De-a lungul anilor, am avut de-a face cu un număr suficient de meseriași ca să-mi dau seama că exista tagma celor care, de cum îți trec pragul, încep să te amețească cu clămpăneala ca să-și mascheze incompetența. Turuind vrute și nevrute, se bagă pe sub pielea ta, se dau oameni de încredere, experți în domeniu. Aceștia sînt și cei care, de obicei, înainte să se apuce de lucru oftează acel binecunoscut: „Cine v-a lucrat, doamnă, înainte? Că habar n-a avut ce-a făcut.” – invocînd nepriceperea altora ca un soi de clauză care anulează din start eventualele pretențiile pe care le-ai putea avea de la el: adică să-și facă treaba bine. Dacă nu poate să-ți repare stricăciunea, nu el e de vină, ci ăla de dinainte. De cele mai multe ori, genul ăsta de meseriaș nu doar că face treabă de mîntuială, dar strică și mai mult.
Cînd, acum cîteva zile, noul Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că vrea o nouă lege a educației, m-a trecut cu fiori. Mi-am amintit de un meseriaș pe care l-am chemat mai de mult, ca să-mi repare o țeavă pe care tot el o schimbase cu ceva timp în urmă. Uitase și, în virtutea inerției, a oftat din greu: „Cine v-a schimbat țeava asta a făcut treabă de mîntuială”. Să fi uitat oare, Ecaterina Andronescu, asemenea instalatorului meu, că toate inițiativele ei de pînă acum de a reforma sistemul de educație au fost dezastruoase?
În primul mandat, în 2003, a desființat Școala profesională, înlocuind-o cu Școala de arte și meserii, SAM. Sau, după cum susținea la vremea aceea Andronescu, a avut loc o „restructurare”. În ce a constat această restructurare și care au fost rezultatele? În primul rînd, dacă Școală profesională punea accent pe instruirea practică, oferind posibilitatea intrării rapide pe piața muncii, elevul neavînd însă baza teoretică necesară pentru a susține examenul de BAC, Școala de arte și meserii a marșat pe teorie, în detrimentul practicii, volumul studiilor fiind mai mare decît al unui elev de la un liceu teoretic, oferind însă posibilitatea înscrierii la Bac și, automat, continuarea studiilor superioare – existau, bineînțeles, facultățile particulare avide de mușterii.
Cu toate acestea, la al doilea mandat, în 2009, Andronescu decide să desființeze și SAM-urile, direcționînd locurile către liceele tehnice, fapt care a dus la necontinuarea studiilor pentru cel puțin 10% dintre elevii care terminau clasa a VIII-a – conform datelor oficiale din proiectul „Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020”, publicat de Ministerul Muncii.
În 2011, susținută de alți 30 de senatori PSD, Andronescu mai inițiază un proiect bizar: elevii care picau BAC-ul puteau să urmeze un an pregătitor la facultate, Statul urmînd să-i și susțină financiar „cel puțin la nivelul ajutorului de șomaj”. Pe de altă parte, ceilalți, cei care promovau BAC-ul și intrau la facultate nu puteau cere ajutor de șomaj. În plus, absolvenții anului pregătitor, care promovau ulterior examenul de BAC, beneficiau și de posibilitatea echivalării studiilor și continuarea lor în facultate.
În al treilea mandat de ministru, obținut în 2012, Andronescu semna o ordonanță de urgență prin care educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățămînt aveau dreptul să-și continue activitatea cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a respectivei ordonanțe. În urma scandalului declanșat – gîndiți-vă doar la educatorii aflați în pragul pensiei – dar și acuzelor că, prin această ordonanță, se dorește, de fapt, întreținerea fabricilor de diplome ale facultăților particulare, Andronescu a dat înapoi, declarînd că prevederea va fi scoasa cînd OUG va ajunge în Parlament, iar cei care erau deja educatori și învățători n-ar fi fost conditionați de finalizarea cursurilor unei facultăți în următorii 6 ani pentru a-și păstra locurile de muncă.
Sînt doar cîteva dintre ideile domniei sale de a reforma sistemul. Idei haotice, care de cele mai multe ori se bat cap în cap, care nu au o coerență sau vreo legătură logica pentru o reformă sănătoasă. N-am mai amintit de ordonanța de urgență, dată pe ultima sută de metri a penultimului său mandat, prin care se elimina din Legea Educației articolul privind incompatibilitatea funcțiilor de rector și parlamentar și nici susținerea acordată lui Victor Ponta, cînd acesta a fost acuzat de plagiat.
Cu toate acestea, cred că sînt destule exemple ale activității sale de ministru și senator, care să mă sperie cînd aud că vrea să inițieze o nouă reformă. Bineînțeles, sistemul de educație are o nevoie vitală de reformă. Însă cînd inițiativa vine din partea cuiva care timp de trei mandate nu a fost în stare să își demonstreze competența în domeniu, ci din contră a pus bețe în roate, este ca și cum aștept să mi se demonstreze, pe viu, expresia noastră tradițională: „Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o”.
