(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 84, mai 2013)

După ce scriitorii ne-au spus în anchetele trecute pe cine ar invita la o petrecere imaginară şi cu ce personaje le-ar plăcea să aibă o aventură, de data asta i-am întrebat pe domni care cred că este cel mai sexy personaj feminin din literatura română. În numărul următor, doamnele vor alege şi cel mai sexy personaj masculin.

Şerban AXINTE Care este cel mai sexy personaj feminin din literatura română? Greu de spus. Întrebarea, amuzantă şi surprinzătoare, pare uşor inadecvată. Asta pentru că receptarea literaturii canonice suferă de o oarecare rigiditate. Ni se pare că am coborî un personaj dacă l-am trece printr-o grilă aşa-zis frivolă. În realitate, nu este deloc aşa. E clar că ar fi binevenită o privire mai flexibilă. Şi asta nu înseamnă că ar trebui să ne simţim obligaţi să descoperim brusc nurii Marei, ai Vitoriei Lipan sau ai Agripinei, ci să îi recunoaştem doar acolo unde ei chiar există. Pentru că, slavă Domnului, avem destule portrete feminine de-a dreptul încîntătoare în literatura noastră. Dacă ne concentrăm asupra unei anumite trăsături a personajului nu înseamnă că le eliminăm automat pe celelalte. Lucrurile nu funcţionează prin excludere. O perspectivă insolită elimină riscurile acelei percepţii rigide, osificate. Pînă la urmă, a fi sexy (oricît de năstruşnic ar suna) nu este decît o interfaţă a unei frumuseţi mult mai cuprinzătoare. Şi - ca să răspund concret la întrebare - consider că cel mai sexy personaj feminin din literatura română este Zenobia. Prin ea însăşi, dar şi prin frumuseţea romanului cu acelaşi nume.

T.O. BOBE Doamna T, categoric. Pentru că sexiness-ul nu stă atît în calităţile personale, cît în aura de mister cu care învăluie pe cineva privirea admiratorului sedus.

Emil BRUMARU Cîndva am crezut că e Adela lui Ibrăileanu, sau Indolenta lui Călinescu, sau Vorvoreanca lui Petru Dumitriu, sau Lelia lui Breban, sau acea fantasmatică rusoaică a lui Gib Mihăescu. Iată-mă, acum, convins că e fata de împărat, descoperită dormind destul de dezordonat, de picant aş zice, în patul ei de fecioară şi lăsată grea de voinicul ce-o vizitează nocturn în "ietacul tăinuit". Adevăru-i că rareori, ba chiar niciodată n-am găsit o asemenea somnoroasă năucită de vise, apărată doar de-o pînză imensă de păianjen de pericolele delicioase ale dezvirginării. Nu pot decît să citez: "După pînza de păinjăn doarme fata de-mpărat; / Înecată de lumină e întinsă în crivat. / Al ei chip se zugrăveşte plin şi alb: cu ochiu-l măsuri / Prin uşoara-nvineţire a subţirilor mătăsuri; / Ici şi colo a ei haină s-a desprins din copci şi-arată / Trupul alb în goliciunea-i, curăţia ei de fată. / Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăştie, / Tîmpla bate liniştită ca o umbră viorie, / Şi sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie, / Cu o singură trăsură măiestrit le încondeie; / Sub pleoapele închise globii ochilor se bat, / Braţul ei atîrnă leneş peste margine de pat; / De a vîrstei ei căldură fragii sînilor se coc, / A ei gură-i descleştată de-a suflării sale foc, / Ea zîmbind îşi mişcă dulce a ei buze mici, subţiri..." Fata de împărat din "Călin (file de poveste)" este, indiscutabil, cel mai sexy personaj feminin din literatura noastră. De urmărit şi-n ipostaza de mămică!

Florin IARU Ioana Pallă din La Medeleni, care are un episod lesbi, cred... Sau Nadina, fireşte. Doamna T era sexy sau futeşă?

