Ce frumos rujează intelectualii porcul!

Publicat în Dilema Veche nr. 355 din 2 - 8 decembrie 2010
Liderii contextuali de opinie  Textul cu Regele jpeg

M-a pus pe gînduri un excelent articol din revista Prospect, numărul din noiembrie. Este scris de Mark Leonard şi se intitulează „What does Russia think?“. Leonard stă de vorbă cu o serie de intelectuali apropiaţi de cercurile puterii de la Moscova, sprijinitori şi teoreticieni a ceea ce el numeşte „consensul Putin“. Acest consens a fost construit în trei paşi: a) înlocuirea democraţiei defecte din vremea lui Elţîn cu o „democraţie suverană“ sau „autoritarism responsiv“; b) capitalismul de stat, creat prin preluarea sau aducerea sub control a afacerilor oligarhilor; c) revenirea la jocurile de mare putere graţie exporturilor de energie, mai ales cînd preţul acestei energii era mare.

Nu sînt lucruri noi, doar că Leonard ne oferă fibra intelectuală, ideatică a regimului, ca şi cîteva portrete interesante. De pildă, Gleb Pavlovski – fost disident sovietic, arestat pentru că a distribuit Arhipelagul Gulag, apoi promotor al democraţiei, lucrează pentru George Soros încercînd să dezvolte societatea civilă, se angajează apoi pentru Elţîn şi Putin. E unul dintre promotorii ideii de „democraţie suverană“. Văzută dinspre Europa (şi deci şi dinspre Bucureşti) pare o sintagmă menită să golească de sens democraţia însăşi, cam cum era „democraţia populară“ pe vremea URSS. Dar pentru Pavlovski (remarcabil la un fost disident!), libertatea nu poate fi garantată decît de un stat puternic, deci întîi un stat puternic şi apoi o democraţie. Care, mă gîndesc eu, cu un stat atît de puternic nu poate fi decît „suverană“.  

Acum, unii dintre aceşti intelectuali lucrează intens la proiectul numit de Leonard „Putin 2.0“ – o faţă mai modernă a regimului. Adică Medvedev. Un alt intelectual, Igor Iurgens, care conduce un think-tank patronat de Medvedev, spune că de cînd acesta a venit la putere, termenul de „democraţie suverană“ nu mai e la modă, preşedintele afirmînd că democraţia nu are nevoie de adjective.  

E amuzant la intelectuali ca Pavlovski şi Iurgens acest aer că ei ar construi realitatea. Se vor creatori ai regimului, dar îmi par nişte ornamente care încearcă să justifice intelectual o realitate creată de politicieni după interesele acestora. E uşor să zici că „democraţia suverană“ nu mai e la modă pentru că regimul se liberalizează, dar poate că sintagma nu mai e la modă pur şi simplu pentru că presa şi opoziţia au fost strivite. Deci ai aplicat programul şi acum poţi să te arăţi mărinimos şi să joci rolul de democrat fără adjective, pentru că oricum nu mai are cine să ţi se opună.  

Îmi închipui un scenariu deprimant în care am fi rămas blocaţi în România lui Ion Iliescu de pînă în 1996 – acea Românie coruptă, falită şi extenuată, dar care îşi dădea aere cum că ar fi căutat căi alternative de tranziţie şi o posibilă „democraţie originală“. Dacă acea Românie ar fi continuat, alde Vasile Secăreş şi Vladimir Pasti ar fi pozat drept creiere ale regimului, lucrînd atît pentru Iliescu, cît şi pentru programe alternative de modernizare, dar în cadrul aceluiaşi regim. Şi în timp ce intelectualii regimului trasau scheme istorice de evoluţie şi dădeau porcul cu ruj pentru presa străină, băieţii din spate jefuiau băncile de stat prin care se făcea tranziţia controlată, îşi puneau copiii şi nepoţii în toate funcţiile democraţiei originale, privatizau totul cu firmele prietenilor şi îşi dădeau vile de la stat. Deci, tind să fiu sceptic cînd aud intelectuali bombîndu-şi pieptul şi lăsînd să se înţeleagă că ei îi conduc pe securişti şi nomenclaturişti, pe baza unor planuri cu substrat intelectual generos. Pot fi fermecători şi inteligenţi cînd construiesc abstracţiuni, dar cocina miroase. 

