Iată-mă consumat fizic, dar mult mai mult psihic după un weekend întreg petrecut în miez de iunie la neinspirata întîmplare botezată Liveland, care de la atîta “eco” ce s-a vrut să fie... a sfîrşit cu locaţia mutată fix unde sunt frunzele mai verzi şi mai pline de clorofilă: în betoanele de la Arenele Romane. Nu numai că sentimentele optzeciste de sală de tenis ceauşistă m-au cuprins încă de la aşezarea pe scaunele răcite de vîntul ploios în care mi-am rupt – de bune ce sunt – şi pantalonii. Dar, vai, cîtă stupefacţie şi mîhnire cînd am dat de cele 400 de persoane prezente în prima seară! Eventual 500 cu cei de la sonorizare. Pentru un nume ca The Whitest Boy Alive unde visam puhoi de reverii şi aplauze la unison. Nu mai zic de 150 de oameni în ziua doi în toată încăperea aia... Şi doar 80! În ziua trei...

Liveland Festival este un festival muzical care militează pentru armonizarea relaţiei om-natură”... Pe cuvînt că aţi armonizat eşecurile şi dezastrele, toate în doar trei zile! Atît cu omu’, cît şi cu natura. Şi zău de îmi pare bine să zic aşa. Ştiu că intenţiile au fost magnifice, că mijloacele puţine, că oamenii buni şi cinstiți – puţini şi leneşi. Dar cine v-a pus să promovaţi totul aşa de slab? Cine v-a zis că e bine să lungiţi pe trei zile ceva ce ar fi putut să adune cele patru-cinci nume bune, fără molozul de români-copiatori în acţiune? Bine mi-a zis un prieten: “Băi, eu aş da o lege să nu se bage trupe româneşti în line-up de festival cu nume sonore internaţionale.” Da, absolut! Vreau şi eu legea asta!

Este o rîncezeală remarcabilă să aud The Amsterdams sau Robin & The Backstabbers înainte de Erlend, Mono Jacks în faţa adormitei şi desculţei Laetitia Sadier, antipaticii şi iremediabil-banalii Mes Quins, meschin de plaţi, poluînd intrarea lui Hugo Race. Totul a fost atît de Stereo şi mai ales Lab. Oh, Doamne, dă-le organizatorilor români inspiraţie să nu mai facă prostioare! Să se înveţe şi ei minte din atîtea ţepe că ceva ce fac şi cred ei că e bine nu dă rezultatele scontate. Dragii mei, era magnificul iubirii firii dacă făceaţi o singură noapte! Începută la ora 19, nu 21-22, ca să fiu nevoit să stau pînă la trei dimineaţa pentru concertu’ vostru obosit. Şi să fi pus toate cremele una dupa alta, fără amorţeli inutile: Whitest Boy Alive, Xiu Xiu, Fenech-Soler, Hugo Race & True Spirit, Kleerup. Era perfect. Şi evident To Rococo Rot, pe care nici nu i-aţi mai adus acum. Normal, aţi zis că poate e prea mult să mai daţi bani şi pe avionul berlinezilor. Cu siguranţă ediţia doi a acestui festival nu va mai exista. Şi nici măcar n-a plouat aşa rău.

Vlad Stoian este autorul blogului warmer climes.