Legendara trupă britanică Stereo MCs vine la București miercuri, 26 noiembrie, în Control Club, cu "full live band", pentru a cînta, pentru prima dată în întregime, albumul care i-a adus un succes internațional fulminant – Connected. Show-ul face parte din turneul european de promovare a proaspăt lansatului Collected, un box set aniversar (9 CD-uri + 1 DVD) ce cuprinde aproape toate înregistrările de pînă acum ale formației, remix-uri, și cîteva piese noi, înregistrate la începutul acestui an.
 
***
 
Stereo MC's au fost prima formație britanică ce a adus muzica hip-hop pe stadioane. Au rămas fideli conceptului original și au produs, de-a lungul anilor, propriul brand de hip-hop & dance, albume care s-au bucurat de un imens succes comercial și au schimbat scena muzicală europeană din ultimele decenii.
 
Trupa a luat ființă la mijlocul anilor '80, cînd Nick Hallam și Rob Birch s-au mutat din Nottingham la Londra și au început să facă o muzică ce nu semăna deloc cu glam-ul și punk rock-ul pe care îl ascultaseră în tinerețe. Puternic influențați de hip-hop și urban music, cei doi au învățat singuri să creeze beat-uri și sample-uri, i-au recrutat pe Owen If la tobe și Cath Coffey la voce, au semnat cu prestigiosul label Island Records și, în doar cîțiva ani, au reușit să ajungă pe a doua poziție a clasamentelor muzicale britanice cu albumul Connected. Au cîntat în turnee alături de U2, Peter Gabriel, Happy Mondays, Lenny Kravitz și alții, au fost headlineri la Glastonbury și au câștigat două Brit Awards într-o singură seară.
 
Pe 26 noiembrie, la Control, Stereo MC's vin cu un show live de excepție, în formula originală: Rob Birch la voce, Nick Hallam – electronics, Owen If – tobe, Cath Coffey și Aina Westlye – backing vocals.