spre seară am ieșit din casă
cu sentimentul că ratasem deja sincronizarea
în oraș era încă oră de vîrf
străzile erau încleiate de oameni
din cînd în cînd grupuri se desprindeau din flux
și se stricau pe la intersecții
n-aveam ce face așa că am intrat la patria
pe zidul expoziției, în filmul lui næss,
un omuleț alerga să prindă un fluture gigantic
cu o plasă de fluturi minusculă
m-am hotărît că suspansul da
sexualitatea ca motivație eternă și exhaustivă nu
și că nu totul e o problemă de perspectivă

cînd ai apărut tu,
în blocurile turn luminile începeau, una după alta, să se stingă
numai toamna rămînea bine instalată
cu frunzele moarte și toată drama prin vitrine
ai ieșit de pe calea victoriei, dar n-ai luat-o spre casă
 
noaptea se terminase luminile se aprindeau în blocurile turn dimineața venea senină și blîndă petrecăreții curgeau în stradă de la petreceri hîrtiile pluteau însorite prin birouri dar noi nu mergeam spre casă
după un timp, la fel ca în geam, unde natura încetase să mai devină, succesiv, credibilă și incredibilă,
realitatea în jurul nostru începuse, în sfîrșit, să slăbească
 
din volumul Rezervaţia, Editura Casa de pariuri literare, 2011.