Florin IRIMIA Cu toate că am vrut să fac din Esther un personaj sexy, cînd vine vorba de "surorile" sale, m-am gîndit şi m-am tot gîndit, dar nu am reuşit să desemnez o cîştigătoare. Acum, însuşi faptul de a mă fi gîndit, de a nu fi avut un răspuns pregătit, ca şi cum aş fi aşteptat întrebarea asta dintotdeauna, înseamnă fie că n-a existat un personaj care să mă fi bîntuit cu adevărat, o femeie care să mă fi fascinat pînă la obsesie, pe care s-o fi dorit cu ardoare, în atîtea şi atîtea nopţi de insomnie, fie că m-au bîntuit mai multe, cu aceeaşi intensitate, fiecare în felul ei. Deci, fără o cîştigătoare, fără nici măcar un clasament, iată care ar fi preferatele mele: Adela, din romanul omonim al lui Ibrăileanu, poate cel mai inocent roman de dragoste românesc, Matilda din Cel mai iubit dintre pămînteni, cu siguranţă demnă de o asemenea caracterizare, Mădălina (Madeleine) din "Ciuleandra" (o interesantă combinaţie de victimă şi femme fatale), curviştina Nadina din Răscoala, "zănateca" Otilia şi enigma ei, dar şi rafinata şi emancipata doamnă T a lui Camil Petrescu. Din literatura contemporană, Brînduşa, din Cronicile genocidului (Radu Aldulescu) şi Veterinara din Omar cel orb (Daniela Zeca) mi-au atras în mod categoric atenţia. Sînt convins că mai sînt şi altele, pe la Sebastian, pe la Breban, pe la Petru Dumitriu, în proza scurtă a lui Mircea Cărtărescu, la regretatul Gheorghe Crăciun, probabil fiecare scriitor are măcar un personaj feminin care, în funcţie de dispoziţie şi de gusturi, ar putea primi nota 10 la capitolul senzualitate. Culmea e că, tot gîndindu-mă la personaje feminine, îmi vine în minte unul masculin, de dată recentă - e vorba de Saiyed din Demonii vîntului de Daniela Zeca, cu siguranţă un concurent serios la premiile celui mai sexy personaj masculin din literatura română.

