Acum 6 ani a închis ochii unul dintre cei mai buni camarazi cu putinţă, un camarad în sensul că, dela el la fiecare coleg şi subaltern de redacţie, el s’a purtat aşa, nu ca un şef, nu ca un director, şi a fost aşa: camarad.
 
Prieten cu toate vârstele mai tinere, săritor, generos, Constantin Graur cred că n’a putut să aibă nici un adversar, afară de cei de idee, şi a lăsat după el, mutându-se într’o lume scutită de manuscrise şi rotative, de partide politice şi de conflicte ridicule, dramatice şi meschine, mai mult decât o amintire; acea prezenţă diafană şi încă animatoare, după dispariţia fizică a oamenilor princeps care îi continuă în posterităţi.
 
Gradaţiile inteligenţei şi ale culturii cărturăreşti dau în apogeul lor un tip de spiritualitate, degajat de contingenţe şi mai presus de dogme, pe intelectual: o modulaţie între înţelepciune şi facultatea de a fi artist. E forma stilului celui mai ductil rafinament, în gândirea critică, mătăsos ironică, de un scepticism aristocratic, egal de supărătoare pentru orice fel de teze şi dogme, scrutând certitudinile brutale cu o subtilitate situată la egală distanţă faţă de toate – ceiace permite o atitudine de independenţă în viaţă şi în literatură. Const. Graur e definiţia intelectualului adevărat. I s’ar putea opune în discernământ un singur analist cunoscut prin activitatea lui, mai puţină şi mai limitată, Paul Zarifopol, însă cu un spor în plus asupra acestui înalt intelectual; o claritate care la Graur lasă să se vadă odată cu fructul şi rădăcina, de obicei ascunsă – ca într’un peisaj de cristal limpede în toate dimensiunile lui.
 
Citiți textul integral în grupajul Adevărul 125.