Articol apărut în Dilema nr. 481/2002

Un tip din DesMoines, Iowa, şi-a vîndut sufletul la e-Bay, cu un preţ de pornire de 99 de cenţi. Licitaţia ajunsese la 400 de dolari cînd oficialii de la e-Bay au retras oferta de pe site. Ceea ce mi-a plăcut a fost preţul modest de la care a pornit omul nostru, ceea ce e corect pe o piaţă în care toată lumea vinde.

Cu 150 de ani în urmă, cînd Faust îşi vindea sufletul lui Mephistopheles, preţul de pornire era destul de ridicat, incluzînd dragoste eternă şi bogăţii. Pe vremea aceea, oameni îşi vindeau trupul şi timpul pe mai nimic, dar biserica avea grijă ca ei să nu-şi înstrăineze sufletele. Fără de ele, ar fi rămas fără nimic şi s-ar fi putut răscula mai mult decît obişnuiau s-o facă. Atunci cînd trupurile şi timpul au devenit mai scumpe, graţie celor care s-au revoltat totuşi, sufletul şi-a pierdut mult din valoare şi mulţi au renunţat să mai creadă în el. După acest moment, tranzacţia s-a banalizat: Diavolul a devenit precaut şi nu a mai cumpărat suflete de la cei care nu credeau în ele. De înţeles. Un suflet în care nu crezi este inexistent. Astfel, cu mai puţine suflete şi un Diavol mai pretenţios, piaţa s-a redus, în ciuda unor zvonuri trecătoare cum că trupurile moarte ar fi mai uşoare cu trei uncii decît cele vii, diferenţa fiind chiar sufletul.

Totul s-a dovedit a fi o gogoriţă, dar sufletele nu dispar numai pentru că ştiinţa nu le poate dovedi existenţa.

Artiştii au localizat ceva numit "duende", un foc pătimaş care stă la rădăcina creaţiei. Muzicienii au înregistrat sufletul sub formă de "soul music" şi tot felul de minuni inexplicabile au fost puse pe seama faptului că le zic "cu suflet". Sufletele, atît cele individuale, cît şi cele colective, au continuat să bîntuie materialismul oficial al ultimului secol, iar eu sînt dintre aceia care spun că eliminarea lor a dus la explozii de iraţionalitate, printre care şi cele două mari războaie. Departe de a dispărea ca specie, sufletul s-a mutat de la înalta preţuire acordată de Mephistopheles cam peste tot unde lumea fizică îşi pierdea sensul.

În prezent, în loc de o penurie de suflete, avem o inflaţie. Dar surplusul este la fel de dăunător pieţei ca şi lipsa. Cine sînt cei care au licitat pentru sufletul din DesMoines? Ce sperau ei să achiziţioneze? Dacă erau diavoli veritabili, s-au prins de poantă, dar ar fi licitat ei cu bani peşin? Eu cred că cei care au licitat erau diavoli în devenire: se jucau, aşa cum făcea şi tipul din DesMoines. Cu bani de la Monopoly. Nu mai merge negoţul cu suflete în ziua de azi. Diavolii primesc atîtea oferte încît au ajuns să-i plătească pe oameni să şi le ţină. Ne înecăm în suflet.

Andrei Codrescu este scriitor. Mai multe la www.codrescu.com şi la www.corpse.org.