O. NIMIGEAN De schiţat o minimă diferenţă specifică: să nu fie (excesiv de) vulgară, să aibă disponibilităţi (indiferent de vîrstă?) pentru "disperarea amorului", să nu fie, bineînţeles, lălîie, balcîză, la-mă, mamă, trezitură şi răsuflătură (deşi, dacă ai trecut pragul de rafinament sau dezmăţ, îţi vor fi plăcînd experimentele mai excentrice). Şi cum să fie? Să iradieze - mai mult decît să dezvăluie sau exhibe (pînă la momentul acordului final) - senzualitate şi sexualitate. Să evolueze în echilibrul natural dintre forme, feromoni şi inteligenţă (idealizez), administrîndu-le, cînd e cazul, după cum o cer fie regulile seducţiei, fie ceea ce ne-am obişnuit a numi "corectitudine politică". Să-l aibă, altfel spus, pe du-te-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă, dar nu-mi da pace. Să placă, să atragă, să stîrnească, menţinînd, pe o scală întinsă de la naturaleţea extremă la sofisticare, plăcerea jocului vinovat-nevinovat dintre sexe. "Încorporată poftă..." Să respire feminitate. Voiam să mai adaug: să fie majoră! Însă în literatură nu-i obligatoriu, o ştim de la Lolita, măcar, dacă nu de la Nausicaa. Şi-acum înşir, în fuga condeiului, cîteva personaje feminine din literatura română, cu amprente sexy din cele mai diverse, uneori la limită (limita proustiană a numelor): Micuţa (diminutiv mai sexy decît un personaj totuşi sexy, nu precum Mika-Lé), Doamna B, buchetiera de la Florenţa, Luluţa (inspiratoarea nemuritoarelor versuri nupţiale "Orişice jivină / De amor suspină."), Kera Duduca, fata de crai din "Călin (file de poveste)", Cezara, Pădureanca, junele purtătoarele de catrinţe odorante din Creangă, nevasta omului norocos din Caragiale (dar Veta?, dar Didina?, dar Zoe?, dar Miţa?, dar Ziţa? - "Hai, nene, la Iunion!), Raşelica Nahmansohn, Wanda - pentru cine gustă, şi dublul ei angelic, Ilinca -, Sultana Negoianu, Masinca Drîngeanu şi Pena Corcoduşa, la vremea lor, Mima (ca să i-l contrapunem din greu tatălui pe fiu), Saşa Comăneşteanu, Adela, Nadina Iuga (sexy la pătrat: în natură, dar şi ca subiect şi obiect al primei poze sexy - de modernă emancipare conjugală - din literatura noastră), jupîneasa Ilisafta (sic!), Vitoria Lipan (nu va luaţi după aparenţe!) şi Ancuţa, hangiţa (luaţi-vă după aparenţe! adăugaţi-o şi pe hangiţa din "La hanul lui Mînjoală"!), Doamna T (şi Emilia, şi Emilia!), Otilia (şi Georgeta, şi Georgeta!), Rada lui Arghezi, cu o floare-n dinţi, Domnişoara Hus şi Răsturnica, femeile lui Sebastian şi Holban (însă nu cine ştie ce), Maitreyi, Neranţula, sexy-brăilencele lui Fănuş Neagu, Sabina lui Paul Goma, Dora lui Radu Petrescu, Glycera şi Reparata cu trei sîni a lui Brumaru (dacă se poate, ultima să preia, salvîndu-l astfel, dublul vagin al Siei), Clotilda lui Dimov, poate chiar şi Cordula din Mortido. Preferinţa mea? Aş păstra pe biroul cabinetului imaginar o copie "carte poştală" după fotografia Nadinei.

Doru POP Camil Petrescu este, pentru mine, cel mai "sexy" autor şi tot el are cele mai "sexy" personaje din literatura noastră. Prima mea întîlnire cu Doamna T s-a produs pe la sfîrşitul clasei a opta, cînd colegii mei citeau cu aviditate scena violului din Răscoala lui Rebreanu şi erau entuziasmaţi de vaporoasa Nadina. Sigur şi Ela, din Ultima noapte... este seducătoare, dar Doamna T şi mărturisirile ei evanescente m-au copleşit şi cucerit, ca o mare doamnă a erotismului ce este. De altfel, cînd m-am îndrăgostit pentru prima oară, realizez abia acum, am făcut-o pentru că fetiţa dintr-a şaptea avea o voce groasă şi stranie, aşa cum îmi imaginam că vorbea doamna Mănescu. Doamna T este printre puţinele femei cu carne şi creier din literatura română, altfel populată de o sexualitate primitivă şi cam de mahala, după chipul, de exemplu, al lui Zoe Trahanache, ori primitiv obiect al dorinţei, ca Otilia calofilului Călinescu. Nici femeile celuilalt Petrescu, Camil, nu sînt altfel. Doamna T este matură, dar nu (f)rigidă precum Vitoria Lipan şi nici bărbătoasă şi castratoare, precum doamna Chiajna. Doamna T are o inocenţă lipsită de artificiu, ca Otilia lui Ionel Teodoreanu, şi, în plus, acoperă aceeaşi urbanitate erotică. Asta şi pentru că nu mi-au plăcut niciodată "ţărăncile" care par să fie pe gustul elitelor masculine de la noi - de la Sultănica lui Delavrancea, la Mara lui Slavici şi pînă la Ana lui Rebreanu. Doamna T are o stranietate niciodată egalată de prozatorii de la noi, poate doar Maia, din romanul recent al Simonei Sora, se apropie de acest ideal. Aştept în continuare apariţia unor femei "de la oraş" în proza noastră, femei adevărate, femei puternice, independente, deştepte şi care ştiu ce vor. Femei neprefăcute, turnate în propria identitate, fără să se definească prin alţii şi pentru alţii, femei autosuficiente, dar nu orgolioase, femei care să încînte şi să captiveze, dar care să nu devină ţinte gratuite ale sentimentalismului patetic.

