Iulie 1958.  Alaska devenea cel de-al 49-lea stat al Federaţiei americane. Preşedintele Dwight Eisenhower promulga decretul care consfinţea această transformare oficială a uriaşului teritoriu din nord-vestul ţării şi care avea să intre în vigoare la începutul anului următor. Evenimentul se producea la aproape o sută de ani după ce guvernul federal cumpărase de la Imperiul rus suprafaţa de peste 1,7 milioane de kilometri pătraţi. Alaska este cel mai întins stat dintre cele 50 americane, dar şi cel având cea mai redusă densitate a populaţiei, prin cei aproape 730.000 de locuitori. În martie 1867, americanii achiziţionaseră totul în schimbul unei sume derizorii, de 7,2 milioane de dolari. Adică echivalentul a doar 120 de milioane de dolari, din prezent.

Ca pentru a marca această transformare politică, la doar două zile Natura a oferit un cutremur de o magnitudine extremă, de 7,9 pe scara Richter. Acesta a dus la formarea unui val înalt de 520 de metri, care a făcut ravagii în Golful Lituya, situat pe coasta sud-estică a Alaskăi. Zona fiind slab populată, nu au pierit decât cinci persoane. În prezent, Alaska este unul din ultimele refugii în calea civilizaţiei forţate. O atestă şi acest reportaj, care-l are în prim-plan pe unul dintre supravieţuitorii din această zonă sălbatică. În august 1959, Hawaii avea să devină al 50-lea stat care se alătura Federaţiei americane.

Turul Franţei era câştigat în acea lună de Charly Gaul. Un rutier luxemburghez în vârstă de 25 de ani, cu un chip veşnic trist şi cu o pereche de picioare disproporţionat de scurte. Măcelar de profesie, angajat al unui abator din sudul Marelui Ducat, Gaul devenise ciclist profesionist cu cinci ani înainte, după ce câştigase peste 60 de curse ca amator. Incluzând aici o victorie de etapă extraordinară, la 17 ani, în Turul Austriei, care programase o căţărare pe Grossglockner. La 1,73 m şi 64 kg, Gaul era unul dintre rutierii uşori, fapt care-l ajutase să câştige în două rânduri întrecerea celor mai buni căţărători din Le Tour. Fapt ciudat, era şi un foarte bun specialist al contratimpului, într-una din ediţiile Marii Bucle el învingându-l pe liderul mondial Jacques Anquetil.

După victoria din Turul Italiei 1956, iulie 1958 avea să-i aducă şi succesul în Turul Franţei, după o ediţie la care a câştigat patru etape – căţărarea în regim de efort solitar de pe Mont Ventoux, o altă victorie pe munte, la Aix-les-Bains şi încă două la contratimp. Pentru cine are răbdare, recomand această ascensiune a lui Mont Ventoux, la bordul unei maşini, realizată în 25 de minute. Charly Gaul a efectuat aceeaşi căţărare, singur, în şaua bicicletei, într-o oră, două minute şi nouă secunde. Recordul său a rezistat timp de 31 de ani, până când Jonathan Vaughters l-a doborât, în Dauphine Libere.

La doar patru zile după decesul mamei, Julia, John Lennon intra în studioul de înregistrări şi realiza două demo-uri, alături de ceilalţi componenţi ai grupului numit pe atunci The Quarrymen. În schimbul a 17 şilingi şi 6 pence, au fost gravate pe vinil un cover la That’ll Be the Day a lui Buddy Holly şi o piesă originală, compusă de Paul McCartney şi George Harrison, intitulată In Spite of All the Danger.

La final, câteva cuvinte despre Timi Yuro, considerată drept una din cele mai valoroase soliste albe de soul din toate timpurile. Născută în august 1940, la Chicago, s-a mutat împreună cu familia pe Coasta de Vest, acolo unde a început să cânte în restaurantul cu profil italienesc al tatălui. Avea 21 de ani atunci când a semnat cu casa de discuri Liberty, la care a lansat fenomenalul Hurt, o baladă R&B care-i adusese succes lui Roy Hamilton, mai devreme. Stilul de interpretare al lui Timi este asemănător celui al Dinei Washington. De altfel, mulţi dintre cei care o ascultau la începutul anilor ‘60 îşi imaginau că este de culoare, şi nicidecum albă. A fost un one hit wonder, deoarece Timi nu s-a mai bucurat de acelaşi succes niciodată. S-a căsătorit la finele anilor ’60 şi a încercat revenirea, în Olanda, la 20 de ani după succesul cu Hurt. Din păcate, peste doar patru ani a fost diagnosticată şi operată de cancer laringian. A murit în martie 2004.

Prin urmare, o ediţie a Radio Grafiilor bogată în melodii, bogată în stiluri muzicale, bogată în informaţie. Pe care vă invit s-o ascultaţi prin click pe butonul play de mai jos. Audiţie cu bine!