Internetul a revoluţionat comerţul, dar curierii îl omoară la loc. Pentru că dacă ai de primit un colet, devii instantaneu sclav pe plantaţia curierului şi nu îţi mai arde să reiei vreodată experienţa.

Totul începe cu aşteptarea anxioasă a pogorîrii SMS-ului în telefon. „Oare vine azi?“ începi să te întrebi la cîteva zile după ce ai plasat comanda. Bineînţeles că nu vine, te mai fierbe puţin. Ştii doar că se va întîmpla cîndva săptămîna asta, dar nu ştii exact cînd. Eşti ca în paradoxul testului inopinat. Vine profesorul în clasă şi spune: „Copii, săptămîna viitoare daţi un test pe neaşteptate, nu vă zic cînd, va fi o surpriză.“ La care un elev mai deştept zice: „Păi, n-aveţi cum. Dacă testul nu e dat pînă vineri, vineri nu îl mai puteţi da pentru că nu va mai fi o surpriză. Aşadar, vineri se exclude. Dar, din acelaşi motiv, nu poate fi dat nici joi, odată exclusă ziua de vineri. Şi tot aşa pînă luni.“ Dar nu v-aş sfătui să îi explicaţi asta vreodată curierului.

Să revenim. Vine SMS-ul, slavă celui ce s-a îndurat! Dar stai, ce scrie aici?! „Expediţia nr. 8976245698 la adresa XXX ajunge pe 23 noiembrie între orele 9-17”?! Cu alte cuvinte, sînt consemnat la adresă între aceste ore? Simplu şi legal, da. Curierul a zis clar, doar te-a anunţat înainte de ora 9. Ce ai de făcut? Să-ţi suni şeful să îi spui că nu mai ajungi azi la serviciu? Nu, mai bine îl sun pe Curier.

Curierul îţi răspunde, în SMS-ul primit e un număr de telefon care pare al lui. Îi spui că nu ai cum sta acasă pînă cînd va veni el, ai şi alte îndatoriri pe ziua asta. „Nu se poate să veniţi la mine la serviciu?“ plasezi tu o variantă de compromis. „Nu, eu răspund de o anumită zonă.“ „OK, nu se poate să veniţi după ora 16? Încerc să ajung acasă cît pot de repede.“ „Nu, am traseul făcut şi domiciliul dumneavoastră e mai degrabă pe circuitul de dimineaţă.“ „Bun, mai încerc eu, dar v-aţi făcut circuitul pe mîine? Că poate treceţi mîine după-amiază.“ „Bine“, se îndură Curierul, „vorbim mîine.“ Şi, zdrang!, mă trezesc cu un SMS cum că „Aţi fost căutat pe 23 noiembrie şi nu aţi fost găsit acasă”. Hei, nu m-a căutat nimeni, şi nu asta am discutat! Dar nu am cu cine vorbi, că SMS-ul e rece şi mut. O las aşa cum a căzut.

Dar cum am vorbit eu cu cel care citeşte acum aceste rînduri, aşa am vorbit şi cu Curierul a doua zi. Cînd am ajuns acasă, am intrat pe site să văd ce se întîmplă cu coletul meu. Nici nu mai fusese luat de către Curier. Am alergat degeaba de la serviciu să fiu mai devreme acasă. Curierul nici nu s-a mai gîndit la mine. Îşi permite.

Dar finalul nu e aici. Sîntem în 4 decembrie şi o comandă plasată pe 16 noiembrie nu a ajuns nici azi la destinatar. Probabil pentru că după ce m-au făcut să alerg degeaba pentru livrare, le-am scris un e-mail în care le-am dorit falimentul. Ce credeţi că s-a întîmplat? Hai, nu e greu. Nu m-a mai căutat nimeni! Coletul meu e la Curier, care mă pedepseşte! Dar de ce să mă consider aşa de important?! Poate a uitat de mine, păcătosul neînsemnat şi cu banii luaţi...

Să reţinem deci: nu vă legaţi de firma de curierat. Ea are o programare mai presus de înţelegerea voastră. Are un circuit sfînt, care curbează spaţiul şi timpul muritorului după cum vrea Curierul. Curierul te aude sau nu, nu ştii niciodată. Şi te poate pedepsi sau te poate ignora, nici asta nu ştii, pentru că oricum eşti un vierme de la care deja a luat banii.

Post scriptum. Două lucruri. Dacă e cineva curios de ce firmă de curierat e vorba, îi spun. E una care se cheamă DPD, dar nu ştiu dacă e important; mă tem că toate sînt la fel, în condiţiile în care Protecţia Consumatorului nu intervine.  

Al doilea lucru e despre Poşta Română. Domnilor, încep să o reevaluez în acest caz!