Unduie blondă coama-ţi caldă,
Cînd pielea ta emană-n jur,
Ca un steag alb, ce şi mai pur
Îl face soarele ce-l scaldă.
 
 
Făr` s-o mai ţină-ntr-un suspin
De tobă doldora de apă,
Trecutu-mi inima-l îngroapă
Şi, despletindu-te deplin,
 
Suie, spre-a-nfige pala flamă,
După ce cade-n sînge, doar,
Cu,-n mîini, acest drapel de moar
Bălai, pe sumbrul vîrf de-aramă
 
Unde Speranţa, ce-o aţîţ,
Să-l netezească şi încurce
Vrea, - fără ca vreo stea să urce
`N cer negru ca un negru mîţ.
 
din volumul Versuri de circumstanţă, în transpunerea lui Şerban Foarţă, Editura Tracus Arte, 2014.