Ieri dimineaţă mă plimbam pe strada Berthelot şi, pe măsură ce mă apropiam de Ministerul educaţiei, auzeam tot mai clar strigătele unui individ revoltat. La început am prins doar frînturi din ceea ce părea un şir nesfîrşit de lamentaţii (iarăşi o manifestaţie a profesorilor?), apoi am putut auzi limpede ce avea de spus protestatarul:

„Nu e chiar aşa uşor să-ţi găseşti vaginul. Trec săptămîni, luni, uneori chiar ani pînă cînd o femeie ajunge să se uite la el. O femeie de afaceri, foarte bine situată, a fost întrebată despre asta şi a răspuns că e prea ocupată. Că n-are timp. Să-ţi priveşti vaginul, a spus ea, asta e o zi serioasă de muncă. Trebuie să te întinzi, de preferat cît eşti de lungă, în faţa unei oglinzi - din aia care stă singură în picioare. Chiar dacă ajungi în poziţia perfectă şi în lumina perfectă, din cauza oglinzii şi a unghiului în care eşti aşezată, tot în umbră rămîi. Te răsuceşti în toate direcţiile." Etc.

Tipul recita la portavoce, în faţa trecătorilor nepăsători şi a unor jandarmi relaxaţi, fragmente din Monoloagele vaginului. La fiecare două-trei fraze invoca numele ministrului Daniel Funeriu. Nu pentru a-i cere socoteală pentru aberanta lege a educaţiei; nu pentru a revendica un salariu decent; şi nici pentru a solicita mai multe fonduri pentru institutele de cercetare. Ci pentru a protesta faţă de „îndrăzneala” unor doamne profesoare de la liceul G. Coşbuc care „au tupeul” să monteze cu elevele şcolii un spectacol după Monoloagele vaginului. Indecenţă! Neruşinare! Obscenitate! (Şi toate celelalte sinonime - dacă or mai fi). Omul era ultragiat de iniţiativă şi ţinea morţiş să-l înştiinţeze şi pe ministru. La ora 10 diminiaţa. Pe ploaie. Ţipînd la portavoce.

Poate că titlul piesei – şi textul ei – pot suna indecent pentru urechile mai sensibile. Însă exact aceasta a fost şi miza autoarei: să provoace blamînd ipocrizia bunului-simţ. Textul e întîi de toate un manifest politic (şi civic), şi de abia apoi o piesă de teatru. Nu vaginul e elementul central, ci discursul (monoloagele) celor care cu (ne)fericire îl stăpînesc. Nu despre relaţii sexuale e vorba, ci despre implicaţiile lor. Autoarea a „distilat” acest text prelucrînd literar în jur de 200 de interviuri reale cu femei (şi adolescente) în ideea de a arăta cît de ancorate au rămas America şi lumea occidentală în clişee şi prejudecăţi şi cît de ipocrită e societatea de azi, chipurile emancipată, tocmai datorită acestui imperativ al bunului-simţ. Nimic din ce e scris în această piesă nu indică vreo intenţie exhibiţionistă – scopul e analiza şi critica socială. Şi nu văd de ce tocmai nişte adolescente ar trebui să fie private de o discuţie serioasă pe această temă.

E indecent? De o mie de ori mai indecent mi s-a părut să aud cum un individ bîlbîit, cu voce spartă, încearcă să recite, la portavoce, pe stradă, în ploaie, în faţa unor jandarmi, fragmente din Monoloagele vaginului.

P.S. Chapeau pentru profesoarele de la liceul G. Coşbuc pentru „tupeul” de a fi montat Monoloagele vaginului cu elevele lor. Dacă s-ar găsi mai mulţi profesori cu acelaşi gen de „tupeu”, sînt sigur că nici un ministru n-ar mai avea tupeul să le taie din leafă. 

Lubriq este editorul site-ului erosfera.ro