(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 73, iun 2012)


Cînd aveam trei ani, eram convins, uitîndu-mă la globul pămîntesc, că în Australia sau Argentina oamenii umblă cu capul în jos şi cu picioarele-n aer, şi asta îmi plăcea de minune.
Ce n-aş fi dat să trăiesc şi eu acolo!
Însă cu anii devenim, din păcate, tot mai realişti şi, în luna mai a anului acesta, vizitînd Buenos Aires-ul, am fost silit să recunosc definitiv că mă înşelam şi că lucrurile stau cam peste tot la fel. Sau, cel puţin, în parte. Căci or fi umblînd ei, argentinienii, ca noi, cei din Europa, la modul cumplit de monoton, în picioare, dar măcar anotimpurile sînt în Buenos Aires pe dos, căci atunci cînd la noi e primăvară, acolo jos la ei este toamnă.

* * *
Metropola sud-americană are parte, în luna mai, de-o toamnă minunată şi nostalgică, cocoţată în miile şi miile de arbori care împînzesc parcurile şi străzile oraşului, ca în nici o altă capitală din lume; aproape că nu există stradă fără copaci imenşi, înşiraţi ramură-n ramură de-a lungul trotuarelor, cu frunzele explodînd colorat precum curcubeul. Trotuarele sînt în parte sparte, aproape ca la Bucureşti, dar nu face nimic, pericolul de împiedicare este exclus, căci aici, pe Rio de la Plata, totul e luat à la légère, mai ca pe Dîmboviţa, aşa că nu se merge, ci se pluteşte. Şi oamenii sînt la tot colţul deschişi şi puşi pe vorbă, şi niciunde nu mi-a sunat spaniola mai armonios şi mai sprinţar în ureche. Como le va, señor? Todo bien? Ay, que bueno! Frumuseţea o întîlneşti în Buenos Aires la tot pasul, de pildă în La Recoleta, cartier care aminteşte intens de Paris, sau în San Telmo, sau în La Boca, unde se dansează tango, genial de patetic şi elegant-acrobatic, pe stradă. Şi, ei da, niciunde nu există mai multe femei frumoase pe metru pătrat decît în Buenos Aires şi mai toate zîmbesc enigmatic. La ele s-o fi gîndit Borges cînd a scris că "frumuseţea este un secret pe care nu-l descifrează nici psihologia, nici retorica".

* * *
Şi pentru că tot veni vorba de Borges, marele scriitor între scriitori, erudit între erudiţi, poliglot între poligloţi şi veşnicul locuitor nu numai al bibliotecii universale, ci şi al acestui oraş: plimbîndu-mă prin pitorescul Palermo Viejo, poate cel mai magic cartier al capitalei argentiniene, cu atmosferă boemă şi case de odinioară, recent renovate şi pictate artistic, am mers mai întîi de-a lungul avenidei principale, care se cheamă - cum altfel decît - Jorge Luis Borges. În casa de cărămidă roşie cu numărul 2135 scriitorul şi-a petrecut o parte din viaţă. O placă memorială ne-o spune: "În această casă a trăit Borges în copilărie, între anii 1901-1914."

* * *
Emigranţi din Polonia, Armenia, Ucraina, Spania, Italia, Germania s-au stabilit aici, pe timpul acela. Fiii lor mai trăiesc în mare parte şi astăzi, şi un fler internaţional babilonic pluteşte în aer. În pub-ul cu minunatul nume "Utopia", nu departe de casa lui Borges, îl cunosc pe Rainer Hintze, care nu vorbeşte o boabă de germană, dar îmi povesteşte că tatăl său a emigrat în anii '40, din Hamburg la Buenos Aires.

* * *
Avenida Borges se termina - unde altundeva decît - în Plaza Julio Cortázar. Lui Cortázar îi plăcea să vină mereu aici, înainte de-a se exila la Paris, după cum îmi povesteşte Emiliano, care-mi serveşte espresso-ul în cafeneaua "Déjà vu". Da, literatura este omniprezentă şi, puţin mai tîrziu, descopăr pe avenida Honduras, aflată la o aruncătură de băţ, una din cele mai frumoase librării pe care le-am văzut. Se cheamă "Eterna cadencia". Nu numai acest nume, dar şi uşa de intrare, dominată de arabescuri şi de o uriaşă roză a vînturilor, par un fragment de poezie. Înăuntru, rafturile cu cărţi se înalţă pînă la tavan, sălile se multiplică şi se îmbină labirintic, ca-n textul lui Jorge Luis, şi, cutreierînd prin ele, îmi devine clar că nu numai paradisul este o bibliotecă - după cum afirma scriitorul -, ci şi această librărie.

* * *
Kafka, Eco, Twain, Müller, Beckett, Grass, Shaw, Cehov, Sterne, Proust stau aici culcaţi pe mese sau în picioare pe rafturi, copertă lîngă copertă. Nu a fost făcută o selectare a scriitorilor după principii comerciale, acordînd prioritate bestseller-urilor, ca în mai toate librăriile europene, şi totul îţi dă impresia că te afli într-un paradis al cuvintelor, unde timpul nu mai există şi comerţul nu mai are valoare.
Stimulat de atmosfera locului, am o idee:
- Hay un autor rumano quien se llama Cărtărescu. Lo conoce? îl întreb pe unul din cei doi simpatici librari.
- Mircea? mă întreabă librarul prompt.
Chicotesc surprins şi răspund:
- Si, Mircea.
Librarul o zbugheşte sprinţar în sus pe-o scară şi începe să caute într-un raft, dar nu găseşte nimic.
- Donde esta Cărtărescu? îşi întreabă colegul.
Acesta aruncă o privire în computer şi răspunde:
- Alla, entre Calvino y Cortázar.
Are evident dreptate, căci librarul coboară bucuros cu o carte în mînă: El ruletista. Îmi spune că a citit-o şi că i-a plăcut mult.
Îl rog să ţină cartea în mînă şi îi fac o poză.

Plecînd din librărie, mă gîndesc la ce-a scris Borges cînd, după vîrsta de 55 de ani, şi-a pierdut definitiv lumina ochilor: "Există ceva magic în viaţa mea: continui să cumpăr cărţi. Nu le pot citi, dar prezenţa cărţilor mă ajută... această gravitaţie tăcută, să le simt că sînt aici." Cînd plec din Buenos Aires spre Germania, în valiza mea sînt vreo zece cărţi şi la aeroport trebuie să plătesc, din păcate, o taxă pentru supragreutatea bagajului. Lumea e plină de ignoranţi şi femeia de la check-in nu are nici o înţelegere pentru religia cărţilor.

foto: Librăria "Eterna cadencia" (http://www.eternacadencia.com/home.asp)