Dilema veche vă prezintă în premieră un fragment din cartea Pămîntul este plat! Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței, de Alex Doppelgänger, recent apărută în Colecția Știință a Editurii Humanitas.

 

Există vaccinuri care provoacă autism? Sînt E-urile din alimente periculoase? Este omul creația unei entități divine, ori rezultatul evoluției, cum spune Darwin? Au ajuns în realitate americanii pe Lună? Pămîntul e sferic, sau plat?!

Alex Doppelgänger a scris un ghid foarte util care te învață să navighezi în siguranță prin marea de informații de pe internet și să deosebești știința adevărată de pseudoștiință. Autorul îți oferă numeroase exemple pentru cele mai întîlnite erori de logică pe care le faci, ca noi toți, în viața de zi cu zi, ajutîndu-i astfel pe șarlatani să te înșele.

Cartea caută să răspundă la cîteva întrebări absolut esențiale pentru cei ispitiți de pseudoștiință: Ce este știința? De ce să avem încredere în ea și în oamenii de știință? Cum ajung aceştia la diverse concluzii privind lumea în care trăim? Care sînt, punct cu punct, diferențele dintre știință și pseudoștiință?

Alex Doppelgänger are un stil simplu, colocvial, agreabil. A reușit să transpună felul specific de exprimare al blogger-ului într-o carte. Vorbește pe înțelesul oricui și este foarte convingător.

***

Apophenia: legături şi tipare imaginare

O altă chestie pe care o face creierul şi care a fost şi este esenţială pentru specia umană e apophenia. Am mai menţionat‑o cînd am vorbit de astrologie, dar a venit vremea s‑o tratăm mai pe larg: este pur şi simplu tendinţa omului de a percepe tipare în informaţii aleatorii, de a găsi legături între două sau mai multe lucruri care nu au nici o legătură între ele, de a găsi o ordine într‑un loc în care nu există aşa ceva. O însuşire a creierelor noastre e să găsească legături între anumite elemente în scopul şi cu speranţa de a discerne nişte tipare semnificative în experienţele senzoriale trăite zi de zi. 

E luni. Întîrzii la muncă pentru că alarma telefonului nu a funcţionat. Pisica tocmai şi‑a făcut nevoile pe canapea. Aparatul de cafea scoate nişte sunete ciudate şi nu mai funcţionează. Afară plouă cu găleata, iar maşina nu mai vrea să pornească. În mod normal, una sau două întîmplări nefericite ar trece neobservate, dar mai adaugă cîteva astfel de experienţe şi în scurt timp o să începi să crezi că eşti de fapt victima unui complot al unor forţe nevăzute. Cu siguranţă nimic nu e la nimereală. E un tipar şi totul se întîmplă cu un sens. Aceasta e, după cum i se spune în statistică, o eroare de tip I, un fals pozitiv: să vezi un tipar acolo unde nu este. 

Există şi o eroare de tip II sau fals negativ, în care pur şi simplu nu vezi un tipar acolo unde este, iar dintre cele două tipuri de erori ultimul este mult mai periculos. De exemplu: te întorci acasă, vezi uşa descuiată (deşi tu ai încuiat‑o), pe podea sînt toate lucrurile tale aruncate, laptopul îţi lipseşte şi auzi glasul cuiva. Un fals negativ ar fi să intri în casă ca şi cum totul ar fi în regulă şi efectiv să nu conştientizezi ce se întîmplă, adică să nu vezi vreun tipar. Dar în realitate nimeni nu face asta, pentru că ar fi periculos pentru propria supraviețuire, iar creierul tău, după sute de milioane de ani de evoluţie, ştie să fie precaut şi să te ferească de rele. Din perspectivă evoluţionistă, este mult mai bine să percepi un tipar acolo unde nu este, decît să ratezi nişte semne foarte importante şi să nu percepi un tipar acolo unde este, punîndu‑ţi astfel viaţa în pericol. 

