Trebuie să spun încă de la început că am fost puţin sceptic atunci cînd am primit documentarul lui Laurentiu Calciu înainte de vizionarea de la festivalul One World Romania ediţia 2010. Şi nu din vina autorului - cu atît mai mult cu cît filmul său, premiat la Astra Fest mă entuziasmase - ci pentru că pur şi simplu momentul Revoluţiei din 1989 mi se părea că nu mai poate fi transformat intr-un subiect vandabil/lizibil după numărul interminabil de reportaje-foileton transmise de televiziuni sau în media scrisă în ultimele decenii. După Revoluţie/After the Revolution nici nu-și propune să placă cu tot dinadinsul: este în primul rînd o restituire construită cu instrumentarul unui bricoleur. Cea a unei realităţi care, în goana generală după senzaţionalul specific momentelor de ruptură istorică şi socială, nu pare să fi interesat, din păcate, pe nimeni. Este vorba de "democraţia de colţ de stradă” care se năştea din infinitele pălăvrăgeli care dantelau viaţa socială a centrului Bucureştiului imediat după 1989.

Această restituire se face pe baza unui material brut unic: filmări pe casete VHS care surprind pe o perioadă de o jumătate de an corul haotic de voci, cele mai multe anonime, în plin proces de interpretare a evenimentelor la zi, de la cauzele prăbuşirii socialismului, privatizări ale fabricilor şi resurselor naturale, afilierea sau repudierea unui partid politic sau altul, şi pînă la viitorul incert de pe harta tranziţiei.

Camera video a fostului profesor de matematică (la momentul filmărilor) Laurenţiu Calciu devine instrumentul perfect al unei etnografii întreprinse discret, în care autorul preferă o formulă – să-ispunem – metodologică dificilă, aceea de a nu pune întrebări, ci înregistrarea non-intruzivă a nucleelor de interacţiune şi dialog pe marginea cărora pare să se formuleze înţelegerea noii lumi. Rezultă de aici o serie de portrete memorabile, care ar putea fi oricînd așezate într-un muzeu virtual al personajelor tipice vieţii cotidiene şi politice  din primul an de post-socialism: Suspectul, Muncitorii, Doamna, Bişnitarii, Bătrînul. Dialogurile acestor personaje cartografiză o gamă întreagă de angoase, speranţe, dileme, certitudini, suspiciuni, enervări.

Cacofonia vocilor din film suprinde perfect dezordinea apărută în  urma rupturii cu trecutul socialist care codifică încă reflexele de înţelegere a vieţii sociale: Suspectul, îmbrăcat în haine care îl scot din tiparul clasei muncitoare, este întrebat unde lucrează şi, mai mult, i se cere să arate o legitimaţie de serviciu. Tot pe baza codurilor vestimentare apar o serie de alte indexări (Bişniţarii, de exemplu) care discriminează între indivizii care au legitimitatea exprimării unui punct de vedere şi cei care sînt ignoraţi.

Li se adaugă acestor personaje fondul politic generat de reprezentanţii noii elite politice: demonstraţii de stradă pro şi anti-FSN-iste, conferinţe de presă ale liderilor FSN Ion Iliescu şi Petre Roman, campania electorală pentru alegerea noului preşedinte al României cu figura specială a lui Ion Raţiu în prim plan, scurte incidente stradale.

Locul în care filmul lui Laurenţiu Calciu se desparte de toate celelate demersuri de investigare a realităţilor specifice primelor luni de după căderea socialismului românesc este lipsa oricărei pedagogii implicite sau explicite. Montajul îl introduce, în secvenţe succesive, pe spectator în bucătăriile celor două realităţi: cea din stradă şi cea a conferinţelor de presă ţinute de liderii FSN sau de unul dintre cei mai importanţi lideri ai opoziţiei postdecembrişti, Ion Raţiu.

Accesul la conferinţele de presă i-a fost înlesnit lui Laurenţiu Calciu de jurnalistul scoţian Rupert Murray, corespondentul în România al publicaţiei Scotland on Sunday, care a devenit şi producătorul filmului. După Revoluţie este un document social care conţine o lecţie pe care cei doi o predau cu modestie: cea a aşteptării momentului oportun pentru un asemenea demers. Casetele VHS înegistrate în prima jumătate a anului 1990 au rămas pentru două decenii la sertar şi au fostdigitalizate şi montate în urmă cu doi ani, în momentul în care ele puteau spune ceva mai mult decît despre realităţile imediate despărţirii de socialism.

Astăzi, cînd protestele sînt organizate în ţarcuri metalice temeinic păzite de jandarmi îmbrăcaţi în combinezoane hipertehnologizate, imaginile cu mii de protestatari agitînd pancarte lîngă pereţii Guvernului sau ai altor instituţii ale statului filmate de Laurenţiu Calciu în anii ’90 fac ca distanţa de două decenii să pară mult prea mică.

După Revoluţie este filmul care nu-şi propune să rezolve dilema “A fost sau n-a fost?”, ci să recompună etnografic şi fără clarificări manifeste peisajul cotidian postdecembrist al ieşirilor în stradă.

Bogdan Iancu este cercetător la Muzeul Ţăranului Român. Susţine seminarii la Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA.

Filmul After the Revolution al regizorului Laurenţiu Calciu va fi prezentat în cadrul Festivalului Filmului European. Cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului se desfăşoară în Bucureşti (3-13mai), Braşov (10- 13 mai), Timișoara (17 – 20 mai) , Tîrgu-Mureș (17 - 20 mai) și Iași (24 - 27 mai).