Am descoperit un sondaj mai vechi, însă în continuare actual și m-am amuzat recitindu-l:
 
Cînd se gîndesc la regimul comunist, oamenii de rînd nu mai vor sau nu mai pot să-și amintească de foamete, de cozile interminabile de la Alimentara, de rațiile mici la alimente indispensabile, de panele aproape zilnice de curent, de cenzură, de restricții, de telefoane ascultate, de turnători, de propagandă și slugărnicie, de mizerie, de frica permanentă. Lumea a uitat, în schimb au rămas vii în memoria multora dintre noi nostalgii cu arome de creveți vietnamezi și de stavrid în sos tomat, în ritmuri de Sandra și Sabrina, sau, depinde, de Albatros și de Azur și alte mici simboluri, la prima vedere insignifiante, ale anilor ‘70-‘80. Comunismul trece pe planul doi, căci viața de atunci era, ca și astăzi, alcătuită, din lucruri mărunte, care uneori ne revin în minte obesesiv, cum ar fi...
 
...salamul de 29 de lei, „era cel mai ieftin salam și știu că făceam cu el o tocăniță de te lingeai pe degete, nu alta!” (Maria, 59 de ani), uneori, salamul de Sibiu, „mîncai pe la petreceri simandicoase și pe la Revelioane și chiar te bucurai de el, era un eveniment!” (Liviu, 38 de ani), bomboanele Cip, „mici și colorate, au fost bomboanele copilăriei mele” (Mihai, 25 de ani, programator), caramelele „din acelea învelite în hîrtie de nu le puteai desprinde hîrtia de pe ele și erai nevoit să le mănînci cu totul” (Călin, 24 de ani), bomboanele cu lapte „se vindeau la kilogram și așa cum erau, lipite unele de altele, formau o bomboane mari, monstuoase” (Iulian, 27 de ani), vafele la patru lei și înghețata la cornet la doi lei, guma Gumela, „îți spărgeai dinții cu ea; la țigănci găseai Turbo și Eurosport; toți puștanii făceau colecție de surprize cu mașini și cu fotbaliști, dădeai un Gullit pe un Van Baston, o mașină Ferrari pe...” (Vali, 22 de ani), Lămîița, Zmeurata,  Quick Cola „eu și acuma invit fetele la un Cico...așa m-am obișnuit...” (Laurențiu, 30 de ani), Brifcor și, foarte rar, Pepsi, „beam doar în tabără, la Năvodari și cînd mai mergeam la restaurant cu părinții...era șapte lei; în rest beam limonadă de la cofetărie, din aceea galbenă sau roșie ținută în niște recipiente mari din sticlă” (Alina, 23 de ani), rafturile din magazinele alimentare cu borcane de ghiveci de legume, creveți vietnamezi și stavrid în sos tomat, „Nici o masă fără pește oceanic!”- puteai vedea din tren o reclamă pe o clădire de pe la Podul Grant, vinul de masă, Secărica, țuica la sticlă de jumătate „aia cu două prune pe ea de-i ziceam Ochii lui Dobrin... foarte bună!” (Ilie, 68 de ani) dar și romul Havana Club, „îl țineai pentru ocazii speciale... mai bun ca whisky-ul, pe onoarea mea!” (Sandu, 55 de ani), casele de comenzi, „îmi luam liber de la serviciu și stăteam o zi întreagă pe telefon ca să-i prind; veneau la mine vecinele, beam cafele nechezol, bîrfeam și noi, ca fetele, din cînd în cînd, mai punea una dintre noi mîna pe telefon, poate avea noroc!” (Doina, 51 de ani) și, desigur, cozile, „mie îmi plăcea la coadă că mă mai socializam și eu cu vecinii și cu alți oameni, vorbeam de pensii, de cum era pe front și nici nu simțeam cum trece timpul” (Grigore, 80 de ani).
 
Și...
 
... mingile de fotbal de treizeci și cinci de lei „cele mai des folosite la fotbalul de maidan; dacă aveai minge din piele te știa tot cartieru’!” (Adi, 26 de ani), jocurile „Piticot”, „Nu te supăra, frate!”, „Bunul gospodar” - varianta comunistă la „Monopoly”, Cubul Rubik „un joc chipurile deștept; erai șmecher dacă făceai toate fețele... bine că puteai să-l demontezi și să-l faci la loc corect, iar pentru asta nu trebuia să fii foarte inteligent, doar trișai, dar oricum pe vremea comuniștilor toată lumea trișa!” (Florin, 29 de ani), tenișii de Drăgășani care „nu se rupeau niciodată” și pantofii de Clujana, chiloții tetra, bicicletele Pegas, mașinile Lăstun, duminicile pentru mașinile cu număr cu soț și cele pentru fără soț, „mi-aduc aminte ce lejer se circula, chiar dacă vroiai să ieși din oraș... o idee foarte bună, nu știu de ce strîmbau unii din nas!” (Marin, 38 de ani),  tramvaiele cu dungă roșie și „roșia cu dungă tramvai... vorba bancului! ha, ha…” (Sanda, 34 de ani)
 
Apoi...
 
... filmele indiene de la cinema, dar și cele cu Piedone, cu Luis de Funes, „era bătaie pe bilete cînd venea cîte un film din ăsta, noi, copiii, intram prin spate, căci ne aveam bine cu femeile de serviciu” (Victor, 29 de ani), dar și vizionările organizate ad-hoc, cu sau fără bilet, într-un apartament de bloc unde se afla un video, discurile rusești cu muzică rock, dar și benzile de magnetofon cu Adriano Celentano, Toto Cutogno, Albano și Romina, Sandra, Sabrina, chiar și Madonna, tricourile negre vînate tot de milițieni noaptea, la Cortinești – „Stațiunea tineretului în care tristețea este strict interzisă!”, spiritul boem de frondă de la 2 Mai, serbările mării și serbările zăpezii, cenaclul Flacăra unde tinerii se credeau reacționari, „Viața noastră unde e, viața noastră ce-ți făcut cu ea?!”, dar și Cîntarea României.
 
...în sfîrșit...
 
televizoarele Diamant, filtrele din fața ecranului propriu-zis care virau în sepia, „ziceai că-i aproape teve color, cu nuanțe cînd roșiatice, cînd verzi” (Marcel, 36 de ani), Mihaela cu zece minute înainte de telejurnal, „Gala desenului animal” și „Cascadorii rîsului”-aceeași celebră bătaie cu frișcă repetată pînă la saturație, clipurile publicitare care atunci nu te agasau, te fascinau, doar în pauzele de la meciuri, filmele bulgărești, emisiunile lui Tudor Vornicu, Dallas-ul întrerupt la presupusa moarte a lui Boby etc. etc. 
Oare aceasta e adevărata amprentă pe care comunismul a lăsat-o asupra minților noastre sau este vorba doar de o nostalgie banală legată de tinerețe, de copilărie?
 
Sondajul a fost realizat printre prietenii și cunoștințele mele. Mai multe puteți găsi pe net, pe site-uri cum ar fi latrecut.ro.