Cultura a fost pe lista scurtă de priorități o singură dată în istoria României și nu oricînd, ci chiar în vremurile de maximă restriște ale țării: prima ordonanță militară din starea de urgență pandemică a rezolvat încă din al doilea său articol situația culturii naționale interzicînd, pur și simplu, „activitățile culturale în spații închise”.

Această mișcare nu a fost decît o simplă oficializare, de la cel mai înalt nivel și cu cele mai negre efecte imaginabile, a percepției colective românești asupra culturii, asupra formelor sale de existență și de manifestare, asupra rolului și impactului său în societate: vatră multimilenară de cultură, România e un tărîm al geniilor unde, fără cultură, practic nici nu s-ar putea trăi. Cam așa sună de decenii discursul public, a gol, deși în realitate cultura e microscopică în bugete și aproape inexistentă în politicile publice și în planurile noastre de zi cu zi.

Modul în care înțelegem cultura în România a rămas la nivel de secol 19: o chestiune frumoasă pentru cînd nu ai treburi serioase de făcut, pentru timpul liber, un act de generozitate din partea unor oameni de afaceri sau, după caz, un ajutor de stat disponibil cînd sînt bani, iar cînd nu – nu, o liotă de funcționari în clădiri prăfuite și niște independenți nebuni care nu știu ce înseamnă viața adevărată, dintre care cei mai mulți sînt oricum cumpărați de oculta mondială.

Această înțelegere asupra culturii a expirat însă pe la 1900, cînd s-a încheiat epoca patronajului, cea în care regii, aristocrații și alți mecena finanțau cultura dintr-un exces de sensibilitate și lichidități. După aceea, radioul, fotografia, televiziunea și alte asemenea invenții au crescut rapid accesul publicului la cultură și au facilitat crearea de producții noi, dînd naștere industriei divertismentului și celor culturale și creative. După încă un secol regulile jocului s-au schimbat din nou, internetul a influențat decisiv era culturii contemporane, în care numim cultură tot ceea ce are un înțeles comun, aceeași semnificație într-o comunitate anume.

Pentru simplificare, să recurgem la cîteva formule magice:

Cultură = arte vizuale + arte ale spectacolului + patrimoniu + divertisment + industrii culturale și creative + comunități de înțeles comun.

Sector cultural = sector cultural public (instituții) + sector cultural independent (ONG-uri) + sector cultural privat (comercial).

Cu aceste noțiuni în minte putem aspira să înțelegem mai bine cifrele: 3,6% din PIB-ul României a fost adus în 2018 de sectorul cultural, mai mult decît au generat industria extractivă (0,83%), sectorul ospitalității și turismului (2,12%) sau serviciile financiare și asigurările (2,75%).

3,7% din angajații UE lucrează în domeniul culturii, media oficială fiind stricată de România cu ale sale 1,6 procente. Avem cea mai mică pondere de angajați în cultură pentru că noi îi contabilizăm doar pe cei din sectorul public, în timp ce pe aceia din privat și din sectorul independent nici măcar n-am reușit să-i numărăm pînă azi, darămite să-i mai și sprijinim cu ceva. În România sectorul cultural e atît de precar încît 50% dintre artiști și 31% dintre lucrătorii culturali nici măcar nu lucrează cu contract de muncă.

Aceste constatări, oricînd de entuziasmante despre impactul culturii și oricît de triste despre starea ei, rămîn completamente nepractice, cîtă vreme în România cultura nu dobîndește forță politică reală. Ar putea face asta ieșind din cercul propriu, lucrînd cu alte sectoare și aducînd bani în loc să ceară. S-ar putea întîmpla curînd, în ciclul de finanțare europeană 2021-2027, cînd va putea atrage fonduri și genera valoare directă în cel puțin patru din cele cinci priorități europene (Europa Inteligentă, Europa Verde, Europa Socială și Europa Cetățenilor), chiar și în a cincea (Europa Conectată). Pentru asta însă ar fi nevoie de ceva imaginație și viziune.

Ștefan Teișanu este antreprenor cultural interesat de dezvoltarea orașelor, co-fondator al asociațiilor Centrul Cultural Clujean, Fapte și Nord.

*

Referințe:

Sacco, P.L., Ferilli, G., Blessi, G.T., From Culture 1.0 to Culture 3.0: Three Socio-Technical Regimes of Social and Economic Value Creation through Culture, and Their Impact on European Cohesion Policies, 2018;

UBB-FSEGA, COVID-19 - Romanian Economic Impact Monitor, 2020;

Eurostat, Culture Statistics, 2020;

Centrul Cultural Clujean, Condițiile socio-economice ale muncii în cultură, 2018-2019;

Comisia Europeană, Regional Development and Cohesion Policy beyond 2020: The New Framework at a glance, 2020.