Mă zgîiesc pe geam într-o zi mohorîtă de februarie. Trotuare. Un tînăr îmbrăcat în negru cară două sacoşe. Albă și neagră. Înaintează lent, fără țintă, de parcă s-ar prezenta la Judecata de Apoi.
- Bună ziua, domnule Dumnezeu, ia uitaţi aici: în sacoşa albă am faptele mele bune, iar în astălaltă le-am îndesat pe cele rele.
Număr paşii pe care îi face în cîmpul meu vizual. Șaizeci și unu. Toţi identici, însoţiţi de echilibrarea făcută din braţe. Singurele evenimente deosebite s-au petrecut la pasul douăzeci și doi, atunci cînd adolescentul s-a scobit în nas şi puţin mai tîrziu, la cel de-al treizeci şi patrulea, cînd şi-a privit degetele cu care rîcîise nările.
A trecut apoi o femeie. Tot în negru. A parcurs o sută trei paşi prin dreptul privirilor mele, doar pentru că lungimile lor erau mai mici decît ale tînărului. S-a scobit și ea în nas, ocupată pînă peste cap cu borurile pălăriei.
Domnul în geacă verde a traversat oblic strada dintre cele două trotuare, în numai șaisprezece mișcări. A mai fost un singur bărbat în canadiană albă, purtînd o geantă neagră.
- Dumneata eşti izbăvit. Cum spuneai că te cheamă?
- Marinescu... Marinescu Virgil.
- Îngeri! Daţi-i şi domnului Marinescu o canadiană albă, de-aia de-a noastră, aşa, că de azi trebuie să ne recunoaştem cumva pe străzi... O puneţi pe dumneavoastră şi numai pe ea o purtaţi, m-aţi înţeles? La vară mai veniţi o dată să vă dau şi tricouri, că altfel muriţi naibii de cald. Luaţi-vă tașca neagră înapoi, că pe ăstea nu mai avem unde le depozita! Cea albă aţi lăsat-o la magazie, da?
- Nu, domnule... N-am avut din aia!
- Bine, bine... Bună ziua. Următorul!
În rest, am privit maşini trecînd cu viteză, de nici n-ai fi crezut că în ele se aflau oameni. Oricum, de la geam nu îi puteam zări. Copaci mai erau, de oameni plantaţi și ei. Ceva clădiri. Înălțate de oameni. Treceau prin faţa mea cohorte de semeni, dar nu îi mai vedeam. Țipau unii la alții și rîdeau, însă nu reușeam să le aud glasurile.
Pe pervazul ferestrei zăcea trupul uscat al unei libelule verzi. La cîțiva centimetri de cotul meu. Mă holbam pe geam cu capul în palmă, întrebîndu-mă.
Călin Torsan este muzician şi prozator. Cea mai recentă carte publicată: romanul Plasterca, Casa de pariuri literare, 2013.
Adevarul.ro