Apophenia ne‑a fost un tovarăş de încredere de‑a lungul a sute de mii de ani de evoluţie: observînd tipare, am înţeles care ne este mîncarea, care ne sînt prădătorii. Chestia aia de pe jos este o creangă de copac, sau un şarpe veninos? Ce se aude din depărtare este mormăitul unui urs, sau vocea unui om? Better safe than sorry. La un moment dat, am învăţat să creştem plante şi să practicăm agricultura şi, timp de mii de ani, am fost ajutaţi de constelaţiile de pe cer şi de apophenia pentru a nu muri de foame: cînd vedeam întreaga constelaţie Orion pe cer, ştiam că trebuie să înceapă iarna, iar cînd vedeam asterismul Triunghiul Verii, ştiam că urmează să vină primăvara şi vara. Astfel, puteam planifica din timp cum să semănăm plante ori să culegem recolta. Evoluţia noastră ca specie şi civilizaţie a depins de cît de bine ne‑am descurcat cu nişte tipare imaginare de pe cerul nopţii.

Cîteodată însă apophenia poate distorsiona felul în care înţelegem o anumită situaţie, şi atunci avem de‑a face cu gambler’s fallacy (eroarea jucătorului de jocuri de noroc), ceva des întîlnit: este credinţa greşită că, odată ce s‑a întîmplat un lucru, e foarte probabil ca el să se întîmple mai frecvent (sau mai puţin frecvent) în viitor. Acum, pentru a fi o eroare, această credinţă trebuie să fie aplicată în cazul proceselor aleatorii, cum ar fi datul cu banul sau aruncatul zarurilor. Deşi poate apărea în mult mai multe situaţii, este o eroare adesea asociată cu jocurile de noroc şi cu oamenii care se îndeletnicesc cu ele, de unde şi numele. 

De exemplu: dai cu banul. La prima încercare îţi iese cap. La a doua îţi iese din nou cap. La a treia tot cap şi aşa mai departe, pînă cînd ai dat de cinci ori cu banul şi de cinci ori ţi‑a ieşit cap. Văzînd asta, e foarte probabil să crezi ori că este mult mai probabil ca rezultatul următoarei aruncări să fie tot cap (pentru că deja ai avut acest rezultat de cinci ori), ori că la următoarea aruncare o să‑ţi iasă pajură, pe considerentul că „e rîndul ei să apară“. Fireşte, oricare din aceste raţionamente este greşit, pentru că datul cu banul e un proces aleatoriu şi rezultatul fiecărei aruncări este complet independent de ce a fost pînă atunci. Indiferent de rezultatele anterioare, la fiecare aruncare există o şansă de 50% să‑ţi pice sau cap, sau pajură.

Gambler’s fallacy se mai numeşte şi Monte Carlo fallacy, nume inspirat de unul din cele mai cunoscute cazuri în care s‑a produs această eroare de logică. Pe 18 august 1913, la cazinoul Monte Carlo din Monaco s‑a întîmplat ceva tare neobişnuit: la un joc de ruletă, bila a căzut pe spațiul de culoare neagră de pe ruletă de 26 de ori la rînd. Conform statisticilor, şansele să îţi pice negru sau roşu de 26 de ori la rînd la ruletă este cam de 1 la 66,6 milioane (presupunînd că nu se trişează). Problema este că jucătorii care erau de faţă s‑au gîndit cumva că dacă a ieşit negru de 26 de ori la rînd era musai ca acum să urmeze un lung şir de bile care să cadă pe culoarea roşie. Aşa că au pariat toţi pe roşu şi au pierdut milioane de franci. După cum am spus însă, această eroare de logică poate apărea în orice context al vieţii noastre, cum ar fi atunci cînd aşteptăm un copil. Multe familii pot fi tentate să creadă că dacă au deja trei copii de sex feminin, atunci următorul clar o să fie un copil de sex masculin pentru că „e cazul“, „e rîndul lui“. 

Gambler’s fallacy este unul dintre cele mai întîlnite cazuri din viaţa de zi cu zi în care apophenia îşi face de cap:

Găsim un tipar acolo unde nu este şi îi dăm o anumită semnificaţie.

În momentul în care scapă de sub control, apophenia dă în schizofrenie (atunci cînd, de exemplu, interpretezi zgomotele aparatului de aer condiţionat drept voci care îţi spun să faci lucruri nasoale, ai clar o problemă). De fapt, termenul Apophänie a fost propus prima oară în 1958 de psihiatrul Klaus Conrad cu referire la primele stadii ale schizofreniei, pe care el le definea drept „observarea nemotivată de legături, acompaniată de o anumită senzaţie de sens şi scop“.