrisă) nu vorbea nimeni în acest fel. A trecut o groază de vreme de la desființarea chiaburimii, iar ca și a prins rădăcini adînci în populație.
Aș avea niște propuneri pentru utilizatorii lui ca și. De ce să spunem cacofonie? E așa un cuvînt urît! Hai să-i zicem cașicofonie! E cu totul altceva și nu ne mai îmbujorăm de rușine cînd îl pronunțăm. […] Nu știu ce vom face dacă fotbalistul brazilian numit (scuzați!) Kaka va fi cumpărat de Gigi Becali. Se va obișnui poate să i se strige din tribune: „Hai Kașika! Bravo Kașika! Huo Kașika!“. În cărțile românești de geografie propun schimbarea lacului din Anzi cu oribilul și indecentul nume Titicaca în Titicașica. […]
Un intelectual de marcă spunea pe bună dreptate la televizor: nu se spune ca și comandant, ci ca comandant. L-am auzit de curînd vorbind la televizor pe muftiu, șeful cultului musulman din România. A spus: Noi, ca (a făcut o mică pauză) comunitate. Ei bravos națiune, halal să-ți fie! Au ajuns turcii să vorbească mai bine ca noi.
Fagurele nostru de miere nu are nevoie de asemenea stîlciri ale vocabularului. Oare de ce n-a spus Eminescu niciodată „eu, ca și poet?“. […] Într-o limbă bogată ca a noastră există o sumedenie de posibilități de a evita cacofoniile. E nevoie doar de un minim efort de gîndire, sau chiar de a interpune o minusculă pauză, cum a făcut muftiul. A adăuga un și, precum și a desființa conjuncția ca este cea mai comodă, stupidă și incorectă modalitate. Și implică un de asemenea, care nu-și are locul aici. Pe de altă parte, alungarea conjuncției ca din limbă nu este suficientă pentru a evita cacofoniile. Iar să spui ca virgulă calitate mi se pare la fel de urît.
Adeseori se comit cacofonii mult mai grave și mai frapante, folosite cu multă nevinovăție și candoare, în deplină necunoștință de cauză:
– „Dl Zegrean să vorbească cînd va fi întrebat.“ Îl citez aici pe domnul Ponta. Aceeași persoană evita „cacofoniile“ zicînd, ca de altfel mulți alții, „noi, ca și partid, noi ca și guvern“;
– „O persoană fizică care se supune legii“ – cineva la un talk-show;
– „Biserica ca și instituție“ (B1 TV) – cineva care își închipuia probabil că a evitat cacofonia precedentă etc.
Bunicii mei erau învățători într-un sat din Dobrogea. Unii dintre săteni, aflînd că nu-i frumos să spui chicere în loc de picioare, sau ghine în loc de bine, au mers puțin prea departe încercînd să vorbească frumos și i-au zis gîștii bîscă, iar în loc de chiler ziceau piler. Ceilalți săteni rîdeau de ei, spunînd că vorbesc pă bine. Bunicii au trebuit să spună copiilor să-i învețe pe părinți să se exprime corect. Cum am putea oare să-i facem pe români să înceteze să vorbească pă bine?
