Anunţată cu surle şi trîmbiţe, victoria reuşitei presiunilor internaţionale în cazul iraniancei de 43 de ani, acuzată de adulter şi condamnată încă din 2006 la moarte prin lapidare, poartă totuşi serioase umbre de îndoială.

“Femeia condamnată la moarte prin lapidare apare în cîteva fotografii, făcute în casa ei, alături de fiul său – dar probabil că este vorba doar de confesiunea ei filmată” – titrează un articol din The Guardian.
În acelaşi articol se arată că susţinătorii cauzei s-au bucurat puţin cam prea devreme, revendicînd „victoria” după publicarea unui pictorial în care femeia apare în compania fiului său, în casa ei, din Osku, în nord vestul Iranului. Entuziasmul şi bucuria acestei veşti au fost serios zdruncinare de cele cîteva secvenţe prezentate în avanpremieră din interviul acordat de Mohammadi Ashtiani, în care femeia mărturiseşte că ar fi complotat pentru uciderea soţului ei.

Press TV a negat de altfel că ar fi fost vorba de eliberare. Se pare că autorităţile iraniene au „eliberat-o” din închisoare doar pentru a filma o mărturisire a vinei, şi a colecta astfel probe de netăgăduit.
Între extaz şi agonie, speranţa moare totuşi ultima.