Viaţa, prieteni, e plictisitoare. Ne e interzis să spunem asta.
La urma urmei, cerul fulgeră, marea cea mare tînjeşte,
noi înşine fulgerăm şi tînjim,
ba pe deasupra mama mi-a zis cînd eram copil
(repetat) „Să mărturiseşti vreodată că eşti plictisit
înseamnă să nu ai

Resurse Interioare.” Conchid acum că nu am
resurse interioare, fiindcă sînt plictisit la greu.
Oamenii mă plictiseşte.
literatura mă plictiseşte, în special literatura mare.
Henry mă plictiseşte, cu zbuciumările & torturările lui.
la fel de rău ca ahile,

care iubeşte oamenii şi arta curajoasă, care mă plictiseşte.
Şi dealurile astea calme, & ginul, ce plicticoşenie
şi cumva un cîine
s-a dus pe el & coada lui considerabil de departe
în munţi sau în mare sau în cer, lăsînd
în urmă: pe mine, dînd din coadă. („14”)

din volumul bilingv Cîntece vis, traducere şi postfaţă de Radu Vancu, Editura Armanis & Casa de editură Max Blecher, 2013.

Citiţi aici recenzia volumului.