Cum ar fi ca mai multe grădini din București să fie deschise publicului? În ajun de Sînziene, Grădina Interioară a Școlii Centrale a devenit neîncăpătoare pentru oamenii veniți să se bucure de ea, la evenimentul organizat de ARCEN. Arborii sînt decorați cu panglici, fetele sînt îmbrăcate în ii și toate poartă coronițe de flori în păr. Se dansează în jurul frasinului plantat în grădină în 1891, oamenii ascultă muzică și scrisori de dragoste și dor. Peste tot miroase a flori de cîmp. Grădina e cu adevărat vie. Pentru cine dorește să le (re)vadă, aici sunt scrisorile primite de la scriitori contemporani pentru seara de Sînziene. (C. Ş.)

 

Dragă B.,

 

Azi plouă și gătesc somon. Am cumpărat două bucăți nici prea mari, nici prea mici. Ar putea fi două hălci de la noi de pe spate. Dar nu, am verificat și n-am nici o porțiune lipsă. Bănuiesc că nici tu. Am luat doar un pește banal, de crescătorie. Îl împănez cu usturoi și cu rozmarin, îl frig 3 minute pe-o parte, apoi îl întorc pe cealaltă. O să pun și un cubuleț de unt în tigaie și apoi stropesc totul cu zeama de la o portocală. Știi, punctul culminant al poveștii devine crusta, căci peștele nu trebuie rămînă nici crud, dar nici să se rumenească prea mult. Nu mă întreba cum o să-mi dau seama cînd e gata. Cum o să găsesc dreapta măsură între ceea ce văd și ceea ce simt.

Habar n-am ce-ți place să mănînci, nu mi te imaginez într-o bucătărie. La mine spațiul e mic și, dacă sînt doi oameni, încep să se calce pe picioare. Iar asta chiar ar fi o tragedie. Te-ai descălța, pentru că pantofii te-au bătut îngrozitor, cîteva seri la rînd, iar tu n-ai mai ajuns acasă. Mi-ai spune serios: „Iartă-mă, trebuie neapărat să scap de ei”, iar mie mi-ar părea încă o dată rău că mi s-a terminat pulberea de baneocin. Ți-ar fi făcut bine și ți-ar fi calmat durerea.

Poate te-ai oferi să cureți solzii și să pescuiești oasele. „Asta e treabă de bărbat”, ai zice și eu ți-aș da cuțitul cel mai ascuțit, dar nu m-ar lăsa sufletul să ies și să te las singur cu peștele ăla hăcuit pe masă. Tristețea cărnii lui mi-ar aduce înapoi seara în care am stat cu gemul larg deschis, la Melody, în camera în care fumatul era strict interzis și ne-am aprins țigară de la țigară, doar ca să fim siguri că nu există nici un detector de fum.

Te-am întrebat dacă mai știi cum arăta tatăl tău. Cearcănele ți s-au făcut fosforescente și ultimii cheflii, care se tîrau cu greu spre casă, s-au oprit și s-au uitat la noi. Și-au dat capetele pe spate și ne-au urat noroc. Ne-am rușinat. Tu de moartea lui, eu pentru că nu i-am spus niciodată tatălui meu viu că-l iubesc. După ce ai uitat tot, ți-ai amintit că mă cheamă ca pe iubita ta veche. Crezusem că numele meu era cel mai frumos de pe pămînt. După aceea m-am îndoit.

„Ai aceeași vîrstă ca primul băiat de care m-am îndrăgostit”. El mi se părea bătrîn, iar tu din ce în ce mai tînăr pentru camera asta.

„Sîntem frînți, hai să dormim”, mi-ai zis și m-ai luat de mînă. Nu mai știam cum e să mă întind lîngă cineva și să închid ochii. Să împart aerul și pilota. Să mă despart ușor de ziua care s-a terminat Pentru cei obosiți nu există paturi încăpătoare. Ei nu mănîncă și nu beau. Se întîlnesc uneori, se lipesc unul de altul, își trag sufletele pînă mai sus de bărbie și așteaptă. Nu ziua următoare, pentru că ea le-a fost dată doar celor odihniți și exuberanți. Doar celor care își fac planuri și reușesc în viață.

Azi plouă și gătesc somon. Tu poate ești în grădina botanică, la cinematograf sau aștepți autobuzul în Piața Mihai Viteazu. Habar n-am dacă ai mîncat. Dacă ai citit vreun pasaj din corespondența lui Flaubert sau ai cumpărat cireșe de la vînzătorul din cartier.

Cafelele noastre, de care ne-am ținut pînă la destinație, nu s-au terminat. Sînt la fel de fierbinți și de sălcii. Grădina din fața casei trebuie curățată. „Aici vreau să pun o măsuță și un fotoliu”, mi-ai spus. Și eu ți-am dat dreptate. M-am gîndit că o să stai acolo, pe strada Minerilor, și o să te uiți la aceeași vecini care au trecut, într-o după-amiază de vară, prin fața noastră.

„Îmi pare bine că ne-am întîlnit”. Și m-am urcat în taxi. Ți-am făcut cu mîna o dată și încă o dată.

Azi plouă și gătesc somon.

Foto: Alberto Groşescu