Platforma culturală online Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală marchează 88 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu și lansează un eseu video creat special pentru acest prilej de Oana Pellea și echipa ei. În secțiunea Teatru a Stagiunii Virtuale poate fi urmărit, în premieră absolută, Capitolul 4: Nichita Stănescu din seria video Cuvintele dintre mine și tine. Întîlnirile Oanei Pellea.  

Este un traseu subiectiv prin frumusețea poemelor lui Nichita Stănescu. Vorbind despre creația acestui eseu video, actrița Oana Pellea punctează bogăția de sensuri redescoperită în poemele lui Nichita. Ea consideră că temele abordate și onestitatea lui incandescentă fac ca publicul să rezoneze și astăzi cu versurile lui.

Oana Pellea mărturisește: „Acest eseu a fost cel mai dificil de realizat. Oriunde deschizi o carte semnată de Nichita Stănescu, vei întîlni aripa geniului. Nu se poate face o selecție. Îl poți citi și te poți hrăni o viață întreagă din frumusețea spirituală lăsată moștenire de Nichita. Poți medita asupra unui vers o viață… Dacă mai este loc în ziua de azi pentru poezie? Depinde cum vrei să îți trăiești viața. Pe orizontală sau pe verticală. Poezia e hrană spirituală, hrană de frumos, de înalt. Dacă mă întrebați dacă mai e loc de Nichita, răspunsul meu este simplu: fără Nichita Stănescu, fără Poetul sufletului meu… aș fi fost mult mai săracă și existența mea ar fi fost mult mai fadă.

Platforma art.raiffeisen.ro a pregătit și un quiz: „Îți place poezia lui Nichita Stănescu?”, care poate fi accesat aici

Episodul dedicat poetului Nichita Stănescu face parte din seria Cuvintele dintre mine și tine. Întîlnirile Oanei Pellea, prin care bine-cunoscuta actriță și echipa ei de la Asociația Goong întreprind un curajos și original demers de recuperare a unor autori-reper din literatura română. Seria poate fi urmărită exclusiv pe platforma culturală online Stagiune Virtuală, aceste eseuri-video fiind special concepute pentru mediul online, cu sprijinul Raiffeisen Art Proiect. Fiecare episod combină un nivel documentar, care valorifică multe informații inedite, recuperate din arhive, cercetări de manuscrise și materiale epistolare din muzee sau fundații private, sub coordonarea teatrologului Anca Ioniță. Informațiile astfel colectate sînt apoi combinate în dramatizarea originală propusă de Oana Pellea, îmbinate cu efecte de video design și tehnici inovatoare de animație sau bandă desenată propuse de scenograful Vladimir Turturica, rezultînd un limbaj dramatic nou, ingenuu, hibrid între teatru, animație și documentar.

Eseul video dedicat poetului Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) este cel de-al patrulea și ultimul capitol din seria Cuvintele dintre mine și tine. Întîlnirile Oanei Pellea. Seria conține patru episoade, eseuri video inedite, concepute special pentru mediul online, care combină elemente de teatru, animație și film documentar. Seria a debutat în decembrie 2020, cu un capitol dedicat lui Marin Sorescu (29 februarie 1936 – 8 decembrie 1996). În luna ianuarie 2021, capitolul doi i-a fost dedicat poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) și a marcat Ziua Culturii Naționale, iar în luna februarie 2021, a urmat capitolul trei, dedicat dramaturgului Ion Luca Caragiale (13 februarie 1852 - 9 iunie 1912).

Nichita Stănescu: „Poezia este o dimensiune a tuturor oamenilor și este, poate, partea cea mai nobilă pe care o are spiritualitatea umană. Cred că nu se poate trăi fără poezie, așa cum ființa fizică fără de pîine nu poate trăi, ființa spirituală fără de poezie nu poate să trăiască, ea este cel mai important produs pe care o spiritualitate îl poate da. Este exportul unei țări către stele, este ceea ce face să devină mult mai albastru însuși albastrul cerului plin de stele.” (Album Memorial Nichita Stănescu, Ed. Viața Românească, 1984) 

Cuvintele dintre mine și tine. Întîlnirile Oanei Pellea – Capitolul 4: Nichita Stănescu
O co-producție: Raiffeisen Art Proiect și Asociația Goong
Oana Pellea
Anca Ioniță – teatrolog
Vladimir Turturica – scenograf
Radu Ursu & Sergiu Doroftei – imagine
Ursu-Otavă Radu Iulian – editare video
Alina Moga – grafică video
Vlad Lăzărescu – sunet
Ella Cincan - muzică
Mulțumiri: Muzeul Național al Literaturii Române, Puiu și David Gorescu