Ştiu. Nu e frumos să vorbeşti urît de neamul tău. Se găsesc imediat patrioţi solemni, care să-ţi dea peste mînă cu emfază. Mulţi dintre ei nu stăpînesc cumsecade limba „patriei“, nu ezită să-şi fure, sau să-şi înşele compatrioţii, nu se simt lezaţi cînd patrimoniul naţional e lăsat de izbelişte. Dar nu acceptă, sub nici o formă, să te legi de ţărişoară şi de popor. Ţărişoara şi poporul sunt sacre! Ţărişoara a exasperat, totuşi, o sumedenie de „mari români”, de la Cantemir la Eminescu, de la Caragiale la Cioran.

De curînd, am dat şi peste o frază a lui Octavian Goga, preluată abundent pe o mulţime de site-uri şi forum-uri, ceea ce arată că nu puţini sunt aceia dispuşi să-i recunoască actualitatea. E vorba de o frază scrisă în 1916, de un poet renumit pentru patriotismul său, „poetul pătimirii noastre”, angajat, politic, la extremă, mergînd pînă la naţionalism xenofob. Iată textul: „Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”

E oare, într-adevăr, ceva bolnav, deşucheat, tulbure în alcătuirea noastră? Suntem contaminaţi de un virus nevindecabil? Fapt e că fiecare din noi are momente de exasperare, de pierdere a răbdării, de surpare a încrederii într-o soluţie salvatoare. Dezavantajul unei asemenea stări este că poate avea efect paralizant: fie că ne pune în postura, demnă de milă, a victimei nevinovate, fie că ne condamnă la o simptomatologie ireversibilă, vecină cu „somnul cel de moarte“. Nedreptăţiţi de soartă, sau loviţi de o insidioasă molimă, dacă nu de un obscur blestem istoric, n-avem decît să ne resemnăm, să aşteptăm, înlăcrimaţi, colapsul. Nu e nimic de făcut. Pendulăm, zilnic, între ieremiadă şi sudalmă, dăm cu obidă vina unii pe alţii.

Desigur, e mereu la îndemînă să înjurăm guvernul. Slavă Domnului, avem şi de ce. E limpede (în sfîrşit) pentru mai toată lumea că, probabil, avem, la vîrf, cea mai nefericită, mai ineficientă, mai ruşinoasă combinaţie politică din cîte am avut după decembrie 1989. Meritam asta? Poate că da. n fond, ne izbim, clipă de clipă, nu numai de netrebnicia conducătorilor, ci şi de propria noastră netrebnicie, de îngălarea tehnică şi morală a instituţiilor, dar şi a oamenilor de pe coridoarele şi de la ghişeele lor.

Citiţi articolul integral pe Blogurile Adevărul.