Cred că ați aflat deja de scandalul declanșat de articolul din Rolling Stone despre generalul Stanley McChrystal. Articolul în sine poate fi citit aici. A făcut mari valuri, așa cum era de așteptat, dar nu mi se pare cine știe ce. De fapt, mi se pare că jurnalistul a lăsat destul de evidentă opinia sa de dinainte, cum că războiul nu trebuie purtat, iar militarii sînt cam dubioși prin natura lor. A căutat apoi citate care să susțină opinia asta. Singura dilemă este cum de generalul și staff-ul său au vorbit atît de liber în prezența jurnalistului. Mă îndoiesc că doreau să transmită mesaje politice intenționate, pentru că sînt acolo ieșiri în decor amicale, chestii care nu se spun de față cu străini și sînt jignitoare fără să constituie mari secrete sau cine știe ce idei mari (generalul se duce să se întîlnească cu niște miniștri francezi, ceea ce unuia din staff i se pare ”fucking gay”).

Pariul meu e că oamenii au presupus că dacă stai o lună cu un jurnalist, se va subînțelege că poți să spui așa ceva și jurnalistul va subînțelege că nu trebuie să citeze respectivele fraze. El ]nsă nu a subînțeles - greșeala lor. Asta nu-l face pe Michael Hastings un mare jurnalist, ci doar un chibiț care a dat o lovitură de presă. Cu prețul că militarii își vor pune fermoar la gură de acum înainte.

Contraexemplul este Joe Klein de la Time, care în aprilie a scris un articol excelent cu povești din războiul din Afganistan, în care apare și generalul McChrystal. L-am recomandat atunci în ediția print a revistei, reiau recomandarea pentru că îl puteți încă citi aici și înțelege mult din contextul care a dus la frustrarea și căderea generalului. Este vorba în esență despre încercarea unor soldați americani de a reconstrui o școală în Afganistan, în jurul căreia Klein surprinde o întreagă atmosferă.

Cîteva poveşti, să nu ziceţi că vă duc de nas.

Povestea canalului. Cică americanul îi întreabă pe localnici ce vor, că aşa scrie la noul manual de contrainsurgenţă. Ei vor canal de irigaţii. Vorbeşte cu şeful poliţiei şi cu bătrînul satului. Ei vor canal în sudul oraşului, unde aveau ei pămînturi. Americanului i se pare suspect, dar oamenii insistă. Cine e el să comenteze? Face cerere, se aprobă. Bine, să vină muncitorii. Nu apare nimeni. Cei doi spun că oamenii nu vin, pentru că le este frică să ia bani de la americani, le vor tăia talibanii mîinile. Dar să le dea lor banii şi îi distribuie. Americanul se gîndeşte şi i se pare prea de tot, e convins că cei doi vor ţine banii pentru ei. De fapt, au aflat spionii, era mai rău: cei doi ceruseră voie de la talibanii din Pakistan să facă acel canal, i-au convins că plătesc americanii dar canalul e al lor, va rămîne acolo cînd vor relua oraşul. Talibanii au zic: “bine, dar ne daţi jumate din bani”. Nu s-a mai făcut canalul.

Povestea generalului plimbăreţ. Unde apare McChrystal. A dat ordine specific, avocăţeşti, de cum să se tragă, pentru a evita uciderea civililor. Soldaţii se plîng că noile reguli sînt imposibil de aplicat şi că îi pun în pericol. Un soldat i-a scris generalului un e-mail nervos. Generalul a luat elicopterul, s-a dus la soldat şi a mers cu el în patrulă, explicîndu-i pe drum de ce a fost nevoie de schimbarea regulilor. Da, e de propagandă şi PR, dar aşa se fac generali serioși.

În fine, povestea principală e cea a şcolii. Căpitanul de care vă ziceam vrea musai să refacă şcoala. Se simte jenat că tot îi pune pe localnici să completeze chestionare cu ce vor, ăia zic că vor şcoală, dar şcoala e plină de bombe, iar echipa de dezamorsat nu mai vine. Pînă vin geniştii, el vrea să construiască un post de apărare lîngă şcoală. Dar nu ştie al cui e pămîntul. Poliţistul şi şeful tribal (tot ăia de mai devreme) zic că îl vor căuta ei pe proprietari. Aşa mai trec cîteva săptămîni, căpitanul îşi pierde răbdarea, aşa că îi caută el. Vor 20000 de dolari pe pămînt. Le oferă 2000. Apoi se răzgîndesc, oferă pămîntul gratis, dar îl roagă frumos să-i bată cît să lase urme. Le vor spune talibanilor că americanii le-au luat pămîntul cu forţa, altfel îi omoară. În fine, după ce le-a luat pămîntul în acest mod original, ierarhii superiori i-au interzis să construiască punctul de apărare. Este interzis de regulament să pună aşa ceva lîngă şcoală, i-ar putea pune în pericol pe copii. Păi, tocmai asta e ideea, fără punctual nostru de apărare îi vor ataca pe copii, zice omul. Se tot duce şi se agită, face prezentări power-point pentru ca generalii să îi dea aprobare. I-au dat-o. Şcoala tot nu era făcută cînd se scria articolul. Dar mai citiţi şi singuri de ce.