Bogdan-Alexandru STĂNESCU Căci dacă mintea pune oprelişti, apoi trupul este mai mereu desfrînat. Iar cînd mintea socoate că delicateţea şi astuţia ar fi preferabile, pîrdalnicul de trup la josnicie pofteşte. Iaca de ce, din acest divan al meu cu mine, cîştigător a reieşit nu un personaj, ci un cuplu. Mamă-fiică, ambele actriţe, propritare de pension, ce-l găzduiesc pe junele Ghiţă Tăciune, studinte-n drepturi. Aţi ghicit, coroniţa se duce spre cocoana Ana Pacht, veche actoriţă în demisiune, şi spre fiica sa, Maria Pacht, debutantă focoasă pe scenele germane. Împreună, croiesc un animal cu două capete şi două grebene, prima este "un ce nedezvoltat, necopt, nematur, nedeplin, nesfîrşit, nefinit, nepractic, nepragmatic...", a doua, versată într-ale vieţii şi-ale amorului, are prea mult foc. Dar foc iscat de tăciunii experienţei, căreia mult îi mai place şerpele - cea mai rece dintre fiinţe - precum străbunei sale, Eva. Şi uite aşa, rupt între cîntecele experienţei şi picioruşul fabulos + năsuşorul din manşon al Micuţei, eu, alături de Spiţerul Tăciune, mi-am petrecut adolescenţa şi, mai ales, momentele grele ale amorului repetîndu-mi în barbă: "Nu aşa, ci aşa!". Şi, ca să nu uit sfatul de pe urmă al preacinstitului Tăciune, dacă voieşti să te iubească sepsul frumos (vorba domnului Cipar cel vechi), fii întotdeauna prea, femeile nu vor iubi niciodată un preşedinte de municipalitate, iar cînd zic femeile, nici nu mă gîndesc la divinul animal cu două capete, cucoana şi duduia.

Tudor Călin ZAROJANU Primul impuls a fost să spun: nici unul. Şi asta pentru că scriitorul român e fie misogin, fie frustrat sexual, fie timid, fie obsedat de marile probleme ale omenirii. După aceea, am fost tentat să spun Vitoria Lipan sau Mama lui Ştefan cel Mare. Aşa, la mişto. Dar aş fi adus şi argumente! Pe urmă, mi-a dat prin cap să răsfoiesc De ce iubim femeile, însă mi-a fost lene să caut cartea în bibliotecă. În sfîrşit, am rezistat foarte, foarte greu ideii de-a afirma, fără să mă jenez, că femeia cea mai sexy din literatura română este Luminiţa, iubita lui Zizi, nemuritoarele mele personaje. Din fericire, am reuşit să scap din capcana narcisismului, amintindu-mi de într-adevăr cel mai sexy personaj literar românesc - femeia din poeziile lui Emil Brumaru. Nu vorbesc, fireşte, de Reparata, detectiva cu trei sîni şi două vagine, ci de cealaltă, nenumită, dar atît de atrăgătoare, care te face să te înfiori imaginîndu-ţi-o, fie şi măcar parţial! Pentru că Brumaru are capacitatea extraordinară de-a te stîrni cu doar un fragment de imagine: "Poate într-o dimineaţă îmi va sosi prin poştă un colet uriaş / Cu-albastre ştampile şi timbre subţiri de mătasă / Pe care-l voi purta fericit prin întregul oraş, / Mirîndu-mă cît e de uşor şi de parfumat, pînă-acasă / Şi-acolo, lăsîndu-l puţin pe îngustul trotuar, / Ca să descui, voi vedea cu mirare cum din funde / Singur se desface şi cum dinăuntru apar / O!, goale şi albe, picioarele tale cu mici unghii rotunde". Mai sexy decît atît, pentru mine, nu se există.

anchetă realizată de Marius CHIVU