1. Nevoia de consecinţe
reprimă stări, îmi spuneam.
Era prea multă tristeţe
în jurul mesei de lemn,
ca să iubesc.

2. Uită omul.
Uită-i cuvintele.
Uită-i privirea.
Uită aşteptarea.
Uită lipsa de început.
Uită sfîrşitul şi continua lui autodevorare.
Uită fereastra pe care nu ai văzut-o,
cînd ai dat cu fruntea în ea,
pentru că era mult prea curată.
Uită sonetele.
Uită totul şi fă alţi cîţiva paşi,
dar cu ochii închişi.

3. Bea marea.
Cască-ţi ochii la soare, pînă orbeşti.
Ţine lama în altă direcţie.
Taie epiderma ultimelor cuvinte pe care ţi le-a spus.
Lipeşte-ţi obrazul de perete.
E rece întotdeauna.
Ca luna,
ca somnul ascuns
sub saltea,
cînd adormi stîngînd tare
în pumn colţul stîng
al pernei.