Şi cel mai deprimant este cînd intelectualii iau o realitate aberantă şi o analizează, coafează, rujează şi aranjează, astfel încît să pară ceva măreţ. Din articolul lui Leonard, cel mai interesant exemplu este teoria lui Simon Kordonsky, care a publicat în 2008 o carte despre societatea de status din Rusia. Îi explică lui Leonard cum Putin a reînviat şi dus la nivel de artă a guvernării sistemul de status (sau de castă) din fosta URSS, adică acel sistem prin care ai acces la resurse în funcţie de categoria căreia îi aparţii. Numai în primul mandat de preşedinte Putin a dat 140 de legi prin care anumite grupuri (funcţionari, poliţişti, securişti, dar şi lideri ai asociaţiilor patronale) obţin acces la banii publici şi imunităţi speciale, pînă la trivialităţi, cum ar fi plăcuţe de înmatriculare speciale pentru maşini. Într-un fel sau altul, Putin a inclus mare parte din populaţia Rusiei în acest sistem de caste, în care fiecare e tratat de autorităţi în funcţie de grupul social din care face parte. De aici, Kordonsky îi face lui Leonard o adevărată teorie despre o societate altfel decît cele occidentale: „Cei din Occident nu înţeleg Rusia. Trăsătura specială a societăţii de status este că nu există ruptura dintre stat şi societatea civilă. Banii Rusiei sînt strînşi în bugetul federal şi apoi distribuiţi fiecărui grup de status şi către provincii. Dacă te uiţi la sistem din afară pare a fi corupţie, dar de fapt e un mecanism prin care societatea rusă capătă o structură“. 

Acum vreo trei luni, revista Forbes România a făcut o anchetă întrebînd care e cea mai importantă problemă a României. Pentru că m-au întrebat şi pe mine, am răspuns că prioritatea României ar trebui să fie instaurarea egalităţii. Dar nu acea stupidă egalitate a averilor visată de stîngişti, ci egalitatea de bază: egalitatea în faţa legii şi a statului. Ar trebui să abolim societatea de status care ne macină ca ţară, care produce nedreptate, neîncredere şi o competiţie permanentă, nu pentru a fi mai buni, ci pentru ca fiecare grup social să apuce o halcă mai mare din bugetul ţării. Societatea de status (şi mentalitatea din spatele ei) face să avem nu doar o singură academie plină de privilegiaţi inutili, dar să inventăm şi alte academii paralele, pline şi ele de privilegiaţi inutili. Face ca barourile şi colegiile să fie mecanisme de sugrumare a calităţii serviciilor şi de protejare a membrilor în faţa clienţilor. Face ca poliţiştii rutieri să aplice amenzi în funcţie de ce maşină ai. Face ca o mare parte din maşinile din Bucureşti să poarte diverse însemne în parbriz de zici că toţi sîntem ziarişti sau lucrăm la Parlament. Face ca vecinii mei, care m-au văzut la televizor, să fie convinşi că aş putea vorbi la Primărie pentru ca blocul nostru să fie reabilitat termic înaintea altora. Dar partea bună cu societatea de status din România e că ne luptăm cu ea, că din punct de vedere moral e în defensivă, că atunci cînd descoperim privilegiile sîntem scandalizaţi. Una este ca poliţistul rutier să discrimineze după cum îl duce capul şi după cum îl lasă curajul, între maşinile normale şi cele fiţoase, şi alta ar fi ca statul să dea plăcuţe de înmatriculare speciale. Vasile Ernu spunea recent cît de mult seamănă România cu Rusia. Are dreptate, semănăm, diferenţa imensă este însă că aici ne mai luptăm cu relele, acolo le teoretizează şi fac din ele calităţi originale. Să teoretizezi societatea de castă construită de Putin în Rusia mi se pare semnul ultim al neputinţei: nu mai vrem să fim egali, egalitatea e pentru occidentalii ăia care nu ne înţeleg, noi sîntem atît de corupţi încît nici nu o mai numim corupţie, îi spunem „o nouă structură socială“.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.