Cum îi împiedici pe copii să se uite la filme porno? Pedepsindu-i pe părinţi. Senatorul Radu F. Alexandru crede că se poate. El este iniţiatorul unor modificări ale legii pornografiei care îi obligă pe adulţi, adică pe titularii contractelor cu furnizorul de Internet, să plătească suplimentar o taxă pentru traficul pe site-urile pornografice. 

România e una dintre ultimele ţări din Europa care nu a adoptat o legislaţie cu privire la combaterea pornografiei. Din această perspectivă, chiar era nevoie de o lege care să acopere noile realităţi. Numai că legea iniţiată de Radu F. Alexandru mai mult încurcă decît clarifică. Sub cel puţin două aspecte.

În primul rînd, definirea obiectului şi a obiectivelor este confuză. Legea stabileşte că prin materiale cu caracter pornografic se înţeleg obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video sau audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale şi alte forme de exprimare care prezintă explicit o activitate sexuală. Legiuitorul a insistat enorm pe forme lăsînd descoperit tocmai fondul chestiunii. Iar definiţia e în acelaşi timp restrictivă şi lacunară. Opere de artă care prezintă „explicit o activitate sexuală” (îmi vin acum în minte reprezentări ale Batshebei, Venus penetrată de Pan într-o sculptură antică, orgiile rubensiene, infernul lui Bosch dar şi nenumărate picturi romantice) ar intra sub incidenţa legii. Într-un moment în care muzeelor li se cere să-şi digitalizeze patrimoniul, galeriile virtuale cu opere de artă precum cele amintite nu vor putea fi prezentate minorilor decît însoţite de un avertisment prealabil, şi doar pe site-uri cu taxă, plătite de părinţi. În schimb, fetele de la pagina 3 (sau 5), sînii siliconaţi ai cine ştie cărei pretinse vedete, fesele lăsate sau pubisul ras al cutărei neveste de manelist, erecţia fotbalistului X din momentul şutului pe poartă – adică imagini care nu prezintă „explicit o activitate sexuală” – se pot arăta în continuare ca şi pînă acum. 

Pe de altă parte, legea prevede introducerea unei taxe suplimentare pentru accesarea site-urilor pornografice. O taxă care să figureze pe factura de Internet. Orice persoană fizică sau juridică, deţinătoare a unui nume de domeniu, care intenţionează utilizarea acestuia în scopul realizării unui site destinat exclusiv distribuirii de materiale pornografice va avea obligaţia de a notifica în 10 zile Ministerul Comunicaţiilor. O instituţie din subordinea ministerului ar urma apoi să supravegheze traficul şi să verifice aplicarea taxelor respective. Pe scurt: ca să combată traficul minorilor pe site-urile porno, statul îşi supraveghează conştiincios cetăţenii, îi urmăreşte şi, dacă e cazul, îi obligă să plătească. 

Nu sînt deloc (dar deloc) adept al cenzurii; cred cu tărie că nici o autoritate nu are de ce să interzică accesul la nişte imagini cu adulţi care consimt să întreţină relaţii sexuale şi să publice pozele respective (dacă acceptăm dreptul la intimitate, trebuie să acceptăm şi dreptul la exhibiţionism). Tocmai de aceea intenţia legiuitorului e şi atît de aberantă: nu e oare ipocrit să pretinzi că vrei să combaţi pornografia, dar, de fapt, să oferi cadrul legal în care ea să poată fi taxată? Nu e oare obscen să atragi profit pe spinarea celor pe care afirmi că vrei să-i protejezi?

Lubriq este editorul site-ului www.erosfera.ro