Într-un oraş de pe Continentul Negru, contrar bunelor maniere, un bărbat european îi pune piedică unui aborigen. Putem adăuga, deşi nu are relevanţă, că gestul se petrece sub privirile a zeci de mii de martori. Cîteva minute mai tîrziu, acelaşi bărbat alb, să-i spunem Lukovici, îl trage inexplicabil de tricou pe un alt cetăţean african. Hector, un sud-american cu spirit civic, observă incidentul. Pentru că Lukovici pare un element perturbator al societăţii, Hector decide să-l imobilizeze pînă la sosirea poliţiei. Din acel moment, europenii încep să-şi facă griji pentru familiile lor, temîndu-se să nu fie expulzaţi din Africa.

În consecinţă, comunitatea sîrbă se solidarizează şi pune serios osul (la treabă) si umărul (la restaurarea imaginii deteriorate). Unii, însă, mai pun şi mîna, aşa cum procedează Kuzmanovici - un ”şuţ” şcolit pe străzile înfloritoare ale Florenţei. Isprava ”toscanului” aruncă oprobriul public asupra enclavei sîrbeşti din Africa de Sud, spre disperarea compatrioţilor lui Emir Kusturica, veniţi cu cele mari speranţe în Capul Bunei Speranţe. Balcanicii sînt aspru sancţionaţi cu o lovitură de pedeapsă în moalele capului, iar acum riscă să revină în patria mama, mult mai devreme decît ar fi anticipat.

Numai că, în cazul în care aceşti bărbaţi dîrji s-ar întoarce în acasă, cu siguranţă n-ar mai găsi uşa (în faţa lor n-ar ţine povestea cu ”ţara se află în şantier”), din moment ce acelaşi Kusturica, prietenul lui Maradona, le-a explicat clar că ”patria este colecţia de abţibilduri cu fotbaliştii Naţionalei, lipită pe frigider”.

Reconstituirea unei înfrîngeri / opţiune 9

Aşa se sfîrşeşte întodeauna. Puţină magie, puţin fum. Ceva plutind în aer. Dar nu merge fără ajutorul necesar. Un cartonaş roşu, un penalty neaşteptat sau un gol ghanez venit prea tîrziu.
S-o luăm de la capăt. La început a fost o echipă favorită pe teren, Serbia. Nu, nu este sigur. Şi totuşi. Acesta este primul pas. Un jucător neatent al ”plavilor” face un fault simplu. Urmează un cartonaş galben. Nimic grav, se mai întîmplă. Timpul trece, apare nervozitatea. Priviţi-i. Nu le iese nimic, iar adversarii sînt tot mai periculoşi.

Putem începe aşa, deşi nu aşa începe. De aceea trebuie să vă uitaţi cu atenţie şi în tăcere. Este important, trebuie să mă credeţi. Ne aflăm în ultimul sfert de oră al meciului Serbia - Ghana. Jucătorul avertizat cu puţin timp în urmă este imprudent. Mai produce un fault şi-şi lasă echipa în zece oameni. Cu toate acestea sîrbii strîng rîndurile şi par mai bătăioşi. Observaţi limbajul de lemn, este singurul care funcţionează. Timpul continuă să fugă de la o poartă la alta.

Şi dintr-o dată se întîmplă ceva urît. Un alt sîrb zăreşte minge frumoasă în aer. O place şi vrea să o atingă uşor cu mîna. În propriul careu. Oare jucătorul sîrb şi mingrea Adidas Jabulani se cunosc? Nu par să se cunoască unul pe altul, dar... e ca şi cum s-ar recunoaşte de undeva. Este acesta începutul sau sfîrşitul? Este ceea ce urmează să vedem. Începutul şi sfîrşitul, pasiune şi durere. Ştiu că nu trebuie să menţionez, dar am să o fac. Serbia – Ghana 0-1. Amintiţi-vă, totul este doar un meci. Un simplu joc.
Oricum, tot doare.

Claudiu BOLOZAN este jurnalist sportiv. De ceva vreme, are şi blog. Îl găsiți la vivir para contarla