Filmul “Szindbad” (“Sinbad”, Ungaria 1971, regie Zoltán Huszárik) ruleză joi, 17 octombrie, de la orele 19, cu subtitluri în limba engleză, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuția ulterioară proiecției va fi moderată de Andreea Mihalcea și de Andrei Luca. Intrarea liberă.
Pentru cei familiarizaţi cu scurtmetrajele experimentale ale lui Zoltán Huszárik, “Szindbád”, primul lungmetraj de ficţiune al regizorului, se diferenţiază de celelalte proiecte ale sale printr-o narativitate mult mai cărnoasă şi prin prezenţa dialogului sau a monologului. Deşi din punct de vedere formal filmul pare o recapitulare a căutărilor estetice efectuate în scurtmetrajele pe care le-a realizat pînă la momentul debutului în lungmetraj, mărcile stilistice specifice regizorului (filmările macro ale unor detalii, muzica disonantă, fast-forwardul care dă impresia unei imagini ţopăite, ca în filmele mute sau time lapse) capătă aici altă greutate în economia filmului. Inspirată de povestirile scurte ale scriitorului suprarealist Gyula Krúdy, naraţiunea filmului este construită ca un puzzle de amintiri, pus cap la cap de personajul principal, care rememorează aventurile amoroase, cu regretul de a fi fost risipitor în dragoste şi de a nu fi ştiut să iubească. Întors în oraşul în care şi-a petrecut tinereţea, Szindbád îşi vizitează fostele iubite, cărora le-a înşelat încrederea, în încercarea de a-şi regăsi liniştea. Acest pretext narativ devine suportul unor meditaţii filosofice, susţinute din punct de vedere vizual prin intermediul unei imaginii atent studiate, atît ca încradratură şi lumină, cît şi cromatic.
"Szindbád" se deschide cu o serie de planuri detaliu pe diferite obiecte: fotografii alb-negru peste care au fost presate flori, un mănunchi de lemne din care se scurg picături de apa, o pînză de păianjen în care flutură agăţate cîteva frunze uscate, o suviţă de păr, un foc care mocneşte între lemnele arse. Procedeul de a surprinde detalii ale lumii înconjurătoare este deja o marcă personală a regizorului, care şi-a rafinat tehnica în scurtmetrajele experimentale pe care le-a realizat pînă la momentul debutului în lungmetraj. În "Szindbad", deşi spectatorul nu poate stabili o corespondenţă directă între aceste imagini şi naraţiunea filmului, colajale de tipul celui prezentat mai sus devin un laitmotiv vizual şi deschid un spaţiu al sugestiilor. Discernămîntul regizorului în exploatarea acestui mecanism reuşeşte să ferească procedeul stilistic descris de o pretenţiozitate inutilă. Presărate de-a lungul filmului, planurile detaliu apar pe ecran suficient de des pentru a trezi în spectator nostalgia faţă de o lume (cea a protagonistului, Szindbad) care nu mai există, şi suficient de puţin şi de rar pentru a nu cădea într-un lirism facil.
Însă pentru a înţelege mai clar calitatea unor astfel de imagini, sursa lirismului lor şi puterea de a emoţiona spectatorul voi recurge la un exemplu elocvent din "Amerigo Tot" (r. Zoltán Huszárik, 1969), un documentar experimental care surprinde episodul sfinţirii celebrei lucrări "Madonna", realizată de sculptorul ungur Amerigo Tot. Finalul scurtmetrajului lui Huszárik se concentrează pe momentul anterior efectuării unei fotografii cu familia sculptorului. Huszárik ne arată întîi scaunele goale, aşezate în faţa peretelui exterior al unei case. Pasul următor este acela de a însăila la montaj, printre cadrele cu familia aşezată pe scaune, pregătită de fotografie, imagini cu o rîndunică care îşi face cuib sub streaşina casei, deasupra peretelui în faţa căruia sunt aliniate scaunele. În continuare, camera se opreşte cîteva secunde asupra pozei developate cu familia sculptorului, apoi decupează în planuri detaliu feţele celor care apar în fotografie. Ultimul cadru arată spectatorului un detaliu greu observabil: în colţul din dreapta sus al pozei apare neclar pasărea care în momentul realizării fotografiei zbura din stanga în dreapta prin cadru. Aici, tocmai prezenta rîndunicii este cea care oferă greutate unui moment relativ banal şi emoţionează privitorul. După modelul exemplului de mai sus, în “Szindbád” regizorul plasează în fiecare plan detaliu care surprinde câte o fotografie (și in “Szindbád” sunt destule cadre de acest tip) un mic element care particularizează imaginea şi care atinge spectatorul.
Szindbád (Sinbad)
Ungaria 1971
regie, scenariu Zoltán Huszárik
imagine Sandor Sara
montaj Zoltan Huszarik, Mihaly Morell
distribuție Zoltan Latinovits, Eva Ruttkai
